Translate

luni, 24 martie 2014

Ingerii Luminii Divine

Fii ai Luminii Divine

Pomeniţi în descrierile sfinţilor, menţionaţi în scrierile istorice ale umanităţii, aproape de sufletele noastre atunci când îi chemăm în ajutor  cu emoţie, aceste fiinţe de lumină ne ocrotesc în taină cu iubirea lor.
Cuvântul înger provine din grecescul "angelos", care înseamnă "sol", "mesager". Îngerii sunt, aşadar, trimişii lui Dumnezeu care ne luminează calea către Casă, dăruindu-ne iubirea şi sfânta Sa îndrumare, după cum relatează apostolii lui Iisus. Biblia spune multe istorii despre îngeri. Dar ei aparţin omenirii întregi, nu unei religii anume.



Iubirea Necondiţionată
angel_lumina.jpg
Îngerii îi iubesc pe toţi oamenii în mod necondiţionat. Ei privesc dincolo de suprafaţă, de aparenţe şi văd scânteia Dumnezeiască aflată în fiecare dintre noi. Se concentrează numai asupra divinităţii şi potenţialului nostru şi nu asupra defectelor, lipsurilor sau a greşelilor noastre. Îngerii nu ne judecă, ci doar ne aduc iubire în viaţă.
Cu îngerii, suntem în siguranţă şi putem avea deplină încredere în ei.
Nu contează dacă sunteţi credincioşi sau sceptici, deoarece îngerii cred în voi. Ei văd lumina voastră lăuntrică, vă cunosc adevăratele talente si înţeleg faptul că aveţi o misiune importantă în viaţă. Ei vor să vă ajute în toate domeniile vieţii.

Purificarea

O importantă funcţie angelică este aceea de a purifica. 
Starea de inocenţă a îngerilor este fundamentală, deoarece ea le crează deschiderea către tot ceea ce este înalt, sublim şi Dumnezeiesc. 
Toţi oamenii, care asemenea îngerilor posedă această calitate a purităţii, a inocenţei, devin la fel ca îngerii, ajungând să perceapă cum: "cerurile se deschid şi o sumedenie de îngeri coboară spre a ne servi, purtându-se cu noi ca şi când de la apariţia primilor oameni nu ar fi părăsit niciodată pământul. (…); ei urmăresc să ajute oamenii astfel încât să nu devină robii propriilor lor simţuri şi sentimente. Fiinţa umană crede însă că ajunge liberă la ideile sale şi că îşi urmează după placul ei dorinţele şi poftele, pe care le acceptă şi le asimilează fără ca libertatea să aibă de suferit. Dar, de acum înainte (de la venirea pe pământ a lui Iisus), cunoaşterea binelui şi a adevărului va fi adusă oamenilor din exterior, din ceruri." (Marea evanghelie a lui Ioan)
Cu ajutorul îngerilor, oamenii devin mai curaţi sufleteşte, astfel încât lumina lui Dumnezeu pătrunde mai uşor în sufletul lor. Spre a le uşura această sarcină, înainte de a realiza o acţiune, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, este foarte bine să ne oprim o clipă, să ne centrăm în inimă şi să urmărim să percepem dacă acea acţiune este integrată în ordinea divină. Apoi, să cugetăm asupra urmărilor pe care ea le va avea. Căci orice acţiune divin orientată, ne va apropia de îngeri şi implicit, de Dumnezeu, pe când orice acţiune malefică sau îndeplinirea anumitor scopuri individualiste, îi îndepărtează pe aceşti mesageri nevăzuţi. 

Vindecarea

O altă funcţie angelică este aceea de a vindeca, prin iubire şi lumină, sufletul, mintea şi trupul celui pe care îl ocrotesc.
Rugăciunile spuse din inimă, credinţa şi dăruirea din tot sufletul şi în mod necondiţionat către Dumnezeu trezesc energii misterioase, prin care îngerii pot acţiona aducând însănătoşire. 

Protecţia 
Funcţia de protectori ai fiinţei umane pe care îngerii o realizează, nu este uşoară. Este necesar să protejeze sufletul, mintea şi trupul fiinţei umane.
Vom reda un episod enigmatic spre a vedea cum acţionează un înger: "Doctorul S.W.Mitchell, un cunoscut neurolog din Philadelphia, s-a dus la culcare după o zi de lucru extrem de obositoare. Dintr-o dată, a fost trezit de cineva care bătea la poartă. A mers să deschidă şi s-a trezit în faţa unei fetiţe îmbrăcată sărăcăcios şi tulburată profund. Fetiţa i-a spus că mama sa era foarte bolnavă şi l-a rugat să meargă cu ea să o viziteze. Era o noapte friguroasă, cu multă zăpadă, dar cu toate că doctorul era foarte obosit, s-a îmbrăcat şi a urmat-o pe fetiţă. Ajuns la destinaţie, a găsit-o pe mama fetiţei în casă, singură, suferind de o pneumonie gravă. I-a acordat primul ajutor, apoi a telefonat la spital pentru a-i pregăti internarea în ziua următoare. Înainte de plecare i-a făcut complimente pentru inteligenţa şi curajul fetiţei sale. Femeia l-a privit într-un mod straniu şi i-a spus cu tristeţe: "Fata mea este moartă de acum o lună..." Îi spuse apoi că paltonul şi cizmuliţele sale erau alături, în şifonierul cu haine. Stupefiat, dr. Mitchell a deschis uşa dulapului şi a găsit paltonul cu care fusese îmbrăcată fetiţa care îl trezise pentru a-l conduce la căpătâiul mamei sale bolnave. Paltonul era cald şi uscat şi era de neconceput că fusese îmbrăcat în acea noapte umedă şi rece."

Ghidarea Spirituală

Îngerii sunt călăuze, ghizi spirituali care înalţă şi revelează pentru cel în cauză lumina lui Dumnezeu, putând aduce clipa de iluminare. 
Învăţăturile date de către îngeri lămuresc multe dintre misterele creaţiei. Ei sunt cunoscători ai profunzimilor şi ştiu să redea într-o viziune de cristal realităţile lui Dumnezeu. 
Fiind receptoare ale luminii şi iubirii lui Dumnezeu, îngerii sunt înzestraţi cu această calitate pe care o transferă şi fiinţelor umane deschise spre lumea lor, şi anume, înţelepciunea. Cu cât este mai evoluat, cu atât un înger este mai aproape de Dumnezeu, şi implicit, primeşte de la acesta mai multă înţelepciune. Pentru a deveni din acest punct de vedere cât mai asemănători fiinţelor angelice, oamenii nu trebuie decât să se îndrepte cu aspiraţie spre cunoaşterea de sine, spre descoperirea forţelor sublime care le animă fiinţa şi care se manifestă în exterior sub numele de îngeri. 
Un exemplu de înţelepciune a îngerilor: "Eu nu cred că lucrurile mari sunt mai însemnate în ochii Domnului decât cele mici; contează ceea ce este înăuntru!",spune un înger în cartea lui Jakob Lorber.

Este firesc ca îngerii, fiind cei care ne pot aduce conştiinţa îndumnezeită, să se poată manifesta pentru cei pe care doresc să-i ajute în situaţii complicate. Există în acest sens diverse mărturii care atestă astfel de manifestări. 
Metodele folosite de îngeri spre a ne învăţa sunt deosebite de cele folosite în şcolile noastre, fiind interactive şi foarte interesante. 

Lupta în Slujba Binelui Divin

Îngerii îndepărtează de la noi răul acţionând plini de curaj şi încredere 
acolo unde este injustiţie, aducând predominanţa binelui divin atât în împrejurările exterioare cât şi în interiorul nostru.
De altfel, să nu uităm de episodul din Biblie, în care este descrisă lupta din ceruri, în care Îngerii Căzuţi, în frunte cu Lucifer, sunt alungaţi de oastea Îngerilor rămaşi fideli lui Dumnezeu, avându-l drept conducător pe Arhanghelul Mihail. De atunci până astăzi continuă această luptă, îngerii îndepărtând răul, pe cât posibil, de lângă cei care îi cheamă din toată inima. 
Funcţia îngerilor de a lupta împotriva răului este esenţială. 

Aducători ai Păcii 
Poate cea mai importantă funcţie a îngerilor este cea prin care ei aduc pacea. Poţi recunoaşte prezenţa fiinţelor angelice lângă tine, atât în stare de veghe, cât şi în starea de vis, prin pacea profundă care se instalează adânc în inimă. 

Protectori ai Marii Treceri 

Datorită protecţiei îngerilor putem prevedea clipe de cotitură 
ale existenţei noastre spre a le trece apoi mai uşor şi chiar mai mult, îngerii ne fac atenţi asupra marii treceri, de la acest plan fizic în lumea de dincolo, dincolo unde este casa Tatălui nostru Ceresc.
Prin această pregătire îngerii sădesc în noi sămânţa iubirii şi a binelui  care se expansionează apoi şi ne însoţeşte în momentul hotărâtor, fiind o mărturie a unei existenţe motivate şi trăită în spiritul viu al lui Dumnezeu. 

Niciun comentariu: