„Trăieşte
viaţa ca pe un joc.”
Informaţii generale
Delfinii sunt mamifere marine înrudite cu balenele şi
marsuinii (Phocoena phocoena). Există în jur de 40 de specii de delfini în 17
genuri diferite. Delfinii variază ca dimensiune de la 1.2 m şi 40 kg (Delfinii
Maui), ajungând până la 9.5 m şi 10 tone (Orca sau Balenă ucigaşă).
Familia delfinilor şi a balenelor, numită generic familia
cetaceelor, este mult mai “bătrână” decât cea a oamenilor, având venerabila
vârstă de peste 12 milioane de ani. Se ştie că în trecutul planetei noastre,
viaţa animală s-a extins din oceane pe uscat. Studiile de evoluţie a vieţii
prin embriologie şi analiză osoasă i-au condus pe cercetători la o
concluzie foarte interesantă: delfinii au fost animale terestre care şi-au
continuat evoluţia întorcându-se în apă.
Se găsesc în întreaga lume, în special în apele puţin
adânci din zonele de coastă. Delfinii sunt carnivore, hrănindu-se cu peşte şi
calmari.
Delfinii se numără printre cele mai inteligente animale,
comportamentul lor prietenos şi atitudinea jucăuşă aducându-le popularitate în
cultura umană.
Deşi descind din animale terestre, delfinii înoată cu forţa
şi graţia peştilor şi s-au adaptat în multe privinţe pentru a-şi găsi şi
captura prada.
Delfinii sunt miracole ale evoluţiei. Fiind mamifere,
structura corpului lor se aseamănă în fond cu al nostru, şi cu toate acestea,
în urma procesului de adaptare au ajuns să semene în aşa măsură cu peştii,
încât la prima vedere îi putem considera mai mult peşti decât mamifere.
Corpul lor are o formă la fel de aerodinamică, fusiformă ca
şi al peştilor şi înoată cu ajutorul cozii, care se aseamănă cu înotătoarea
codală a peştilor. Mobilitatea şi viteză lor de înaintare în apă ajung, ba
chiar depăşesc viteza celui mai mare duşman al lor, rechinul. Pe lângă acestea
ele şi-au păstrat anumite proprietăţi, caracteristici fundamentale ale
strămoşilor tereştri; sângele cald, respiraţia cu ajutorul plămânilor iar
femelele îşi alăptează puii.
Adaptarea la viaţa
acvatică
Delfinii, împreună cu balenele şi marsuinii, sunt
descendenţii unor mamifere terestre, cel mai probabil din Ordinul Artiodactyl.
Strămoşii delfinilor moderni s-au adaptat la viaţă acvatică, cu aproximaţie,
acum 50 de milioane de ani, în Eocen.
Scheletele delfinilor actuali prezintă în zona pelviană
oase de dimesiuni mici, despre care se crede că sunt vestigii ale membrelor
inferioare. În octombrie 2006 a fost capturat în apele Japoniei un delfin
neobişnuit - acesta prezenta mici aripioare de o parte şi de cealaltă a zonei
genitale, ceea ce i-a determinat pe cercetători să considere că acestea
reprezintă o dezvoltare mai proeminentă a oaselor vestigiale ale membrelor
inferioare.
Delfinii s-au adaptat în aşa mare măsură vieţii acvatice
încât pe uscat sunt practic neputincioşi. Cel mai evident semn al adaptării lor
este constituţia şi structura corporală; au o formă asemănătoare cu cea al unei
torpile şi practic s-au debarasat de toate membrele exterioare ce puteau strica
forma, conturul neted al corpului.
Partea exterioară a urechilor s-a atrofiat, organele
genitale atât la femelă cât şi la mascul au poziţia normală în interiorul
corpului, nu se poate observa nici o urmă a membrelor posterioare, iar cele
anterioare s-au transformat în înotătoare sub formă de aripă, având rolul de a
stabiliza şi a cârmui mişcarea.
Coada s-a preschimbat în înotătoare codală rigidă şi lată,
care cu ajutorul înotătoarelor dorsale puternice împinge cu o forţă şi
eficienţă miraculoasă animalul în apă.
Pielea delfinului este netedă şi fină asemenea mătăsii şi
deoarece este totul lipsit de păr, alunecă foarte uşor în apă. Stratul gros de
grăsime aflat sub piele are un rol important şi în izolarea termică, reduce
pierderea de căldură în mediul încojurător, adică pierderea de energie care
este cu atât mai importantă deoarece apa mării – chiar şi în zona Ecuatorului –
aproape întotdeauna este mai rece decât temperatura animalelor.
Delfinii au obiceiul spectaculos de a sări în apă din când
în când şi ,,înoată” practic în aer. Aceasta poate fi şi o metodă de a reduce
rezistenţa mediului la înaintare, aerul fiind un mediu cu o densitate mult mai
mică decât apa, care frânează mai puţin delfinul.
Sărind deasupra apei, poate respira. Expiră prin orificiul
nazal aflat pe creştetul capului, după care îşi umple din nou plămânii cu aer,
înainte să se scufunde. De obicei delfinii nu se scufundă la adâncimi foarte
mari, astfel nu trebuie să înmagazineze dintr-o dată prea mult oxigen.
Pot sta sub apă, fără să iasă la suprafaţă,
aproximativ 15 minute. Capacitatea delfinilor de a se scufunda fără a respira
timp îndelungat se datorează, se pare, numărului foarte mare de globule roşii
din sânge.
Delfinii vânează de obicei în stratul superior, iluminat de
razele solare, al măriilor, astfel se pot folosi şi de văz în timpul vânătorii.
Lentila ochilor este caracterizată de posibilitatea de schimbare a formei,
astfel atât în apă cât şi în aer, fixează foarte bine obiectele. Delfinii pot
privi cu ochii în direcţii diferite, aceştia fiind protejaţi
împotriva sărurilor din apa de mare de o membrană lacrimală de consistenţa unui
lipici.
Cu toate acestea, deşi văzul este foarte util, nu este
absolut necesar pentru supravieţuirea delfinilor: cine a văzut delfin dresat,
care execută comenzile primite cu ochii legaţi, ştie că aceştia posedă şi alte
proprietăţi, cu ajutorul cărora percep extrem de bine mediul înconjurător.
Atunci când dorm, delfinii înoată paralel cu
suprafaţa apei, aproximativ sub 30 cm. La fiecare 30 de secunde execută o
respiraţie în mod reflex şi deschid pleoapele. După unii autori, somnul lor
este o inhibare alternativă a fiecărei emisfere cerebrale.
Lumea sunetelor
În percepţia delfinilor cel mai important rol îl are
urechea (auzul delfinilor este de 10 ori mai dezvoltat decât al oamenilor).
Acest organ practic nici nu se vede din exterior – se pot observa doar două
orificii aflate în spatele ochilor, dar care funcţionează extrem de eficient. Delfinii nu au
corzi vocale şi singura parte a corpului lor care poate produce sunete este
eventul.
Delfinii emit trei tipuri de sunete: de frecvenţă joasă
pentru orientare şi deplasare pe fundul mării, de frecvenţă înaltă pentru
procurarea hranei şi a examinării detaliate a obiectelor întâlnite în cale,
sunete asemănătoare fluierăturilor pe care le utilizează pentru comunicarea
intraspecifică.
Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare a
undelor sonore în mediul subacvatic, printre care cu posibilitatea de a percepe
sunetele în ,,stereo”, astfel pot localiza direcţia exactă de unde provine
sunetul respectiv.
Urechea interioară a delfinului este înglobată într-un
ţesut asemănător spumei, astfel nu preia vibraţia craniului. În concluzie,
undele sonore interceptate din lateral, nu ajung deodată la ambele urechi, din
diferenţa de timp delfinul poate constata precis direcţia din care provin
acestea.
Această calitate este foarte importantă, deoarece delfinul
trăieşte în lumea sunetelor, pe de o parte între sunetele emise de alte
animale, pe de altă parte între cel emise de el însuşi.
Delfinul se orientează cu ajutorul sonarului, radarul cu
ultrasunete, asemenea liliacului. Emite continuu semnale sonore scurte
(ultrasunete), care se reflectă pe obiectele aflate în preajmă.
Defineşte distanţa obiectului din diferenţa de timp dintre
momentul de emisie şi cel de recepţie a unui sunet, iar cu ajutorul auzului
stereo şi direcţiei lui aceste sunete sunt practic mici impulsuri emise foarte
des, de urechea umană este percepută asemenea scârţâitului unei uşi.
Aceste sunete sunt produse de orificiul nazal şi sunt
reflectate de suprafaţa concavă a craniului, după care sunt focalizate de
lentila acustică, formată dintr-un ţesut adipos, aflat deasupra botului şi
feţei.
Această formaţie asemenea unui ,,pepene”, dă forma boltită
a frunţii mai multor specii de delfini. Prin analiza instinctivă a ecourilor
auzite, un delfin îşi poate imagina perfect mediul înconjurător, astfel poate
ocoli obstacolele şi poate găsi animalele care pot constitui pradă.
În procesarea informaţiilor terbuie să ia parte un număr
foarte mare de celule nervoase şi probabil acesta este motivul principal pentru
masa neobişnuită de mare a creierului delfinilor (masa creierului unui delfin
adult este de 2 kilograme, iar a unui om adult doar de 1,5 kilograme). Nu
există nici un dubiu că delfinul este un animal extrem de inteligent, cu o
capacitate dezvoltată de învăţare.
Modul de hrănire
şi viaţa în colectiv
Cele mai multe specii de delfinii se hrănesc cu peşti şi
sepii. Speciile cu botul scurt şi cu mai puţini dinţi preferă sepiile, dar
speciile cu botul prelungit cu dinţii mici şi numeroşi sunt consumatori de
peşti. Excepţie face delfinul cu dimensiuni mult mai mari decât rudele sale,
orca (delfinul ucigaş) spaima mărilor care vânează animale acvatice cu sânge
cald, printre care foci, pinguini şi alte cetacee. S-a semnalat şi cazul în
care un grup de orci au atacat, omorât şi devorat parţial o balenă albastră.
Delfinii mâncători de peşti mănâncă orice fel de peşte, dar
anumite specii, de exemplu delfinii cu cocoaşă, vânează în primul rând în apele
din apropierea ţărmului. Delfinii tropicali însă obişnuiesc să vâneze mai ales
în larg, adunându-se în grupuri de 1.000 sau mai mulţi indivizi.
Cele mai numeroase grupuri de delfini pot fi întâlnite în
apele bogate în hrană, mai ales în locurile unde din cauza curenţilor apa mai
rece mai bogată în hrană ajunge la suprafaţă unde amestecându-se cu apa caldă
va crea condiţii ideale pentru înmulţirea planctonului ,,înflorirea”
planctonului atrage sardelele şi lostriţele iar acestea la rândul lor,
delfinii.
Dacă delfinii cu ajutorul sonorului-radarului lor de
sunete, descoperă un banc de peşti vor înota în cercuri tot mai restrânse în
jurul acestora, forţând astfel peştii să se adune în grup compact şi să se
ridice spre suprafaţă.
Cu cât sunt mai mulţi delfini, cu atât pot manevra mai uşor
bancul de peşti şi dacă au noroc îi vor forţa să se ridice în stratul cel mai
de sus al apei, de unde nu mai există scăpare. În acest moment delfinii se
aruncă asupra prăzii, prinzând şi înghiţind peştii întregi.
În Oceanul Pacific delfinii tropicale şi cei din zona
Oceanului Atlantic vânează des împreună. În timp ce unii se hrănesc ceilalţi
stau de pază, fiind atenţi la apariţia duşmanilor din apropiere, rechini sau
orci.
Bancurile de toni urmăresc delfinii pentru că se pot ospăta
şi ei din prada delfinilor. Din păcate, rechinii nu sunt cei mai periculoşi
prădători acvatici. Navele de pescuit care decimează numărul tonilor în Oceanul
Pacific, constituie un pericol şi pentru delfinii care îi călăuzesc.
Reproducerea
Majoritatea delfinilor îşi schimbă frecvent partenerul
sexual. După o vânătoare fructuoasă de mai multe ori se împerechează aproape
doar pentru a se relaxa şi în majoritatea speciilor masculii nu păstrează
legătura cu descendenţii lor.
Viaţa delfinului începe după 9-12 luni de sarcină a
femelei, timp după care aceasta naşte un singur pui (care iese din burta
“mamei” cu coada înainte! - explicaţia acestui fapt constă în aceea că sunt mamifere care
respiră aer atmosferic, iar dacă puiul s-ar naşte invers, deci cu capul
înainte, în timpul travaliului, care poate dura până la 10-12 ore, puiul s-ar
îneca) şi îl alăptează până la doi ani, cu toate că puiul de delfin
consumă deja hrană solidă cu câteva luni înainte de înţărcare. Când alăptează,
femela înoată culcată pe o parte, ceea ce permite puiului, lipit de abdomenul
matern, să aibă permanent micul event deasupra apei, altfel puiul nu ar putea
respira.
Micul delfin are la naştere aproape un metru lungime şi
urmează să stea aproape lipit de mama lui următorii 4-5 ani. În tot timpul cât
puiul înoată alături de ea, mama-delfin îl învaţă cum să se hrănească, cum să
comunice şi - cel mai important – să audă sunetele pe care aceasta le scoate,
pentru ca micuţul să se obişnuiască cu “glasul” ei, deoarece un amănunt
esenţial este acela că fiecare delfin scoate sunete specifice doar lui, care nu
seamănă cu cele ale altui delfin. Şi mişcările corpului au rolul de a comunica,
acest “limbaj” fiind înţeles prin undele-ecou.
Grupul de delfini ucigaşi este caracterizat de o legătură
mult mai strânsă decât a altor delfini. Masculii dominanţi păstrează în jurul
lor un harem format din trei - patru femele fecunde, lângă care îşi vor petrece
toată viaţa, crescând împreună mai multe generaţii de pui.
În astfel de familii există indivizi tineri, femele şi
masculi amestecaţi alături de delfini maturi.
Delfinii – doctori
pentru oameni
Miturile şi legendele antice vorbesc despre prietenia
dintre delfini, zei şi oameni, împreună cu care aceştia înotau în mare sau pe
care îi salvau de pericolele marine.
Delfinii au reprezentat întotdeauna o sumă de calităţi
pozitive: inteligenţă, frumuseţe, bucurie de a trăi, armonie, forţă, libertate,
dragoste pentru muzică, fidelitate şi loialitate. Ei erau consideraţi drept
animale sacre, un cult al delfinilor fiind atestat încă din epoca dorică, în
anii 700 î. Hr.
În Grecia delfinii erau respectaţi şi veneraţi ca simboluri
divine ale forţei vitale a mării. Cuvântul „delfin” provine din grecescul
„delphis”, care înseamnă matrice sau incintă maternă. Din această perspectivă,
delfinul a devenit un simbol al regenerării. Un imn homeric ne spune că Apollo
s-a încarnat într-un delfin pentru a ajunge la ţărmul Crisei, care îi deschidea
drumul către Delfi. De altfel, acolo se găseşte o reprezentare a delfinului,
lângă trepiedul lui Apollo. Pentru preotesele templului, acesta era un simbol
al prezicerii, al înţelepciunii şi al prudenţei.
Pe
vremuri, şamanii din arhipelagul polinezian intrau în stare de transă şi luau
contact cu delfinii pentru a avea succes la pescuit. Pescarii indieni din
jungla amazoniană foloseau o metodă de pescuit cu ajutorul delfinilor, care
este şi astăzi practicată în Brazilia. Prin salturile lor, delfinii indicau
pescarilor când să-şi lanseze plasele, apoi împingeau prada către coastă,
exact în plasele pescarilor.
În nordul Australiei exista o comunitate de băştinaşi care
se supranumea „poporul delfin” şi avea drept animal-totem delfinul. Şamanii
acestei comunităţi comunicau telepatic cu delfinii. Dogonii, un popor ce locuia
coastele est-africane din Mali, aveau o legătură specială cu delfinii, cu toate
că ei locuiau în deşert şi nici măcar nu-i cunoşteau. Astfel, mitul creaţiei
din tradiţia dogonilor vorbeşte despre Nommo, o fiinţă jumătate peşte, jumătate
om, venită de pe îndepărtata stea Sirius şi care a creat umanitatea.
În captivitate, sunt eficienţi în tratamentul bolilor
psihice, a dizabilităţilor de dezvoltare ale copiilor sau a depresiei moderate.
Nu există o explicaţie ştiinţifică referitoare la modul în care vindecă
delfinii. Ceea ce s-a observat este că aceştia găsesc zonele din corpul omenesc
unde există o tumoare.
Este posibil ca ultrasunetele pe care le emit să fie cele
care vindecă. Ultrasunetele sunt folosite de medicina modernă în unele
tratamente, însă cele emise de delfini sunt de patru ori mai puternice decât cele
folosite în spitale. Se pare că delfinii sesizează dezechilibrul energetic uman
şi îşi ajustează emisiile de ultrasunete pentru a le reechilibra.
Înotul supravegheat alături de delfini este
folosit din ce în ce mai mult ca metodă curativă. Se cunosc, astfel, câteva
cazuri în care mai multe persoane au fost vindecate de diferite boli după ce au
înotat alături de delfini.
Delfinii ne transmit un sentiment de armonie şi de bucurie
pe care fiecare om şi-l doreşte în adâncul inimii, dar nu ştie întotdeauna să-l
trăiască. Cercetătorii care au studiat efectele contactului oamenilor cu
delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe care
oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de
conştiinţă.
Formidabila lor energie, inteligenţa lor remarcabilă,
drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe charismatice îi face
pe copii foarte bucuroşi, iar pe adulţi – să redevină copii. Se pare că
atitudinea extrem de jucăuşă şi graţia acestor animale ne ating undeva în
profunzimea sufletului. Întâlnirea cu delfinii declanşează o gamă largă de
transformări, de la sentimente euforice până la uluitoare vindecări, atât
fizice cât mai ales psihice.
Pentru a va delecta cu minunatul sunet al definilor, va recomand sa intrati pe linkul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=8ivRTkntVFg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu