Pentru această lună am folosit patru seturi de cărţi oracol, şi anume:
Mesaje de la Îngerii tăi, Călăuzire zilnică de la Ingerii tăi, Arhanghelul
Mihail şi Îngerii Indigo. Iată ce a ieşit:
Pentru prima decadă a lunii:
Yvonne este unul dintre Îngerii păzitori şi este aici să
ne transmită mesaje despre efectul binefăcător şi liniştitor pe care îl putem
avea atunci cand avem grijă de animale, fie ca avem animale de companie, fie că
nu, putem să le ajutăm transmiţându-le iubirea noastră necondiţionată la nivel
subtil. Binecuvântându-le, le putem salva. Animalele de pe Pământ sunt
înconjurate de îngeri, care înfăptuiesc minuni pentru dumneavoastră şi pentru
ele. În multe feluri, animalele acţionează ca îngeri faţă de dumneavoastră şi
de persoanele iubite. Sunteţi printre cei care apreciază cu adevărat calităţile
îngereşti ale animalelor. Sunteţi capabili să comunicaţi fără cuvinte cu aceste
minunate creaturi şi legătura specială cu lumea animalelor vă deschide acum noi
uşi.
Îngerii ne sfătuiesc să petrecem
mai mult timp în natură, meditând asupra intenţiilor şi dorinţelor noastre, astfel
putem beneficia de multa energie placută, suavă, caldă şi calmă, de care cu
toţii avem nevoie, acum la început de toamnă. Odată ajunşi în natură, lăsaţi-vă
mintea să rătăcească pe unde vrea ea. Observaţi-vă gândurile şi sentimentele,
ba chiar puteţi să le notaţi. După o vreme, vorbiţi îngerilor naturii, care vă
înconjoară. Cereţi-le să vă cureţe trupul şi aura de orice tensiuni pe care
le-aţi fi absorbit. Apoi, meditaţi şi rugaţi-vă pentru împlinea dorinţelor şi intenţiilor.
Rugăciunile sunt amplificate prin puterea naturii şi vă veţi simţi împospătaţi
când veţi reveni acasă.
A doua decadă:
A sosit timpul să ne ocupăm şi
de relaţiile de familie. Nu mai putem amâna. Este timpul să ne eliberăm de orice
tipare nedorite prin iertarea unuia sau mai multor membrii ai familiei inclusiv
pe noi înşine. S-ar putea ca un anumit membru al familiei să aibă nevoie de un
tratament (este prima persoană care îţi vine în minte în timp ce citeşti aceste
rânduri). Ori poate este timpul unei mai mari apropieri în familie, cum ar fi
să petreceţi un sfârşit de săptămână sau o seară mai deosebită cu familia. Îngerii
vă vor călăuzi de-a lungul acestui proces.
Este vremea unei confruntări cu noi înşine. A sosit
timpul să ne recunoaştem propriile sentimente. Suntem fiii preaiubiţi ai
Tatălui Ceresc, şi orice am face, orice nevoi am avea, cu ajutorul Ingerilor
putem să înaintăm, putem să ne revendicăm drepturile şi puterile noastre
primite la momentul întrupării noastre ca fiinţe vii pe acest Pământ. Merităm
totul, şi nu putem renunţa la puterile noastre de dragul altora. A sosit timpul
să avem încredere în propriile senzaţii şi sentimente chiar dacă alţii nu sunt
de acord cu ele. Îngerii ne asigură că cel mai sănătos este să înfruntăm
situaţia cu onestitate. Ei ne vor ajuta cu emoţii, cu relaţii şi cu orice
sprijin de care am avea nevoie pentru a face schimbări pozitive. Îngerii ne
reamintesc să ne focalizăm doar asupra dorinţelor, pe care să le atragem, şi nu
asupra temerilor. Situaţia se va îmbunătăţi când o vom înfrunta cinstit.
A treia decadă:
Dumnezeu se ocupă de problemele noastre, îngrijindu-se de
toate amănuntele. Este timpul să lăsam toate grijile în seama lui Dumnezeu şi să
încetăm să mai înotăm împotriva curentului. Este un curs natural pe care îl are
această situaţie şi este important să avem încredere că lucrurile merg în direcţia
bună....fiindcă aşa este. Este timpul să cerem ajutorul şi să ne permitem să îl
primim când ne este oferit. Dumnezeu ne-a auzit rugăciunile şi ne-a răspuns la
ele.
Suntem pe calea cea bună şi putem să ne continuăm
planurile în siguranţă. Atâta timp cât ne păstrăm intenţiile focalizate asupra
dorinţei din inimă, paşii ne vor fi automat îndreptaţi în direcţia cea bună.
Chiar acum este important să acţionăm- indiferent cât de puţin ori cât de
aparent inconsecvent –către rezultatul dorit. Putem cere Arhangelului Mihail
călăuzire, spunându-i:”Te rog arată-mi următorul pas” şi el va veni în ajutor.
Şi în tot acest timp, ne va proteja şi ne va sprijini în cursul acestor
schimbări importante din viaţa noastră. Suntem sprijiniţi atunci când facem
schimbări în viaţă.
A patra decadă:
Dacă vom lucra cu Arhangelul
Metatron în fiecare zi, şi în viaţa de zi cu zi, vom fi deschişi să primim
mesajele şi semnele cerurilor care nu fac altceva decât să ne confirme că
suntem perfecţi orice ar fi. Acest mesager al Cerurilor poate să ne ajute să
aducem pace în situaţiile pe care le considerăm ca fiind nedrepte sau
dezechilibrate. De fiecare dată când în chemăm pe Metatron, va trece imediat la
treabă şi ne va da o înţelegere calmă a situaţiei şi a vieţii noastre. Ne va
ajuta să ne eliberăm de resentimente şi neiertare, ca să putem merge mai departe
şi să nu dăm voie energiilor de vibraţie joasă să ne afecteze viaţa.
Este timpul să încercăm şi alte abordări ale situaţiei, este timpul să fim deschişi la minte atunci
când ne gândim la locul şi misiunea noastră în această lume.
De reţinut: nu e nimic rău în a ne răzgândi sau a ne
schimba cursul vieţii. Opiniile se schimbă pe măsură ce cunoaşterea se
lărgeşte.
Aşa este, acum şi aici.
Să ne fie tuturor spre folosul nostru cel mai înalt.
Namaste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu