Sensul profund al suferintei
17 decembrie 2014 prin Karyn
Conferinta Maestrului Omraam Aivanhov despre Sufernta, 1 septembrie 1985
“Suferinţa îi conferă omului posibilitatea de a coborî în sine însuşi, pentru a reflecta, a medita şi a atrage în el fiinţe superioare, capabile să-l ghideze şi să-i sară în ajutor. Dacă suferiţi, ştiind să apreciaţi suferinţa prin care Cerul vrea să vă transforme, veţi deveni o fiinţă deosebită. Nu există ştiinţă mai mare decât aceea de a şti să suferi. La flori, suferinţa înseamnă parfumul lor. Din cauza dificultaţilor ce le au de trecut, ca să poată rezista intemperiilor şi pericolelor de tot felul ce le pândesc, florile degajă un parfum delicat pe care îl iubim. Nici o altă suferinţă nu degajă un asemenea parfum, căci majoritatea oamenilor ţipă la cea mai mică durere. Numai acela care ştie să-şi accepte suferinţa va degaja acest parfum. Când un Iniţiat suferă, deoarece ia pe umerii săi povara şi păcatele omeneşti, aşa cum a făcut-o Iisus, această suferinţă, acceptată prin iubire, emană cel mai minunat parfum, iar îngerii vin să se bucure împrejurul lui, aşa cum ne bucurăm şi noi într-o grădină, în compania florilor şi a copacilor.
Nu prea sună a mare ştiinţă ceea ce aţi ascultat. Unde se spune, în ştiinţa oficială, că parfumul apare datorită suferinţei florilor ? Iată cel mai mare mister. Dar, atunci, cum să ştim să suferim ? Pentru a şti, mai întâi, trebuie să înţelegem ce este suferinţa. Dar, oamenii sunt departe de acest lucru, ei amestecă lucrurile. Când trebuie să pronunţe cuvântul suferinţă, ei spun durere, grijă, necaz, tristeţe, necunoscând semnificaţia fiecărui cuvânt.
La fel, v-am vorbit în trecut despre puritate. În mintea oamenilor a curăţa, a spăla, a purifica, a sfinţi, au aceeaşi semnificaţie. În realitate, pentru fiecare lucru există câte un cuvânt corect. De exemplu a curăţa, ei bine, curăţăm lucrurile în plan fizic, le măturăm cu adevărat pe pământ. Spălatul te leagă deja de apă, un element ceva mai subtil, ceva ce atinge sentimentele. Apoi purificăm. Ah, cuvântul a purifica este pregătit să atingă alte elemente, alte existenţe, alte regiuni. Apoi a sfinţi, ş.a.m.d. V-am spus, în trecut, că trebuie să ne curăţăm corpul fizic, să ne spălăm sentimentele, să ne purificăm gândurile, să ne sfinţim sufletul şi spiritul în lumina divină. În limba ebraică cuvântul puritate se poate exprima prin tam, ţak, kadoş… Se spune “Lev tahor barali Elohim vernah kadeş ednaşi”, adică: “Inima curată, Doamne, ca şi spiritul, în sufletul meu puritatea”… Kadeşa, Kadoş, Kadeşin înseamnă ceva sacru, ceva sfânt. Kadoşimi sunt sfinţii. V-am vorbit, în trecut, despre semnificaţia exactă a cuvintelor.
Da, în ceea ce priveşte suferinţa, vedeţi cum oamenii amestecă cuvintele, necunoscând valoarea lor exactă, şi este păcat, căci precizia constituie un lucru important. Să luăm exemplul corpului fizic care suferă, deci există durere. Cuvântul suferinţă poate însemna necaz, tristeţe, greutate, totul aduce a suferinţă, dar domeniul nu mai este acelaşi. Durerea va fi în planul fizic, necazul în cel astral, tristeţea se va găsi în planul mental, iar greutăţile, de asemenea, în planul fizic. Şi în limba engleză ne găsim pe aproape… Suferinţa le îmbrăţişează pe toate celelalte, dar trebuie să vedem în ce plan suferim: în planul fizic, astral, mental sau mai sus ?… Iată, vă mai proiectez o rază de lumină, ca să înţelegeţi că suferinţa, cuvântul în sine, poate acoperi multe alte cuvinte ce sunt legate cu domenii determinate. De exemplu, puteţi suferi în planul fizic dar nu suferiţi psihic, spiritual. La fel, puteţi să nu aveţi nimic în planul fizic, nici o durere, dar aveţi suferinţe interioare. Aşa procedează şi psihiatri care descoperă suferinţele psihice la persoane ce nu au nici o suferinţă fizică. Deci, iată cât de diferită poate fi suferinţa, poţi avea durere, suferinţă fără durere, necazuri fără durere, tristeţi…, lumea o ştie bine: “…plăcerile dragostei nu durează decât o clipă, dar necazurile ei durează întreaga viaţă !”. Există şi un cântec, o ştiţi şi voi, intitulat “Plăcerile dragostei” !…
Ce este în realitate suferinţa ? Este o stare, mai degrabă de conştiinţă, căci dacă nu eşti conştient, nu poţi suferi ! Oare cadavrele suferă ? Deloc. Deci, ca să suferi trebuie să fii viu şi conştient, căci s-ar putea, ca adormind, să nu mai suferi. În timpul somnului, adesea, unele suferinţe se opresc. Acest domeniu este foarte interesant pentru studiu. Deci, suferinţa este o stare de conştiinţă, neplacută, nedorită, nimănui nu îi plac suferinţele, ci plăcerile, bucuriile, fericirea dar, totodată, nu suntem scutiţi de suferinţă.
Da, a şti să suferi subînţelege o întreagă ştiinţă, inteligenţă, înţelepciune. Vom clarifica imediat lucrurile. Să luăm comportamentul omenesc: într-un an de zile oamenii trăiesc în plăceri, în bucurii, beau, mănâncă, se plimbă cântă, scriu, muncesc, dorm, dar nu mulţumesc deloc (lui Dumnezeu), nu observă că au avut zile minunate, binefăcătoare. Iar când vin câteva zile nefericite ei strigă se lamentează, găsesc că totul este normal, nedrept. De ce nu observă că zilele bune sunt în număr mai mare decât cele proaste ? Când apare câte o zi cu vreme urâtă, ei spun: “Ce timp mizerabil”, deşi pe parcursul anului au existat zile minunate ! Nu, ei nu au văzut… Vedeţi, dar, cum este alcătuită natura omenească ! Ea nu ştie să aprecieze toate lucrurile pozitive zilnice. Nu este conştientă. Când ne merg treburile uităm să mai mulţumim, nu realizăm că dispunem de lucruri cu adevărat rare, preţioase ! Numai când ne lipseşte câte ceva devenim nefericiţi, suferim… gândim că totul va dura o veşnicie… De ce este aşa făcută natura omenească ? Aşa este ea… De aceea a apărut şi ştiinţa care să ne arate să nu fim aşa, adică să amelioreze lucrurile, să lucreze cu ele… Iată adevărata ştiinţă !
Deci, suferinţa este o stare de conştiinţă în care ceva nu este pus la punct. Deci,trebuie să căutăm să îndreptăm ceva, să gândim, să găsim în ce domeniu am încălcat legile, ce prostii am făcut pentru a reuşi să punem la punct lucrurile. Dar nu, noi nu o facem, nu ne analizăm, nu lucrăm, nu medităm, ci urlăm, ne plângem că suferim, în loc să ne preocupăm să găsim cauzele acestei suferinţe. Iată domeniul Iniţiaţilor. Oamenii obişnuiţi nu fac aceste lucruri, ei se plâng, sunt indignaţi, găsesc că Cerul nu a fost drept cu ei şi devin duşmanii lui. Iată cum, în loc să se amelioreze lucrurile, acestea se complică.
Şi Iniţiaţii pot avea uneori necazuri, suferinţe, căci ei sunt legaţi de întreaga lume, ei formează o unitate, au venit pe pământ ca să lucreze peste tot şi în toate activităţile ei “culeg” necazul, lucrurile impure. Pentru a le purifica, ei încearcă să emane ceva mai luminos pentru a-şi ajuta confraţii. Deci, şi ei sunt încolţiţi adesea, pot suferi. Nu există Iniţiaţi care să nu sufere, fiindcă el nu ar mai fi viu. Dar, cum el cunoaşte o întreagă ştiinţă, poate observa lucrurile, ştie cum să lucreze cu ele, cum să le înţeleagă, găsind mijloace de ameliorare, de remediere. Deci, când se găseşte în suferinţă sau durere, necaz sau tristeţe sau grijă, primul lucru pe care îl face, este să se lege cu Cerul, prin gândire, încercând să se unească, să se topească în el, vibrând la unison cu Cerul, pentru a putea primi câteva particule luminoase, pure, pline de pacea care poate alină suferinţa. Iată ce lucrare minunată pot face Iniţiaţii, legându-se cu întreg universul, cu spiritele cele mai avansate, mai evoluate, ajungând astfel să uşureze, să liniştească, să lumineze, să spele şi să cureţe, să purifice şi să sfinţească, făcând, în acelaşi timp, o lucrare asupra lor înşişi. În realitate, atunci când fac acest lucru, Iniţiaţii nu lucrează numai asupra lor înşişi deoarece, fiind legaţi cu milioane de alte suflete, ei le pot ajuta. Dar ceea ce ei fac se poate reflecta pe foarte multe persoane.
Aşa cum v-am mai spus-o într-o zi, demult, neştiinţa omenească este, însă, atât de mare, nelimitată, încât Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa nu se realizează deloc pe pământ deoarece oamenii nu sunt luminaţi, iar când se găsesc în stări îngrozitoare, în răutate, revoltă, gelozie, răzbunare sau furie, emană lucruri îngrozitoare şi găsesc că acest lucru este normal… Da, aceste lucruri care călătoresc, aceste emanaţii triste, întunecoase, negre şi poluate, merg spre persoanele din anturajul apropiat: vecini, familie, chiar animale şi plante, spre întreaga natură. Deci, oamenii infectează întreaga natură, fără a-şi da seama! Iată cât de mare poate fi neştiinţa ! Oamenii nu-şi dau seama că pot face rău lumii întregi. Suntem legaţi de pietre, de munţi, de arbori, de stele, de animale, de insecte şi de oameni. Iată de ce apar şi catastrofele, căci majoritatea oamenilor nu face decât să distrugă, să murdărească, să învenineze. Ne putem întreba acum: “De ce în ultimele două luni s-au produs trei mari catastrofe feroviare ?”. Au murit sute de persoane, alte sute au fost rănite. Nu aparatele, mijloacele tehnice, au stat la cauza accidentelor, ci oamenii care l-au condus.
Ce se petrece oare în interiorul acestor oameni ? Ei nu-şi dau seama… Iată cât de adevărat este Învăţământul nostru. V-am explicat că, atunci când oamenii dau frâu liber naturii lor inferioare, personalităţii, dorinţelor, plăcerilor nemăsurate, furiei şi răutăţilor, acestea le dereglează inteligenţa, creierul, viziunea. Iată sursa erorilor, nemaifiind stăpân pe situaţie, în linişte, în luciditate şi calm. Privind în jurul nostru, vedem cât de adevărate sunt lucrurile ce le învăţăm aici… Peste tot se fac greşeli, în maşini, dar aceste lucruri se datorează dereglărilor din interiorul fiinţei. De ce ? Pentru că oamenii au permis lucrurilor negative, dorinţelor, să prindă cheag, ceea ce duce la dezechilibru şi întuneric. Aceste erori apar acum şi în aviaţie. Nu ne mai putem încrede acum în oamenii care conduc aceste aparate, nu mai ştim dacă ei sunt normali sau dereglaţi. Din ce în ce mai mult oamenii se vor teme să mai călătorească cu trenul, cu avionul, deoarece cei aflaţi la cârma lor nu mai sunt echilibraţi. Da, ei nu au cunoscut Învăţământul nostru, ci pe acela al urii şi răutăţii, vechiul învăţământ al Lojii negre.
Iată de ce, noi vom avea ultimul cuvânt, mai devreme sau mai târziu. Într-o bună zi oamenii vor înţelege că nu mai merge aşa, vor căuta cauzele întâmplărilor nefericite şi vor da peste Învăţământul nostru. Primesc scrisori de pretutindeni care îmi spun: “Am găsit adevărul, viaţa mi s-a schimbat complet”. E formidabil acest lucru ! Adevărurile din cărţile mele îi schimbă pe oameni, îi aduc într-o stare de normalitate, de echilibru şi luciditate, de fericire. Ce mai aşteptăm pentru a răspândi cărţile Învăţământului ? Altfel, vor fi mereu poveşti şi catastrofe de nu vom mai putea ieşi din casă. Nu mă credeţi, dar aşa v-am prezis acum câţiva ani: “…şi vor veni lucruri şi mai rele decât acum”. Da, eu ştiam demult ce se va întâmpla: oamenii vor deveni din ce în ce mai dezechilibraţi, se vor droga, vor mânca şi vor bea tot felul de lucruri, vor gândi diabolic, distrugător.
Iată un caz. Există oameni ambiţioşi, se cred deja nişte Hristoşi, vin aici să rupă inima fetelor, nu pentru spiritul Învăţământului, ei se cred mai Iniţiaţi, dar eu îi voi îndepărta de aici, nu merită să mai vină. Dar oamenii naivi îi cred prosteşte, îi urmează fără a discerne, fără a avea vreun criteriu. Cu atât mai rău pentru ei, căci vor fi distruşi… V-am explicat de atâtea ori care sunt criteriile pentru a discerne intenţiile, atitudinea, comportamentul cuiva. Dar, dacă unele fete se vor lăsa amăgite de aceşti derbedei, dacă nu reuşesc să vadă diferenţa dintre ce aducem noi şi ce fură ei de la noi, ce să facem, este atât de mare prostia omenească !
Să revenim la ideea de la început: nu există ştiinţă mai mare decât aceea de a şti să suferi. Ce înseamnă aceasta ? Înseamnă că suferinţa se găseşte aici pentru a ne ajuta, pentru a ne întări şi lumina, pentru a ne face să înaintăm mai repede. Dar ne vom întreba: “De ce în acest fel ?”. Suferim, suntem trişti, avem necazuri, este tocmai contrariul ! Ah, da, pentru toţi aceia care sunt proşti, slabi, neluminaţi, suferinţa constituie o nenorocire. Dar, pentru aceia care ştiu, suferinţa este o binecuvântare, ei profită de ea, o folosesc, dezvoltându-şi o voinţă formidabilă, un intelect luminos, progresând astfel. Şi, ei ajung chiar să mulţumească Cerului, spunând: “Oh, Cerule, te înţeleg, vrei să mă ajuţi şi îţi mulţumesc şi îţi cer un singur lucru, pe acela de a-mi oferi puţin posibilitatea de a mă menţine, de a mă susţine, de a rezista, atâta tot ! Loveşte-mă, dar te rog, fa-mă să rezist”. Iată ceea ce trebuie să spunem când suferim, în loc să fugim, să ne detaşăm, să o suprimăm complet căci, în acest fel, nu ne vom întări nicicând. Iată care este mentalitatea oamenilor obişnuiţi, de aceea ei rămân mereu slabi, neştiind să lupte, cum să se transforme, cum să utilizeze şi să beneficieze de ceea ce se cheamă suferinţă.
Da, suferinţa este un limbaj ce trebuie descifrat, căci lumea invizibilă ne vorbeşte adesea prin suferinţă, adică tocmai ceea ce trebuie să dezvoltăm în noi. Sunt atâtea exemple… Vă voi revela câteva cazuri de excepţie. Există discipoli care se roagă, fără încetare, pentru a obţine clarvederea, claraudiţia şi puterea de a vindeca, de a şti… şi anii trec, iar dorinţa lor nu se împlineşte. Într-o bună zi ei trăiesc nişte suferinţe groaznice, intolerabile, insuportabile şi dacă nu ştiu de ce, vor deveni nefericiţi, loviţi. Dar, dacă sunt luminaţi şi în contact permanent cu Cerul, pentru a primi ceea ce au cerut demult, trebuie să treacă prin aceste întâmplări. Deci, ei vor mulţumi şi vor aştepta sfârşitul când vor primi darurile, calităţile extraordinare.
Da, iată ceea ce voi nu ştiţi şi trebuie să învăţaţi aici. Venim aici precum Artaban, mândri că ştim tot, apoi observăm, din ce în ce mai mult, cât de neştiutori suntem.Ca şi profesorul de la Sorbona care a venit câteva zile aici, cunoştea lucruri extraordinare, literatură, critică…, era o personalitate, dar nu vă voi spune numele lui. A venit de mai multe ori, chiar cu soţia şi fiica sa. După câteva zile a venit şi mi-a spus: “Maestre, credeam că ştiu totul dar acum, după conferinţele dvs., văd că nu ştiu nimic”. Iar eu i-am răspuns: “Vă înşelaţi şi în primul şi în al doilea caz. Vă aflaţi între cele două, pe undeva, nu ştiţi chiar totul, dar nici că nu cunoaşteţi nimic nu se poate afirma”. Oh, ce revelaţie a fost pentru el ! Da, oamenii nu ştiu să delimiteze, ci merg numai la extreme: totul sau nimic. De ce sunt oamenii aşa ? Fiindcă nu au avut Maeştrii, adevăraţii Maeştrii. Da, ei se înşeală cam în toate cazurile, crezând că se găsesc mereu în adevăr. În ziua când întâlnesc un adevărat Maestru observă cât de mult s-au înşelat, de cele mai multe ori.
Să rezumăm acum. Când întâlnim suferinţe, fie fizice, fie spirituale sau mentale… Ca şi oamenii care nu o arată, dar suferă. De ce ? Deoarece o femeie vede cum prietena îi fură soţul şi suferă. E un alt fel de suferinţă. În diferite competiţii sportive suferă acei aflaţi pe ultimul loc. Peste tot întâlnim necazuri, tristeţi, griji, dureri. Sunteţi la cazino, v-aţi pierdut întreaga avere şi vă sinucideţi… Mulţi o fac deşi, în domeniul fizic, n-au avut nimic, suferinţa a operat în domeniul psihic, mental. Pentru a remedia, primul lucru care trebuie să-l faceţi este să va legaţi de Cer, imediat să vă legaţi de cei 24 de Bătrâni, de Sfinţi şi Îngeri, de Arhangheli, de Divinităţi, de Marii Maeştri, de Profeţi, prin puterea gândului. În acel moment veţi primi ceva, căci v-am mai demonstrat-o, după legile fizice se produce o osmoză, o fuziune, o afinitate, da, primim şi captăm… Iar oamenii neştiutori continuă să sufere, neştiind ce să facă.Deci, trebuie să ne legăm pentru a înlocui anumite particule, pentru a schimba, a ameliora, a purifica, a curăţi, a lumina şi după un timp apar şi rezultatele. Astfel,suferinţa ne-a permis să ne dezvoltăm în cele trei lumi: în intelect, în inimă şi în voinţă; în intelect, deoarece am găsit mijloacele, fiind luminaţi; în inimă, deoarece dorinţa era puternică, da, dragostea de a te putea lega; iar voinţa s-a dezvoltat, de asemenea, deoarece am făcut exerciţii.
Iată adevăratul Învăţământ al Marii Fraternităţi Albe Universale: să folosim, să beneficiem, să profităm de tot ce întâlnim şi să avansăm, ca să devenim ceva util, minunat, strălucitor, ajutând oamenii. De ce ? Deoarece în dorinţa de a-i ajuta pe alţii, ne asemuim cu soarele: emanăm, radiem, îi întărim pe ceilalţi, proiectăm particule, devenim divinităţi. Altfel, vom rămâne asemenea pământului: absorbind, adunând, murdărindu-ne, devenind prea egoişti, nu mai semănăm deloc cu soarele. Este mult mai binefăcător să lucrăm aşa, ca maeştrii, ca soarele, decât să lucrăm ca oamenii obişnuiţi.
Vă spuneam, în alte conferinţe, să nu vă bucuraţi prea mult că aveţi o meserie formidabilă – avocat, preşedinte, şef sau poliţist – nu, deşi ea vă poate aduce mulţi bani, vă câştigaţi cu ea existenţa, mâncaţi şi beţi, ea nu este suficientă ca să vă perfecţionaţi, ca să deveniţi o divinitate. Acest lucru este valabil pentru toate profesiile, oamenii cad pradă mândriei de a avea o meserie sau o alta şi nu mai avansează… Este necesar acest lucru, trebuie să avem o profesie, dar cum vă spuneam într-o conferinţă: “Dacă nu aveţi bani în buzunare, cum puteţi să vă invitaţi prietenii la o bere ?… Discipolul Fraternităţii Albe Universale nu-şi absolutizează meseria, el vrea să devină un servitor, precum soarele el doreşte să lucreze, să-l preamărească pe Domnul, să propage lumina; în acel moment intervine altceva în inima, în sufletul, în spiritul său, ceva ce depăşeşte meseria. Meseria nu vă poate aduce împlinirea, va exista mereu un gol, un vid, ceva va lipsi. Oricare ar fi meseria practicată, oamenii nu-şi vor găsi împlinirea, neştiind de ce aceste lucruri s-au constatat. Eu v-am spus că pentru a vă găsi împlinirea trebuie să aveţi ceva spiritual în dorinţele voastre, în inima voastră, în gândirea voastră, că trebuie să lucraţi pentru Domnul şi lumea întreagă, pentru toţi semenii, asemenea soarelui. În acel moment nimic nu ne va lipsi, ne vom găsi în împlinire, chiar dacă nu vom avea nici o profesie, nici o meserie. Da, este formidabil acest lucru…
Acum vă rămâne acest ideal: de a lucra pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea sa, pentru Epoca de Aur. În acel moment puteri şi forţe, de o altă natură, se vor trezi în voi şi, în scurt timp, nu vă veţi mai recunoaşte, întrebându-vă: “Oare eu sunt sau tu eşti ? Da, eu sunt, taci…”, se poate spune şi aşa. Dacă am continua cu această problemă, a suferinţei, a fericirii, am putea prezenta diferitele lor stări, culorile lor, emanaţiile lor, corespondenţele cu pietrele, cu plantele, şi acest lucru ne-ar duce departe. Dar eu cred că ajunge pentru astăzi.
Poate câteva cuvinte asupra parfumurilor, căci suferinţele nu sunt aceleaşi. Suferiţi pentru că aţi vrut să furaţi ceva şi nu aţi reuşit ! Ei bine, această suferinţă nu este deloc divină. Vreţi să câştigaţi inima unei fete, doriţi să o posedaţi, dar nu reuşiţi. Ei bine, veţi suferi şi această suferinţă nu este deloc divină. Da, există tot felul de suferinţe, trebuie să analizăm, nu toate suferinţele sunt la fel, natura, culorile, emanaţiile lor sunt diferite. Există suferinţe strălucitoare, luminoase şi altele cenuşii, urâte, dezgustătoare…
În trecut v-am spus că dacă veţi trăi cum trebuie, dacă veţi gândi cum trebuie, dacă veţi mânca cum trebuie, nu vor mai exista mirosuri dezagreabile. Da, cât despre suferinţa florilor, ce se exprimă prin parfumul lor, ar mai trebui făcută o conferinţă !… Au existat sfinţi care emanau parfumuri, chiar şi mormântul lor mirosea a parfum, iată ceva istoric, unul dintre cele mai mari mistere pe care ştiinţa nu l-a descoperit încă…
Iată, dragii mei, cele câteva cuvinte destinate să vă fie folositoare. Binecuvântaţi Cerul când veţi suferi, căci dacă ar trebui acum să vă revelez sensul suferinţei, de ce nu trăim în bucurie, ar fi prea filozofic… Ar trebui atunci să vă etalez o întreagă ştiinţă iniţiatică, dar pentru moment este mai bine să nu o fac.”
(Dragostea de Dumnezeu rezolvă toate problemele)
