Sfaturi de viata

 prin Karyn Maria

“Când sufletul ţi se închide şi nu poate admite şi respecta libertatea celorlalţi; când mintea îţi este intolerantă şi când voinţa îţi devine arbitrară şi încetează să mai acţioneze în favoarea binelui, atunci:

• Prelungeşte-ţi raza sufletului pentru a înţelege slăbiciunile celorlalţi; prelungeşte-i calea sacră spre Dumnezeul iubirii, chiar în mijlocul celor mai mari greutăţi.
• Prelungeşte-ţi raza minţii şi gândeşte-te că totul trebuie să fie astfel pentru ca Domnul să se manifeste în varietatea Sa infinită. Găseşte-i prezenţa în toate şi continuă-ţi calea minţii spre adevăr, în ciuda tuturor contradicţiilor.
• Întăreşte-ţi raza voinţei; consider-o un dar de la Dumnezeu şi pune-o în slujba Lui. Măreşte calea puternică a voinţei pentru a manifesta bunătatea divină, chiar în mijlocul răului cel mai mare.

Pentru a înfrunta răul din viaţă, omul trebuie să fie capabil să-şi controleze gândurile, sentimentele, muşchii, întregul corp; trebuie să fie stăpân pe sine sub toate aspectele. Nu se ajunge nici repede, nici uşor la această stăpânire. Sunt necesare multă muncă, multe eforturi şi exerciţii pentru a dobândi stăpânirea de sine, dar acest fapt măreşte enorm posibilităţile de a duce o viaţă liberă, cu efecte benefice atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi.

Dacă întâmpinaţi vreo greutate, invocaţi numele Domnului; chemaţi-L în ajutor în prima oră a zilei. După puţină vreme veţi vedea că dificultatea devine mai uşor de înfruntat, în faţa unui obstacol, a unei încercări procedaţi în acelaşi mod şi ajutorul vă va sosi.

Cum se poate realiza acest lucru? Nu ni se spune. Important este să simţiţi forţa numelui Domnului şi a iubirii Sale.

Omul trebuie să fie bine protejat pentru a face faţă dificultăţilor de pe pământ. Sfânta Scriptură spune: „Domnul va merge înaintea ta şi îţi va fi şi pavăză”. Viaţa omului nu ar ţine decât de un fir dacă nu ar fi ajutată. Fără protecţie din partea naturii raţionale, omul ar fi expus în fiecare zi la mii de pericole. Dacă ar şti omul de câte ori a fost salvat!

Când omul doarme îşi fac apariţia fiinţe protectoare care, ca o mamă iubitoare, îi purifică trupul şi îi restabilesc ritmul perturbat al vitalităţii.

Când se afirmă că lumina este indispensabilă ochiului omenesc trebuie să se înţeleagă că celulele ochiului sunt scufundate în lumină, care este indispensabilă funcţiilor lui. Şi sufletul omului trebuie să rămână scufundat în viaţa spirituală, divină; dacă nu, rămâne în stadiu de germene, ca acele grăunţe de grâu conservate în piramidele şi în mormintele din Egipt timp de 5-6000 de ani, fără lumină, într-un mediu uscat, aşteptând împrejurări favorabile pentru a fi semănate, pentru a încolţi şi a se dezvolta. Ca aceste seminţe, sufletul omenesc aşteaptă condiţiile necesare aplicării legilor divine, pentru a-şi relua drumul vieţii veşnice.

Ucenicul trebuie să cunoască cele două legi: violenţa dă naştere violenţei; iubirea dă naştere iubirii.

Când afirmăm că trebuie să renunţăm la noi înşine, trebuie să se înţeleagă că trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu, pentru Bine, pentru Tot. Să ne îndreptăm dorinţele, impulsurile spre viaţa sufletului – spre aceasta tinde omul raţional, care va atinge în viitor starea de înger luminos. Chiar aflat la distanţe enorme de pământ, va putea să vă vadă, să vă ajute şi să-L servească pe Domnul.

Când vorbim energiile slăbesc şi sunt puse în pericol. De aceea se spune: „Veţi da seama de fiecare cuvânt in van”. Dacă vorbim prea mult, fără discernământ, riscăm să cădem în păcat, să ne risipim, să ne pierdem forţele creatoare.

Toţi oamenii sunt legaţi între ei, aidoma unor vase comunicante; dacă unul suferă, vor fi şi ceilalţi supuşi la încercare. Nimeni nu trăieşte pentru el. Vei iubi şi vei fi iubit. Te vei gândi la alţii şi alţii se vor gândi la tine. Îi vei îngriji pe alţii şi alţii te vor îngriji pe tine. Îi vei sfătui pe alţii şi alţii te vor sfătui la rândul lor. Vei da un fundament vieţii cuiva şi ţi se va da şi ţie. Aceasta este marea lege a naturii.

Nici cunoaşterea, nici dragostea şi nici înţelepciunea nu pot fi comparate cu ceea ce favorizează comuniunea interioară cu Principiul Fundamental. Prin această comuniune omul se înalţă şi-şi foloseşte toate calităţile: iubirea, înţelepciunea, puritatea, adevărul, dreptatea, pietatea şi multe altele care deocamdată dormitează. Prin rugăciune veţi semăna cu un copac plin de fructe coapte. Când Domnul vă va vedea astfel împodobiţi se va bucura să aibă lângă El un copil inteligent care ştie să vorbească într-o limbă angelică. Dumnezeu îi tolerează şi pe copiii ignoranţi; cu toate acestea, ei nu vor putea niciodată obţine rezultatele copilului care ştie să se roage. Cel înzestrat cu judecată se sforţează să înveţe, este harnic, în vreme ce prostul amână acest lucru totdeauna pe mai târziu. Primul este recompensat; cel de-al doilea este consolat.

În viaţă blândeţea şi umilinţa sunt la fel de necesare ca sarea. Fără blândeţe şi umilinţă nu există linişte, pace interioară şi vindecarea este imposibilă. Fără blândeţe şi umilinţă nici o ideea nu poate fi pusă în practică. Dacă Iisus, cu ocazia venirii sale pe pământ, a trebuit să devină umil, cu atât mai mult este mai necesară umilinţa pentru om! Blândeţea înalţă vibraţiile emise de om şi îl conduce spre viaţa pură, divină. Repetaţi-vă în fiecare zi: „Pentru Cel care mi-a dat viaţă, astăzi vreau să fiu blând şi umil!”

Omul bun poate fi comparat cu o statuie frumoasă realizată de un sculptor celebru. Omul rău este ca o piatră neşlefuită, care este neimportantă pentru ignorant. Dar pentru cel care ştie, pentru sculptor, această piatră informă are valoare, căci din ea poate ieşi o statuie frumoasă. Deci, dacă întâlniţi o persoană rea, gândiţi-vă: „Conştiinţa acestui om nu este trează; binele care zace în el nu a apărut deocamdată. Se va manifesta atunci când sufletul său va exprima dragostea divină”.

Evoluţia spiritului omenesc este infinită şi nelimitată. O dată ce a ajuns la conştiinţa colectivă, spiritul omenesc va atinge treptat un nivel mai ridicat, la conştiinţa cosmică sau divină, numită de asemenea eterna reîncepere, cauză primordială etc. Conştiinţa cosmică îndrumă şi înglobează toate fiinţele din univers, care sunt atrase de ea ca de un îndrăgostit. Nu putem evolua şi nici nu ne putem reînnoi decât în condiţiile de viaţă pe care ni le dăruieşte.

Se spune: „Avem un corp carnal, pieritor, dar când vom dobândi conştiinţa cosmică, corpul nostru spiritual se va dezvolta şi nu va pieri. Contradicţiile vieţii există numai pentru corpul material, nu şi pentru corpul spiritual care trăieşte în înţelegerea sensului profund al vieţii eterne”.

Dorim cu toţii să fim iubiţi! Dar cel care vrea să fie iubit trebuie să fie gata să îndeplinească tot ceea ce-i cere dragostea şi dacă nu poate să o facă, înseamnă că nu este suficient de copt pentru dragoste. În acest caz trebuie să renunţe temporar la dorinţa lui şi să continue să lucreze în tăcere asupra lui însuşi. Zeii, îngerii, arhanghelii pot fi iubiţi cu adevărat, căci posedă puterea de a face tot ceea ce dragostea le dă.

Maestrul Peter Deunov