Translate

luni, 31 martie 2014

Cauzele subtile ale bolilor - Vertebrele cervicale



”Partea de sus a spatelui corespunde regiunii inimii și centrului de energie cardiac. În această zonă se vede dacă am sau nu forța de a-mi purta emoțiile. Durerile de spate sunt legate de primele stadii ale concepției, de nevoile de bază și de structura fundamentală a ființei. Cele 7 vertebre cervicale sunt cele mai afectate din această zonă.
Vertebrele cervicale au legătură cu comunicarea, mai ales cea verbală si cu gradul meu de deschidere față de viață. Vertebrele cervicale sunt în relație cu capacitatea mea de comunicare, afirmare și de opunere sau supunere în fața justiției. Justiția este un termen care cuprinde principiile de viață, regulile, dogmele și tot ceea ce eu nu consider ca fiind just, etic, moral, tot ceea ce intră în contradicție cu credințele mele despre viață, în general.
Vertebrele C1, C2, C3 vor fi atinse, în mod special, dacă mă devalorizez la nivelul capacităților mele intelectuale, în timp ce vertebrele cervicale situate mai jos, vor reacționa la nedreptatea pe care pot avea impresia că o trăiesc sau nedreptatea pe care o văd în jurul meu, care mă dezgustă. În plus fiecare vertebră îmi dă informații suplimentare despre sursa afecțiunii mele:

C1 – prima vertebra cervicală numită Atlas, este stâlpul care menține echilibrul capului. Dacă îmi fac prea multe griji la o situație sau o persoană, dacă sunt tot timpul neliniștit și am îndoieli, capul meu va devine mai ”greu” și C1 va avea o dificultate de a suporta această ”greutate”. Dacă dau dovadă de rigiditate a spiritului, dacă refuz să văd toate aspectele unei situații, dacă am o gândire rigidă, C1 va reacționa.Va fi ”paralizată” de temerile mele, de negativismul meu și de dificultatea de a-mi exprima emoțiile. O vertebră C1 afectată este însoțită, de obicei, de afecțiuni care cuprind capul, creierul și sistemul nervos, precum migrena, amnezia, vertijul, depresia nervoasă, etc.
Individualitatea mea este cea pusă în cauză: ”ce cred ceilalți despre mine?, sunt oare la înălțime?, unde mă aflu în viață? Încerc să mă îndepărtez de emoțiile mele, joc un rol pentru a nu fi nevoit să mă privesc în față. Prefer sa adopt un comportament rigid pentru a rămâne în zona mea de confort, dar, mai devreme sau mai târziu, va trebui sa întorc capul pentru a vedea ceea ce se întâmplă în jurul și în interiorul meu. Am o mare nevoie de comunicare, chiar dacă uneori am impresia că ceilalți nu mă ascultă. Am tendința de a avea gânduri și comportamente obsesionale.
ACCEPT să îmi ascult interiorul, să îmi păstrez spiritual deschis, să aduc mai mult calm în viața mea, pentru a-mi diminua activitatea cerebrală, reușind astfel sa vad realitatea sub o nouă lumină, cu mai multă încredere. Îmi iau viața în mâini și ACCEPT sa mă văd în fiecare aspect al personalității mele. Îmi recapăt puterea și realizez lucruri importante … pentru mine.

C2 – este strâns legată de C1. Este denumită Axis. Este pivotul care o ajută pe C1 să se miște. Este în legătură cu principalele organe de simț, ochii, nasul, urechile, gura (limba). Din această cauza acestea vor fi afectate dacă C2 este bolnavă. C2 este afectată în situațiile în care trăiesc o etapă în viața mea în care îmi pun întrebări referitoare la parcursul meu personal și la rolul pe care îl joacă spiritualitatea în viața mea. Apar posibilități noi care ar putea să mă ajute să am o nouă viziune și o nouă înțelegere asupra vieții și a unor evenimente pe care le trăiesc.
Dacă îmi fac mereu griji pentru ziua de mâine, C2 riscă să devină rigidă. Pot să fiu pregătit să caut în adâncul meu și să intru în contact cu esența ființei mele. Am situații neterminate, travalii nefinalizate. Lacrimile mele nu mai curg deoarece îmi refuz emoțiile, iar supărările, decepțiile, regretele, toate rămân îngropate în interiorul meu. ”Lubrifiantul”, lacrimile mele de durere sau bucurie, nu mai există, C1 nu se mai poate articula pe C2 cu ușurință. Apare o încălzire a locului, o iritație, exact ca și în viața cotidiana. Acest lucru survine mai ales în caz de depresie, de emotivitate excesivă, de furie, de amărăciune, de resentiment, de revolt, toate acestea fiind cauzate de teama de a merge mai înainte, de a mă schimba, de a-mi asuma responsabilitățile. Ce s-ar întâmpla dacă aș lăsa să iasă la suprafață sentimentele mele cele mai profunde? Prefer să fac pe surdul în loc sa cunosc adevărata cauză a afecțiunilor mele.
ACCEPT sa intru în contact cu emoțiile mele și să mi le asum, sa îmi ocup locul cuvenit și să exprim ceea ce trăiesc, pentru ca fluxul de energie să circule din nou în corpul meu și vertebra C2 să funcționeze în armonie cu C1 și totul să ”curgă”. ACCEPT să mă reconectez la forța mea creatoare și să mă las îndrumat de vocea mea interioară.

C3 – a treia vertebră cervicală este solitară. Din cauza poziției sale, nu poate cont ape nimic sau coopera cu alte vertebre.
Dacă am o afecțiune a acestei vertebre, este posibil să am impresia că trebuie să mă descurc singur. Mă retrag în mine însumi, trăiesc în ”carapacea” mea și evit orice formă de contact sau de comunicare cu cei din jurul meu. ”La ce bun să pierd timpul? Oricum, nu sunt ascultat niciodată și ideile și stările mele nu sunt înțelese! Sunt separat de ceea ce iubesc. Trăiesc revoltă, descurajare, disperare, deoarece sensibilitatea mea este atinsă în adâncul ei. Uzura timpului se face simțită și visele și dorințele mele cele mai dragi se topesc treptat. Devin iritat când sunt pus în fața unei situații sau a unei persoane pe care nu o pot digera. Am obosit să fiu nevoit să îmi demonstrez valoarea, să mă sacrific pentru ceilalți. Dacă am un eșec, aceștia vor confirma ceea ce credeam despre mine însumi: că nu sunt bun de nimic. Viața mea este o mare mascaradă. Devin angoasat dacă îmi este teamă că nu voi reuși un proiect și că nu voi fi recunoscut.
O afecțiune a vertebrei C3 poate duce la o afecțiune a feței (pielea, oasele, nervii) precum și a urechilor și a anumitelor parți din gură (dinții, gingiile, amigdalele).
ACCEPT faptul că singurătatea poate fi benefică pentru a mă liniști, a face ordine în viața mea, în loc să fie un mijloc de a fugi de emoțiile mele, de realitatea de care simt o mare neînțelegere. Alegerea îmi aparține mie!


C4,C5,C6 – a patra, a cincea și a șasea vertebră cervicală sunt localizate la nivelul glandei tiroide și sunt în relație strânsă cu aceasta. Tiroida, care joacă un rol esențial în comunicarea verbală, va determina vertebrele C4, C5 și C6 să reacționeze. Este posibil să ma fi simțit jignit de ceva ce am auzit și să fiu indignat și furios. Cele trei vertebre vor reacționa și mai puternic dacă, în plus, nu îmi exprim opiniile, frustrările și suferințele. Gradul meu de agresivitate riscă să urce tot mai mult, ceea ce va închide canalele de comunicare la nivelul celor trei vertebre cervicale.
Înghit în sec ceea ce mi se întâmplă. Am tendința de a rumega anumite evenimente pentru mult timp. Este posibil să apară afecțiuni care ating întregul system de comunicare verbala: gura, limba, corzile vocale, faringele, amigdalele, etc. și toate părțile corpului meu situate la nivelul gurii și umeri.
Dacă C4 este afectată în mod special, observ care sunt sentimentele pe care le rumeg continuu, mai ales cele de furie și de culpabilitate. Caut echilibrul și dreptatea. Îmi este greu să găsesc soluții deoarece adeseori ezit să îmi exprim divergențele de opinie. Mă agăț de amintirile mele și de trecut. Îmi ascund emoțiile profunde, în loc să le exteriorizez. Evit să văd ce se întâmplă în interiorul meu și astfel să mă descopăr și să mă împlinesc. Mă pedepsesc și îmi sabotez fericirea pe care cred că nu o merit.
C5 reacționează când opun rezistență celor din jurul meu și le refuz sfaturile. Îmi este teamă că ceilalți mă vor răni prin cuvinte sau gesturi. Mă simt inferior celorlalți și voi ridica un zid în jurul meu. Având impresia că nimeni nu mă ascultă și nu mă înțelege, mă retrag în mine însumi. Simt rușine și, în multe situații, prefer să tac în loc să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce vreau să exprim.
C6 poate fi afectată atunci când vreau să îi modelez pe ceilalți în funcție de nevoile și dorințele mele. Aștept prea mult de la ceilalți, în loc să îmi iau viața în propriile mele mâini. Sunt disperat, am impresia că doar ceilalți mă pot salva, când de fapt eu sunt singurul care are putere asupra vieții mele. Visele mele de demult sunt irealizabile și mi se pare nedrept acest lucru. Îmi amintesc toate situațiile din copilărie, când am trăit această nedreptate. Simt nevoia de a abandona, sunt deprimat deoarece am senzația că ”îmi cade cerul în cap”. Car atât de mult povara celorlalți încât faptul de a mă sacrifice în acest fel mă omoară încetul cu încetul.
ACCEPT ca fiecare experiență poate fi o oportunitate de a evolua și că există o lecție de învățat din fiecare lucru. Trebuie să las lucrurile să curgă, în loc să mă încăpățânez și să port pică vieții. Dacă nu fac acest lucru, capul meu va ”fierbe” și mă voi simți supraîncărcat cu toate sarcinile și voi avea impresia că nu voi putea duce totul până la capăt. Am nevoie să mă exprim prin cuvinte, prin scris, prin muzică, pictură sau orice altă formă de exprimare, care mă va ajuta sa mă reconectez cu creativitatea mea, cu frumusețea mea interioară. Astfel, toate simțurile mele vor fi stimulate, readuse la viață, lucru care îmi va active tiroida și va face ca vertebrele C4, C5, C6 sa funcționeze normal. Afecțiunile din această zonă vor putea fi astfel alungate.
C7 – ultima vertebră cervicală este influențată de partea mea morală, de credințele mele, de partea spirituală, de justiție. Dacă trăiesc în armonie cu legile naturii, dacă ascult mesajele pe care mi le transmite corpul și viața în general, C7 va fi într-o stare foarte bună. Dacă însă trăiesc furie, dacă sunt închis de opiniile și mentalitățile celorlalți, dacă mă opun în fața altor ideologii, fără să am un spirit deschis, C7 va reacționa puternic, putând să afecteze mâinile, coatele și brațele, care se pot inflama sau poate exista o dificultate de mișcare; de asemenea va fi afectată și funcționarea glandei tiroide. Vertebra C7 poate fi afectată de remușcări de conștiință legate de o vorbă spusă, un gest sau un gând pe care le-am avut față de o persoană. Dacă am emoții puternice, dacă sunt dezamăgit sau îmi este teamă că voi fi respins, dacă unele situații mi se par nedrepte și mă ascund sub carapacea mea pentru a evita să fiu din nou rănit, C7 poate fi afectată. În acest caz este ușor pentru mine să îi acuz pe ceilalți de nefericirile mele. Cum voi ieși din această situație? Viața mea este lipsită de joc, de spontaneitate. Încrederea mea în mine este foarte scăzută și joc rolul ”elevului cuminte” pentru a evita furia celor din jurul meu. Mă simt vulnerabil și rușinat pentru a-mi comunica adevăratele nevoi. Prefer să mă izolez pentru a mă ascunde de privirile celorlalți. Am un bagaj de emoții ne-exteriorizate. Mă deconectez la interiorul meu. Părțile mele intuitive și emotive sunt disociate de rațiune și sunt controlate de îndoială.
Deoarece nu pot avea încredere în propria mea putere, în capacitatea mea de decizie, trebuie să mă sprijin de alții. Depresia poate apărea dacă mă simt tot timpul presat de timp.
ACCEPT să învăț să discern ceea ce este bun pentru mine de ceea ce nu este bun. Trebuie să respect punctele de vedere ale fiecăruia, chiar dacă sunt diferite de ale mele. Doar fiind deschis față de ceilalți voi învăța mai mult și voi ști mai bine să fac alegerile care mă vor face să mă simt mai liber.
Durerile în această regiune a spatelui provin, de asemenea, de la emoțiile negative refulate, care s-au adunat ca un ghem în mine și pe care refuz să le văd. Am așteptări mari de la ceilalți, dar îmi este greu să îmi exprim adevăratele emoții precum furia, frica de a nu fi iubit sau lipsa de sprijin afectiv. Am impresia ca eu trebuie să mă gândesc la toate și să fac totul. Nivelul meu de frustrare este mare și uneori vreau să întorc spatele tuturor. Mă opun mult și am convingerea că, dacă cei din jurul meu mi-ar arăta mai multă dragoste și susținere, lucrurile ar merge mult mai bine. Acest gen de așteptări foarte ridicate se pot întâlni la o mamă sau la un tată, dar poate exista și o frustrare din cauza unei poveri prea mari pe care o poartă pe umeri. Pot chiar să mă tem că supraviețuirea mea sau a celor apropiați mie este în pericol. Corpul trimite mesaje importante pe care trebuie să le ascult pentru a-mi păstra echilibrul emoțional.
Începând de acum ACCEPT să mă iubesc mai mult, încetez să mă judec și să mă critic tot timpul! Descopăr tot ceea ce am ascuns și am refulat, ambițiile mele, dorințele mele, scopurile mele în viață și ACCEPT în același timp capacitatea mea de a le realiza.
Confuzia mea va dispărea dacă nu va mai trebui să ”întorc spatele” unei situații sau persoane, deoarece am dobândit certitudinea că pot realiza tot ceea ce îmi doresc. ACCEPT să eliberez toate aceste energii care mă împiedică să mă împlinesc deplin. Nu este surprinzător faptul că mi-a fost greu să mă iubesc deoarece nu mai eram eu însumi. Faptul de a deveni eu însumi, îmi deschide larg ușile vieții și cele ale inimii. Încetez să mai critic și învăț să mă exprim liber în loc să refulez totul. ACCEPT faptul că am nevoie de ajutorul celorlalți și învăț să cer. Astfel mă respect mai mult.”


Legătura dintre coloana vertebrală, nervii spinali și organism


Vertebra
Arii și spații ale corpului
Simptome posibile
C1
Vascularizarea capului, hipofiza, scalpul, oasele feței, creierul, urechea medie și internă, sistemul nervos simpatic.
Dureri de cap, nervozitate, insomnie, răceală, presiune sanguină crescută la nivelul capului, migrene, căderi nervoase, amnezie, oboseală cronică, amețeli.
C2
Ochii, nervul optic, nervii auditivi, sinusuri, osul mastoid, limba, fruntea
Boli ale sinusurilor, alergii, dureri de urechi, leșinuri, tulburări de vedere, strabism, surzire
C3
Obraji, ureche internă, oasele feței, dinții, nervii trigemeni
Nevrite, nevralgii, acnee, pistrui, eczeme
C4
Nas, buze, gura, trompa lui Eustachio
Rinită alergică, nas înfundat, pierderi de auz, amigdalită
C5
Corzi vocale, glandele gâtului, faringe
Laringită, răgușeală, boi ale gâtului, gât roșu, amigdalite purulente
C6
Nervii gâtului, umeri, amigdale
Gât înțepenit, dureri ale brațului, inflamări ale laringelui, tuse cronică
C7
Glanda tiroidă, umeri, brațe până la coate
Bursita, răceală, boli ale tiroidei


duminică, 30 martie 2014

Dolphin Reiki


Cine sunt cu adevarat delfinii? Delfinii sunt maestri ai vindecarii si detinatori ai Luminii pe planeta noastra. Ei sunt puternic evoluati, fiinte omni-dimensionale care traiesc in unitate. Rolul lor este similar cu acela al ingerilor. Ei sunt aici pentru a ne veghea, a ne ajuta si ghida in toate aspectele evolutiei sprituale. Dragostea lor pentru umanitate este profunda si precum ingerii, delfinii pot transcende timpul si spatiul. Nu este necesar sa fii in prezenta lor fizica pentru a fi vindecat de ei si pentru a primi darurile lor.


Delfinii incearca sa refaca starea si sa ne readuca in ambianta intrauterina, lucrand pentru desavarsirea noastra pentru clipele de atunci si cele de acum, vindecand copilul interior.

Recomand (conform unor marturii ale celor ce au devenit mame): chiar viitoarelor mame sa asculte muzica cu sunetele delfinilor, balenelor in perioada sarcinii, si chiar copilul dupa nastere, inca din primele saptamani poate adormi pe astfel de muzica relaxanta. Ascultati muzica cu delfini si in timp ce primiti/oferiti initierea in Dolphin Reiki.

Dolphin Reiki dezvolta telepatia si comunicarea cu animalele, reechilibreaza elementul apa din corpul fizic dar si astral. Este o terapie minunata pentru probleme cardiovasculare, emotionale, psihice, stabilizand tensiunea si relaxand corpul. Sunetele scoase de delfini au legaturi puternice cu tonurile primordiale ale vietii pe Pamant. Vechi tehnici atlante de vindecare lucrau cu delfini, incercand sa stabileasca legaturi armonioase intre minte, corp si suflet.


Mark Apollo Scott este creatorul Dolphin Reiki si mentioneaza un aspect important al acestei energii: initierea in  DOLPHIN  REIKI se DARUIESTE cu dragoste si exista un singur nivel, deci o poti Darui mai departe. Aceasta initiere- acordaj o pot primi si persoanele care nu au nici o initiere intr-un sistem Reiki. 



http://www.youtube.com/watch?v=8ivRTkntVFg


la adresa de e-mail : corinamihaelaseres@gmail.com
persoanele care doresc sa primeasca initierea in terapia dolphin reiki sunt rugate sa trimita un mesaj privat, care sa cuprinda:  numele, prenumele, localitatea, precum si o adresa de e-mail personala in vederea stabilirii detaliilor. 

DELFINII

 

„Trăieşte viaţa ca pe un joc.”

 

 


Informaţii generale

Delfinii sunt mamifere marine înrudite cu balenele şi marsuinii (Phocoena phocoena). Există în jur de 40 de specii de delfini în 17 genuri diferite. Delfinii variază ca dimensiune de la 1.2 m şi 40 kg (Delfinii Maui), ajungând până la 9.5 m şi 10 tone (Orca sau Balenă ucigaşă).

Familia delfinilor şi a balenelor, numită generic familia cetaceelor, este mult mai “bătrână” decât cea a oamenilor, având venerabila vârstă de peste 12 milioane de ani. Se ştie că în trecutul planetei noastre, viaţa animală s-a extins din oceane pe uscat. Studiile de evoluţie a vieţii prin embriologie şi analiză osoasă  i-au condus pe cercetători la o concluzie foarte interesantă: delfinii au fost animale terestre care şi-au continuat evoluţia întorcându-se în apă.

Se găsesc în întreaga lume, în special în apele puţin adânci din zonele de coastă. Delfinii sunt carnivore, hrănindu-se cu peşte şi calmari.

Delfinii se numără printre cele mai inteligente animale, comportamentul lor prietenos şi atitudinea jucăuşă aducându-le popularitate în cultura umană.

 

  

Deşi descind din animale terestre, delfinii înoată cu forţa şi graţia peştilor şi s-au adaptat în multe privinţe pentru a-şi găsi şi captura prada.

Delfinii sunt miracole ale evoluţiei. Fiind mamifere, structura corpului lor se aseamănă în fond cu al nostru, şi cu toate acestea, în urma procesului de adaptare au ajuns să semene în aşa măsură cu peştii, încât la prima vedere îi putem considera mai mult peşti decât mamifere.

Corpul lor are o formă la fel de aerodinamică, fusiformă ca şi al peştilor şi înoată cu ajutorul cozii, care se aseamănă cu înotătoarea codală a peştilor. Mobilitatea şi viteză lor de înaintare în apă ajung, ba chiar depăşesc viteza celui mai mare duşman al lor, rechinul. Pe lângă acestea ele şi-au păstrat anumite proprietăţi, caracteristici fundamentale ale strămoşilor tereştri; sângele cald, respiraţia cu ajutorul plămânilor iar femelele îşi alăptează puii.

 

 

Adaptarea la viaţa acvatică

Delfinii, împreună cu balenele şi marsuinii, sunt descendenţii unor mamifere terestre, cel mai probabil din Ordinul Artiodactyl. Strămoşii delfinilor moderni s-au adaptat la viaţă acvatică, cu aproximaţie, acum 50 de milioane de ani, în Eocen.

Scheletele delfinilor actuali prezintă în zona pelviană oase de dimesiuni mici, despre care se crede că sunt vestigii ale membrelor inferioare. În octombrie 2006 a fost capturat în apele Japoniei un delfin neobişnuit - acesta prezenta mici aripioare de o parte şi de cealaltă a zonei genitale, ceea ce i-a determinat pe cercetători să considere că acestea reprezintă o dezvoltare mai proeminentă a oaselor vestigiale ale membrelor inferioare.

 

  

 

Delfinii s-au adaptat în aşa mare măsură vieţii acvatice încât pe uscat sunt practic neputincioşi. Cel mai evident semn al adaptării lor este constituţia şi structura corporală; au o formă asemănătoare cu cea al unei torpile şi practic s-au debarasat de toate membrele exterioare ce puteau strica forma, conturul neted al corpului.

Partea exterioară a urechilor s-a atrofiat, organele genitale atât la femelă cât şi la mascul au poziţia normală în interiorul corpului, nu se poate observa nici o urmă a membrelor posterioare, iar cele anterioare s-au transformat în înotătoare sub formă de aripă, având rolul de a stabiliza şi a cârmui mişcarea.

Coada s-a preschimbat în înotătoare codală rigidă şi lată, care cu ajutorul înotătoarelor dorsale puternice împinge cu o forţă şi eficienţă miraculoasă animalul în apă.

Pielea delfinului este netedă şi fină asemenea mătăsii şi deoarece este totul lipsit de păr, alunecă foarte uşor în apă. Stratul gros de grăsime aflat sub piele are un rol important şi în izolarea termică, reduce pierderea de căldură în mediul încojurător, adică pierderea de energie care este cu atât mai importantă deoarece apa mării – chiar şi în zona Ecuatorului – aproape întotdeauna este mai rece decât temperatura animalelor.

Delfinii au obiceiul spectaculos de a sări în apă din când în când şi ,,înoată” practic în aer. Aceasta poate fi şi o metodă de a reduce rezistenţa mediului la înaintare, aerul fiind un mediu cu o densitate mult mai mică decât apa, care frânează mai puţin delfinul.

Sărind deasupra apei, poate respira. Expiră prin orificiul nazal aflat pe creştetul capului, după care îşi umple din nou plămânii cu aer, înainte să se scufunde. De obicei delfinii nu se scufundă la adâncimi foarte mari, astfel nu trebuie să înmagazineze dintr-o dată prea mult oxigen.

 

 

 

Pot sta sub apă, fără să iasă la suprafaţă, aproximativ 15 minute. Capacitatea delfinilor de a se scufunda fără a respira timp îndelungat se datorează, se pare, numărului foarte mare de globule roşii din sânge.

Delfinii vânează de obicei în stratul superior, iluminat de razele solare, al măriilor, astfel se pot folosi şi de văz în timpul vânătorii. Lentila ochilor este caracterizată de posibilitatea de schimbare a formei, astfel atât în apă cât şi în aer, fixează foarte bine obiectele. Delfinii pot privi cu ochii în direcţii diferite, aceştia fiind protejaţi împotriva sărurilor din apa de mare de o membrană lacrimală de consistenţa unui lipici.

Cu toate acestea, deşi văzul este foarte util, nu este absolut necesar pentru supravieţuirea delfinilor: cine a văzut delfin dresat, care execută comenzile primite cu ochii legaţi, ştie că aceştia posedă şi alte proprietăţi, cu ajutorul cărora percep extrem de bine mediul înconjurător.

Atunci când dorm, delfinii înoată paralel cu suprafaţa apei, aproximativ sub 30 cm. La fiecare 30 de secunde execută o respiraţie în mod reflex şi deschid pleoapele. După unii autori, somnul lor este o inhibare alternativă a fiecărei emisfere cerebrale.

 

 

Lumea sunetelor

În percepţia delfinilor cel mai important rol îl are urechea (auzul delfinilor este de 10 ori mai dezvoltat decât al oamenilor). Acest organ practic nici nu se vede din exterior – se pot observa doar două orificii aflate în spatele ochilor, dar care funcţionează extrem de eficient. Delfinii nu au corzi vocale şi singura parte a corpului lor care poate produce sunete este eventul.


Delfinii emit trei tipuri de sunete: de frecvenţă joasă pentru orientare şi deplasare pe fundul mării, de frecvenţă înaltă pentru procurarea hranei şi a examinării detaliate a obiectelor întâlnite în cale, sunete asemănătoare fluierăturilor pe care le utilizează pentru comunicarea intraspecifică.

Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare a undelor sonore în mediul subacvatic, printre care cu posibilitatea de a percepe sunetele în ,,stereo”, astfel pot localiza direcţia exactă de unde provine sunetul respectiv.

Urechea interioară a delfinului este înglobată într-un ţesut asemănător spumei, astfel nu preia vibraţia craniului. În concluzie, undele sonore interceptate din lateral, nu ajung deodată la ambele urechi, din diferenţa de timp delfinul poate constata precis direcţia din care provin acestea.

 

 

Această calitate este foarte importantă, deoarece delfinul trăieşte în lumea sunetelor, pe de o parte între sunetele emise de alte animale, pe de altă parte între cel emise de el însuşi.

Delfinul se orientează cu ajutorul sonarului, radarul cu ultrasunete, asemenea liliacului. Emite continuu semnale sonore scurte (ultrasunete), care se reflectă pe obiectele aflate în preajmă.

Defineşte distanţa obiectului din diferenţa de timp dintre momentul de emisie şi cel de recepţie a unui sunet, iar cu ajutorul auzului stereo şi direcţiei lui aceste sunete sunt practic mici impulsuri emise foarte des, de urechea umană este percepută asemenea scârţâitului unei uşi.

Aceste sunete sunt produse de orificiul nazal şi sunt reflectate de suprafaţa concavă a craniului, după care sunt focalizate de lentila acustică, formată dintr-un ţesut adipos, aflat deasupra botului şi feţei.

Această formaţie asemenea unui ,,pepene”, dă forma boltită a frunţii mai multor specii de delfini. Prin analiza instinctivă a ecourilor auzite, un delfin îşi poate imagina perfect mediul înconjurător, astfel poate ocoli obstacolele şi poate găsi animalele care pot constitui pradă.

În procesarea informaţiilor terbuie să ia parte un număr foarte mare de celule nervoase şi probabil acesta este motivul principal pentru masa neobişnuită de mare a creierului delfinilor (masa creierului unui delfin adult este de 2 kilograme, iar a unui om adult doar de 1,5 kilograme). Nu există nici un dubiu că delfinul este un animal extrem de inteligent, cu o capacitate dezvoltată de învăţare.

 

 

Modul de hrănire şi viaţa în colectiv

Cele mai multe specii de delfinii se hrănesc cu peşti şi sepii. Speciile cu botul scurt şi cu mai puţini dinţi preferă sepiile, dar speciile cu botul prelungit cu dinţii mici şi numeroşi sunt consumatori de peşti. Excepţie face delfinul cu dimensiuni mult mai mari decât rudele sale, orca (delfinul ucigaş) spaima mărilor care vânează animale acvatice cu sânge cald, printre care foci, pinguini şi alte cetacee. S-a semnalat şi cazul în care un grup de orci au atacat, omorât şi devorat parţial o balenă albastră.

 

  

 

Delfinii mâncători de peşti mănâncă orice fel de peşte, dar anumite specii, de exemplu delfinii cu cocoaşă, vânează în primul rând în apele din apropierea ţărmului. Delfinii tropicali însă obişnuiesc să vâneze mai ales în larg, adunându-se în grupuri de 1.000 sau mai mulţi indivizi.

Cele mai numeroase grupuri de delfini pot fi întâlnite în apele bogate în hrană, mai ales în locurile unde din cauza curenţilor apa mai rece mai bogată în hrană ajunge la suprafaţă unde amestecându-se cu apa caldă va crea condiţii ideale pentru înmulţirea planctonului ,,înflorirea” planctonului atrage sardelele şi lostriţele iar acestea la rândul lor, delfinii.

Dacă delfinii cu ajutorul sonorului-radarului lor de sunete, descoperă un banc de peşti vor înota în cercuri tot mai restrânse în jurul acestora, forţând astfel peştii să se adune în grup compact şi să se ridice spre suprafaţă.

Cu cât sunt mai mulţi delfini, cu atât pot manevra mai uşor bancul de peşti şi dacă au noroc îi vor forţa să se ridice în stratul cel mai de sus al apei, de unde nu mai există scăpare. În acest moment delfinii se aruncă asupra prăzii, prinzând şi înghiţind peştii întregi.

În Oceanul Pacific delfinii tropicale şi cei din zona Oceanului Atlantic vânează des împreună. În timp ce unii se hrănesc ceilalţi stau de pază, fiind atenţi la apariţia duşmanilor din apropiere, rechini sau orci.

Bancurile de toni urmăresc delfinii pentru că se pot ospăta şi ei din prada delfinilor. Din păcate, rechinii nu sunt cei mai periculoşi prădători acvatici. Navele de pescuit care decimează numărul tonilor în Oceanul Pacific, constituie un pericol şi pentru delfinii care îi călăuzesc.

 

 

Reproducerea

Majoritatea delfinilor îşi schimbă frecvent partenerul sexual. După o vânătoare fructuoasă de mai multe ori se împerechează aproape doar pentru a se relaxa şi în majoritatea speciilor masculii nu păstrează legătura cu descendenţii lor.

Viaţa delfinului începe după 9-12 luni de sarcină a femelei, timp după care aceasta naşte un singur pui (care iese din burta “mamei” cu coada înainte! - explicaţia acestui fapt constă în aceea că sunt mamifere care respiră aer atmosferic, iar dacă puiul s-ar naşte invers, deci cu capul înainte, în timpul travaliului, care poate dura până la 10-12 ore, puiul s-ar îneca) şi îl alăptează până la doi ani, cu toate că puiul de delfin consumă deja hrană solidă cu câteva luni înainte de înţărcare. Când alăptează, femela înoată culcată pe o parte, ceea ce permite puiului, lipit de abdomenul matern, să aibă permanent micul event deasupra apei, altfel puiul nu ar putea respira.

Micul delfin are la naştere aproape un metru lungime şi urmează să stea aproape lipit de mama lui următorii 4-5 ani. În tot timpul cât puiul înoată alături de ea, mama-delfin îl învaţă cum să se hrănească, cum să comunice şi - cel mai important – să audă sunetele pe care aceasta le scoate, pentru ca micuţul să se obişnuiască cu “glasul” ei, deoarece un amănunt esenţial este acela că fiecare delfin scoate sunete specifice doar lui, care nu seamănă cu cele ale altui delfin. Şi mişcările corpului au rolul de a comunica, acest “limbaj” fiind înţeles prin undele-ecou.

Grupul de delfini ucigaşi este caracterizat de o legătură mult mai strânsă decât a altor delfini. Masculii dominanţi păstrează în jurul lor un harem format din trei - patru femele fecunde, lângă care îşi vor petrece toată viaţa, crescând împreună mai multe generaţii de pui.

În astfel de familii există indivizi tineri, femele şi masculi amestecaţi alături de delfini maturi.

Delfinii – doctori pentru oameni

Miturile şi legendele antice vorbesc despre prietenia dintre delfini, zei şi oameni, împreună cu care aceştia înotau în mare sau pe care îi salvau de pericolele marine.

Delfinii au reprezentat întotdeauna o sumă de calităţi pozitive: inteligenţă, frumuseţe, bucurie de a trăi, armonie, forţă, libertate, dragoste pentru muzică, fidelitate şi loialitate. Ei erau consideraţi drept animale sacre, un cult al delfinilor fiind atestat încă din epoca dorică, în anii 700 î. Hr.

În Grecia delfinii erau respectaţi şi veneraţi ca simboluri divine ale forţei vitale a mării. Cuvântul „delfin” provine din grecescul „delphis”, care înseamnă matrice sau incintă maternă. Din această perspectivă, delfinul a devenit un simbol al regenerării. Un imn homeric ne spune că Apollo s-a încarnat într-un delfin pentru a ajunge la ţărmul Crisei, care îi deschidea drumul către Delfi. De altfel, acolo se găseşte o reprezentare a delfinului, lângă trepiedul lui Apollo. Pentru preotesele templului, acesta era un simbol al prezicerii, al înţelepciunii şi al prudenţei.

 

 

 

Pe vremuri, şamanii din arhipelagul polinezian intrau în stare de transă şi luau contact cu delfinii pentru a avea succes la pescuit. Pescarii indieni din jungla amazoniană foloseau o metodă de pescuit cu ajutorul delfinilor, care este şi astăzi practicată în Brazilia. Prin salturile lor, delfinii indicau pescarilor când  să-şi lanseze plasele, apoi împingeau prada către coastă, exact în plasele pescarilor.

În nordul Australiei exista o comunitate de băştinaşi care se supranumea „poporul delfin” şi avea drept animal-totem delfinul. Şamanii acestei comunităţi comunicau telepatic cu delfinii. Dogonii, un popor ce locuia coastele est-africane din Mali, aveau o legătură specială cu delfinii, cu toate că ei locuiau în deşert şi nici măcar nu-i cunoşteau. Astfel, mitul creaţiei din tradiţia dogonilor vorbeşte despre Nommo, o fiinţă jumătate peşte, jumătate om, venită de pe îndepărtata stea Sirius şi care a creat umanitatea.

În captivitate, sunt eficienţi în tratamentul bolilor psihice, a dizabilităţilor de dezvoltare ale copiilor sau a depresiei moderate. Nu există o explicaţie ştiinţifică referitoare la modul în care vindecă delfinii. Ceea ce s-a observat este că aceştia găsesc zonele din corpul omenesc unde există o tumoare.

Este posibil ca ultrasunetele pe care le emit să fie cele care vindecă. Ultrasunetele sunt folosite de medicina modernă în unele tratamente, însă cele emise de delfini sunt de patru ori mai puternice decât cele folosite în spitale. Se pare că delfinii sesizează dezechilibrul energetic uman şi îşi ajustează emisiile de ultrasunete pentru a le reechilibra.

Înotul supravegheat alături de delfini este folosit din ce în ce mai mult ca metodă curativă. Se cunosc, astfel, câteva cazuri în care mai multe persoane au fost vindecate de diferite boli după ce au înotat alături de delfini.

Delfinii ne transmit un sentiment de armonie şi de bucurie pe care fiecare om şi-l doreşte în adâncul inimii, dar nu ştie întotdeauna să-l trăiască. Cercetătorii care au studiat efectele contactului oamenilor cu delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe care oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de conştiinţă.


Formidabila lor energie, inteligenţa lor remarcabilă, drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe charismatice îi face pe copii foarte bucuroşi, iar pe adulţi – să redevină copii. Se pare că atitudinea extrem de jucăuşă şi graţia acestor animale ne ating undeva în profunzimea sufletului. Întâlnirea cu delfinii declanşează o gamă largă de transformări, de la sentimente euforice până la uluitoare vindecări, atât fizice cât mai ales psihice.


Pentru a va delecta cu minunatul sunet al definilor, va recomand sa intrati pe linkul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=8ivRTkntVFg