Translate

duminică, 29 martie 2015

Goana dupa mesaje divine (1)

seraphim-angels
Oamenii cred că au nevoie să li se spună ce să facă, pentru că experienţa lor le sugerează că pot lua decizii greşite. Nu mai au încredere în ei înşişi, în consecinţă, nu mai merg pe mâna lor. Nici pe a altora. Dar vor să meargă pe mâna lui Dumnezeu, dar nu prea ştiu cum să o facă, căci rugăciunea simplă pare să nu aibă răspunsul dorit şi in timpul solicitat. Şi atunci caută persoane care “aduc” mesaje de la Dumnezeu.
Doar că Dumnezeu nu “lucrează” aşa. El nu ne spune ce să facem, El ne ajută să înţelegem, să lămurim situaţii, să dezvoltăm, să învăţăm, ca ulterior să ştim ce să facem. Drumul ni-l alegem singuri, întotdeauna.
Mesajul lui Dumnezeu este un adevăr valabil pentru persoana ce-l solicită, conţine de regulă o revelaţie, care reiese din desfacerea unui fenomen sau situaţii de viaţă, o decojire de aparenţe, ca să i se poată cunoaşte miezul. Lămurirea revelatorie vine prin intuiţie la fiecare om şi este o lumină purtătoare a unei idei clare şi pe care numai Dumnezeu o poate aduce în conştiinţa omului, niciun alt om nu poate face acest lucru pentru altul. Poate doar să-şi împărtăşească o experienţă sau o părere.
O revelaţie vine de la Dumnezeu pe un fond de lumină, de care persoana beneficiază apoi pentru a avea “demarajul” necesar punerii în fapte a înţelegerii respective. Aceasta presupune încredere, credinţă, entuziasm, curaj, căci lumina ştie să-şi creeze singură drumul către lume, iar înţelegerea obţinută îi dă direcţia către care să curgă. Nu mai vorbim de faptul că, de multe ori, răspunsurile vin prin fapte conexe.
Datorită prezenţei acestei lumini, Dumnezeu preferă ca fiecare persoană în parte să primească “mesajul” său. Are suficienţi îngeri care să se implice în primirea adecvată a lui, pregătind omul pentru recepţia intuitivă. Chiar dacă etapele se succed decalat, în sensul că procesul ar putea avea un ritm mai lent, el merge până la capăt, dacă avem răbdarea şi încrederea necesară. Dacă solicităm un răspuns azi şi el vine peste două zile, putem să nu-l mai recunoaştem ca răspuns, să nu-l băgăm în seamă sau să ne îndoim de el, căci putem avea o altă stare de conştiinţă.
Dumnezeu nu ne spune ce să facem şi pentru că ne-a dăruit liber arbitru, pe care îl respectă. Ne ajută însă să avem cât mai multe date ca să luăm decizii bune. Până la urmă, acestea ne sunt lecţiile de viaţă, creşterea noastră lăuntrică de care nimeni nu scapă, oricât de mult ar fugi de ea.
Dacă însă ne aflăm în pericol, suntem avertizaţi prin alte persoane dacă e cazul, chiar îngerii se materializează ca să ne salveze, atunci când planul nostru de viaţă e necesar să continue într-un fel anume.

Niciun comentariu: