Translate

duminică, 29 martie 2015

Calea interioara

calatorie
“Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială. 
Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.” spune maestrul Karlfried Graf Durckheim – in cartea sa Calea interioară. 
In calatoria mea spirituala am participat la zeci de cursuri si initieri in tara si peste hotare, dar nimic nu a convins Fiinta mea sa se deschida total. Am primit si mai multe piese de puzzle si doar concepte. Asemeni “Alchimistului” lui Coelho am plecat in cautarea aurului, insa doar cand m-am abandonat ghidarii sufletului meu, am gasit si aurul, se afla in mine insami.
Am inteles ca fiecare cale este unica. Simtim si experimentam viata in mod diferit, iar daca privim mai atent in jurul nostru si nu cu ochii mintii putem observa cum sufletul ne arata foarte clar unde sa lucram pentru a ne elibera harul.
Am inteles ca fiecare percepe “realul adevar” atat cat este pregatit “acum” sa il inteleaga. Insa a trai prin ceilalti nu te poate face decat sa iti creezi un continuu abandon si o stare de gol pana cand nu te vei mai gasi deloc in viata ta.  Si din ce in ce mai multi ajung sa simta acest lucru. Adormirea si ratacirea dureaza pana te saturi. Pana cand ajunge sa te doara atat de tare incat stii ca orice “pastila” ai lua nu iti trece.
Poti incepe relatia cu fiinta ta oricand, pentru ca doar asa vei intelege cine esti cu adevarat. Iar cand vei intelege asta vei incepe sa te bucuri de tine si de propria viata !

Niciun comentariu: