Izvorul Vietii

Izvorul Vietii by Karyn Maria Taulescu

Iisus a adus Cerul pe Pamant si izvorul Iubirii de la care sufletele prind Viata. S-a daruit pe Sine Iubirii pentru ca ea sa poata fi traita aici pe Pamant. Dar omului nu i-a fost de ajuns Cerul si de atunci Il cauta peste tot mai putin inauntrul Sau, unde El inca il asteapta.

Alegem sa fim prizonieri ai iluziilor acestei lumi sau iubim si cautam calea sufletului nostru? In fata cerului orice pacatos primeste iertarea de pacate, daca a invatat pe pamant iubirea. In fiecare zi apar in viata noastra ocazii de a ne schimba, de a alege adevarul, curajul si valoarea de sine, de a binecuvanta aceasta minunata calatorie a Vietii.

Cand te vei iubi cu adevarat vei putea iubi lumea, vei fi cu adevarat Viu in viata. Cand te vei iubi cu adevarat, L-ai primit pe Iisus in inima ta si vei auzi vocea sufletului tau, care te ghideaza in Viata. Vei inflori sufletele pe care le atingi pentru ca Iubirii ii este de ajuns Iubirea.

Cat timp vei depinde de iubirea lumii fata de tine, vei fi prins in iluzia fara de sfarsit a suferintei. Vei avea continuu asteptari pentru ca ranile tale mai vechi sa se vindece. Si in tot acest timp, El te asteapta in sufletul tau pentru a-ti darui Iubirea.

Iata un fragment drag inimii mele, din "Profetul" de Kahlil Gibran.

„Când Iubirea vă face semn, urmati-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele si prăpăstioase,
Si când aripile-i vă cuprind, supuneti-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbeste, dati-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care
vă pustieste grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă si crucifice. Precum vă face să
cresteti, ea trebuie să vă si reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înăltimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care
freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând înclestarea lor cu
pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăta de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeti foarte supusi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său si să puteti deveni pâinea sfântă la ospătul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteti cunoaste tainele inimii si
astfel să deveniti o parte din inima Vietii.
Dar dacă, stăpâniti de teamă, veti căuta doar tihna si plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiti goliciunea si să iesiti din treierisul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veti râde, dar nu cu întreaga voastră
bucurie si unde veti plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine si nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneste si nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

Când iubiti, nu trebuie să spuneti: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în
inima Creatorului”,
Si să nu credeti că puteti croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritati, vă va
arăta drumul ea însăsi.
Iubirea nu are nici o altă dorintă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubesti si trebuie să ai dorinte, fie ca ele acestea să fie:
Să te topesti si să devii izvor ce sursurul în noapte-si cântă,
Să cunosti durerea prea marii duiosii,
Să fii rănit de întelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie si bucurându-te,
Să te trezesti în zori cu inima întraripată si să înalti multumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihnesti la ceasul amiezii si să cugeti la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Si apoi, să dormi înăltând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”