Totul curge în viaţă supunându-se
legilor sau principiilor universale. Nu trebuie neapărat să cunoaştem sau să
înţelegem legile pentru a le respecta, dar dacă nu le cunoaştem, nu vom
înţelege niciodată complet cum am realizat ceea ce am dorit sau de ce am gresit.
Ne e mai uşor să reusim când înţelegem aceste legi şi modul în care le aplicăm
pentru a crea conştient.
Legile universului formează
un argument solid pe care să ne construim viaţa. Sinergia cu care acţionează
aceste legi poate aduce rezultate extraordinare. Sarcina noastră este să
înţelegem şi sa aplicam aceste legi, să le folosim pentru a manifesta viaţa pe
care ne-o dorim şi care se află în armonie cu misiunea sufletului. Odată ajunşi
în acest punct, orice devine posibil. Din moment ce totul este legat în univers
prin vibraţii de energie, când misiunea sufletului nostru va începe să-şi
manifeste propria vibraţie, va aduce toate elementele de care avem nevoie exact
la momentul potrivit, în locul potrivit şi cu oamenii potriviţi. Se creează o
sinergie între toate componentele şi, ca prin minune, totul începe să capete un
sens magic şi totul se îmbină perfect!
Înţelegerea unor concepte la
nivelul constiintei constituie primul pas către integrarea lor conştientă în
viaţă. Dar pentru a stăpâni utilizarea acestor legi în procesul conştient de
creare a vieţii, trebuie să ne dăm seama cum ne influenţează ele viaţa acum.
Legea cauzei şi a efectului (karmei)
Legea cauzei
şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant şi fiecare efect
devine cauza unui alt efect. Nu există nimic
la întâmplare. Nimic nu începe un nou lanţ de evenimente. Universul e un ciclu
perpetuu. Orice spunem sau facem are o consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie
sa privim consecinta ca pe o pedeapsă. Pur şi simplu, are un rezultat. Karma
e doar rezultatul sau consecinţa unei acţiuni.
Există multe expresii care
ilustrează această lege: "Ce semeni, aia culegi", "Părinţii mănâncă
aguridă şi copiilor li se strepezeşte gura", "Cum îţi aşterni, aşa
dormi", "După faptă şi răsplată". Altfel spus, ceea ce emiţi se
întoarce la tine (de fapt, nici nu te părăseşte vreodată).
E important să examinăm
efectele din viaţa noastră şi cauzele lor. Trebuie să devenim conştienţi de
toate alegerile pe care le facem, pentru că toate vor deveni cauzele rezultatelor
de pe parcursul drumului. Dacă gândurile noastre sunt cele care ne creează viaţa,
cum trebuie să ne schimbăm gândurile (cauza) pentru a obţine un efect diferit?
Şi căror forţe exterioare le permitem să
provoace efecte asupra vieţii noastre?
Legea karmei este legea
vindecării în acţiune. Ea afirmă că nu poţi ataca o persoană, fără să te ataci
pe tine însuţi. Într-un final, trebuie să simţi suferinţa pe care ai
cauzat-o.
Agresiunea este o forma de proiecţie
prin care încercăm să-i dăm altuia durerea noastră. Dacă suferim, dorim ca şi
alţii să sufere – aşadar, agresam, iar apoi ne simţim vinovaţi. Vina menţine
agresiunea în câmpul nostru energetic. Credem că am scăpat de suferinţa
noastră, dar nu este aşa. Ea se află încă acolo. Apoi, într-o zi, în viaţa noastră
intră cineva sau ceva care ne declanşează vina şi o aduce la suprafaţă pentru a
fi vindecată. Poate că suntem agresati sau răniţi de către altcineva. Poate că
doar vizionăm un film sau citim o carte care
ne tulbură.
Atunci când vina se ridică la suprafaţă
şi ne cuprinde, iese la lumină şi ocazia de a ne vindeca. Primim o şansă pentru
a ne asuma greşelile şi remuşcările cu privire la ceea ce am spus sau făcut
altuia. Avem ocazia să ne recunoaştem greşeala, să o corectăm şi să cerem
iertare.
Negarea ne împiedică întotdeauna să ne
manifestăm responsabilitatea adecvată pentru gândurile, sentimentele, cuvintele
şi acţiunile noastre. Până nu înlăturăm acest mecanism de negare, nu putem
înfrunta adevărul despre noi înşine. Legea karmei ne asigură că vina şi ruşinea
noastră vor fi conştientizate şi aduse spre vindecare. Deci, chiar dacă nu
facem nimic spre a ne sparge cochilia negării, viaţa o va face, într-un final,
în locul nostru, întrucât, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea corespunzătoare.
Majoritatea dintre noi suntem mai
fericiţi atunci când ne oferim benevol să ne asumăm responsabilitatea, decât
atunci când suntem “forţaţi” de evenimente să o facem. De ce să ne proiectăm
vina asupra celorlalţi, când aceasta creează o distanţă inutilă sau o amânare
între păcatul nostru şi îndreptarea lui? De ce să-i implicăm şi pe alţii în
melodrama noastră, dacă putem descoperi rădăcina suferinţei sau a fricii şi tratarea
ei?
Roata karmică nu reprezintă decât oameni
care îşi proiectează durerea şi încearcă să o trateze într-o relaţie cu
altcineva. Ea ne oferă multe ocazii de a ne privi problemele şide a ni le
asuma.
Roata karmică nu este alimentată de
electricitate. Ea se autosusţine. Prin urmare, nu încetează să se rotească. Nu
te dai jos de pe roata karmică, oprind-o. Te dai jos, prin asumarea propriilor
probleme – o dată pentru totdeauna.
Acesta nu e însă un lucru uşor, dar avem
cu toţii însoţitori puternici, iar ajutorul de care avem nevoie ne va fi dat.
Trebuie să avem încredere în acest lucru. Şi, cu cât vom crede mai mult, cu
atât mai repede vom avea rezultate. Arhanghelii Metatron, Gabriel,
Mihail, Uriel şi Rafael, îngerul păzitor, îngerii înţelegerii, ai cunoaşterii,
ai dicernământului, îngerii înţelepciunii aşteaptă momentul în care să le solicităm ajutorul. S-o facem chiar
în momentul în care ne confruntăm cu situaţia în sine, înainte de a trece la
fapte şi a crea efecte pe care apoi să le regretăm. Să le cerem îndrumarea şi
ea ne va fi oferită.
Legea egalităţii
Această lege
afirmă că fiecare fiinţă umană este egală şi că nu putem iubi un om, în
detrimentul altuia. Bărbaţii şi femeile sunt egali,
rasele neagră, albă, galbenă şi roşie sunt egale. Hinduşii, creştinii,
musulmanii, evreii şi budiştii sunt egali.
Heterosexualii şi homosexualii sunt
egali, cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei cu handicapuri şi cei fără, sunt egali.
Pentru că toţi suntem aspecte ale lui
Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este, în esenţa lui spirituală, mai bun sau mai
rău decât celălalt. Pornim toţi pe picior de egalitate, ca aspecte ale
divinului. La nivelul sufletului, nimeni nu poate avea putere asupra ta, nici tu
nu poţi avea putere asupra altcuiva. Sufletul nu stie de titluri, de poziţie
socială sau de statut economic. Sufletul ştie doar că întâlneşte un alt suflet
şi cinsteşte călătoria făcută împreună.
Iisus a mers chiar mai departe, spunând
că trebuie să învăţăm să-i iubim pe toţi, până şi pe cei mai sadici criminali.
El a spus: „Aşa cum aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, aşa Mi-aţi făcut
Mie”. Iar aceasta nu este o învăţătură simplă.
Legea Egalităţii creează o punte între
oameni – punte ce deschide canalul spre iubirea divină. Iubindu-se şi
acceptându-se unii pe alţii, oamenii îşi pot redeştepta conştiinţa legată de
iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu este mai spiritualizat decât altul. Din punct de
vedere spiritual, noi suntem cu toţii egali. Cu toţii merităm iubire şi toţi
trebuie să învăţăm să o dăruim şi să o primim fără condiţii. În lumea
spiritului, nu există ierarhie.
O persoană care trăieşte conform
Legii Egalităţii simte, în mod constant, că e nevoie să-şi extindă limitele şi
să păşească dincolo de propria zonă de confort. Simte că e necesar să renunţe
la prejudecăţi şi să-şi însuşească o perspectivă mai largă şi mai altruistă în
ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. I se cere să „intre în pielea” duşmanului său
şi să înţeleagă perspectiva aceluia cu care nu este de acord.
Cel care îşi propune să respecte
drepturile omului – care sunt dovada, pe planeta Pământ, a principiului
spiritual al egalităţii – nu poate avea o minte îngustă şi o inimă închisă.
Calea spirituală a acelora care îşi iau un angajament faţă de egalitatea dintre
oameni le prezintă ocazii mereu provocatoare de a renunţa la ideile false şi
limitate de a adopta un adevăr mai profund şi mai cuprinzător. O astfel de
persoană îşi ia angajamentul de a-i iubi nu doar pe aceia care îi aprobă setul
de valori şi credinţe, ca şi pe cei care nu o fac.
„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.
Aceasta este regula de aur pentru toate interacţiunile umane.
Învăţăturile separării spun că
unii au dreptate şi alţii greşesc – iar cei care au dreptate trebuie să-i
învingă sau să-i doboare pe aceia care nu au dreptate.
Învăţăturile egalităţii afirmă că nici una
dintre părţi nu deţine adevărul întreg. Prin urmare, fiecare parte trebuie
ascultată cu respect.
Calea spre pace, conform învăţăturilor
egalităţii, este de a onora viziunea şi credinţele unei persoane care se află
de partea opusă – chiar şi dacă nu suntem de acord cu ele.
Practica acceptării afirmă că nu e
nevoie ca o persoană să fie de acord cu alta pentru a o accepta, ci doar să
asculte ce are de zis, să-i respecte părerea, chiar şi dacă o face să nu se
simtă în largul ei. Prin practica acceptării noi creăm egalitatea, pornind tot
timpul de la atitudinea că ideea celuilalt este la fel de importantă şi demnă
de a fi ascultată, ca şi a noastră.
Aceasta reprezintă un progres
revoluţionar în interacţiunea umană. Este o deplasare din perspectiva deosebirii
– care alimentează conflictul şi neînţelegerile, spre cea a egalităţii – care
susţine pacea şi toleranţa. Dacă vrem să avem pace în suflet şi pace în lume,
trebuie să renunţăm la următoarele nevoi: nevoia de a avea dreptate (a
considera că alţii greşesc) şi nevoia de a fi de acord.
Emiterea de
judecăţi atrage după sine nerespectarea acestei legi divine.
Cu toţii avem în viaţă oameni pe care îi
excludem din legea egalităţii. Suntem dispuşi să acceptăm egalitatea oricăror
altor oameni şi grupuri, dar nu şi a „acestuia” – indiferent cine este acesta
pentru noi.
Mai mult, în fiecare zi, fiecare dintre
noi emite sute de judecăţi în legătură cu alţi oameni. Încercăm să justificăm
aceste judecăţi în mintea noastră. Considerăm că sunt obiectivi, atunci când nu
suntem. Îi privim pe ceilalţi, nu aşa cum îi vede Dumnezeu – cu înţelegere şi
compasiune – ci aşa cum îi percepem noi la un moment dat. Nu avem perspectiva
spirituală care să cuprindă întreaga imagine – şi anume, reţeaua de interconexiuni
ce o influenţează pe persoana pe care o judecăm. Această perspectivă vine doar
dintr-o conştiinţă eliberată de judecată.
Unul din primele lucruri pe care e
necesar să le conştientizăm pe cărarea spirituală este că judecăţile noastre nu
sunt corecte, nici justificabile. Ceea ce percepem nu este, în mod necesar,
adevărat. Ori de câte ori vedem o persoană într-o lumină negativă, o atacăm pe
ea şi, în cele din urmă, ne atacăm pe noi înşine. A considera că cineva este rău,
nu numai că este supărător pentru acea persoană; este supărător şi pentru noi înşine.
Fiecare inegalitate pe care o percepem
este, pur şi simplu, o eroare de percepţie. Dacă dorim să trăim o viaţă de
adevăr, trebuie să ne rectificăm percepţiile de inegalitate, înainte de a le
lăsa să ne influenţeze şi să provocăm astfel suferinţă pentru noi înşine şi pentru
alţii.
Conştiinţa noastră este rezultatul
gândurilor pe care le avem şi, dacă emitem multe gânduri negative sau
neadevărate, vom fi temători şi necăjiţi tot timpul. Cu toate acestea, nu este
nevoie să încercăm să ne formăm să fim pozitivi, atunci când avem gânduri
negative. Acest lucru nu face altceva decât să întărească negativitatea,
făcând-o să fie ceva rău sau greşit.
Trebuie doar să devenim conştienţi de
gândirea noastră negativă şi să ne amintim că nici una dintre judecăţile
noastre nu este corectă sau justificabilă. Trebuie doar să înţelegem judecata,
fără să ne pedepsim sau să ne umilim pe noi înşine şi, pur şi simplu, să
spunem: „Sunt conştient de faptul că judec”, sau „Pot vedea că mi-am închis inima
şi că, atunci când ma aflu în această stare, nu privesc lucrurile corect sau drept”.
Conştientizarea este, prin ea însăşi, o rectificare. Nu trebuie să schimbăm nimic.
Nu trebuie să negăm judecata sau să o îndepărtăm. Nu trebuie să o considerăm ca
fiind ceva rău sau care necesită modificări. Trebuie doar să fim conştienţi de existenţa
ei şi să o tratăm cu blândeţe. Dacă ne tratăm judecăţile cu blândeţe, ne vom da
seama că multe dintre ele se nasc din frică. Apoi, ne putem privi frica în faţă
şi o putem aborda cu compasiune. Dacă procedăm astfel, într-un final, frica se
diminuează.
Frica se dizolvă întotdeauna în prezenţa
iubirii. Iar judecata nu poate rămâne prezentă, atunci când ne-am luat
angajamentul de a practica egalitatea.
Dacă avem nevoie de ajutor, mai ales în
procesul de conştientizare a emiterii judecăţilor, dar şi în cel de raportare
concretă la cei din jur, îngerul păzitor, îngerii iubirii, ai
iertării, îngerii cunoaşterii, ai discernământului, Arhanghelul
Mihail, îngerii compasiunii, îngerii împăcării, ai păcii sau ai
fraternităţii ne sunt alături şi aşteaptă chemarea noastră. Să nu
ezităm să o facem, întrucât procesul de eliminare a judecătilor este
anevoios şi necesită o înţelegere profundă a lucrurilor şi multă atenţie, cu
atât mai mult cu cât avem în jur persoane care judecă. Iar pacea sufletului nu
poate fi obţinută decât integrând această lege divină în viaţa noastră.
Legea polarităţii
Legea polaritatii e mai uşor de înţeles
dacă analizăm mai întâi derivata ei, legea relativităţii. Aceasta din
urmă afirmă că nici un lucru nu poate exista singur, ci doar în relaţie cu
opusul său. Sus şi jos, corect şi greşit, simplu şi dificil nu există decât
unul în relaţie cu celălalt. Nu putem simţi bucuria dacă nu am fost niciodată trişti,
curajul, fără să fi cunoscut teama, lumina, fără să fi avut experienţa
întunericului. Mai mult, nu există niciodată doar două posibilităţi.
Legea polarităţii ne spune că totul
există pe un spectru şi că între extremităţile spectrului există un număr
infinit de puncte. Întunericul e o lumină mai slabă; teama,
un grad de curaj mai scăzut; tristeţea înseamnă mai puţină bucurie. Nimic nu este
în întregime alb sau negru.
Există mii de nuanţe de gri. Prin
urmare, legea polarităţii ne arată că atunci când avem de luat o hotărâre nu
trebuie să rămânem cu senzaţia că avem doar două posibilităţi.
Întotdeauna există mai multe opţiuni,
dacă privim lucrurile mai în profunzime sau ne schimbăm
perspectiva.
Consultând termometrul vom vedea că nu e
posibil de delimitat unde se termină căldura şi unde începe frigul. Nu există o
caldură absolută şi nici un frig absolut. Aceşti doi termeni “cald şi frig”
indică numai grade diferite ale aceluiaşi lucru, ce se manifestă cu frig şi
cald şi care constituie numai o variantă a vibraţiei. Astfel, cald şi frig nu
sunt decât doi poli a ceea ce noi numim “caldură” şi fenomenele care le
însoţesc sunt manifestările legii polarităţii. Acelaşi fenomen este adevărat în
cazul luminii şi întunericului, care sunt unul şi acelaşi lucru, deosebirea
constând într-o diferenţă de
grade între cei doi poli ai fenomenului:
când ne părăseşte noaptea şi când începe ziua.
Din moment ce totul există de-a lungul
unui spectru, contrariile se întrepătrund.
Aşadar, în orice situaţie există toate
posibilităţile în care situaţia respectivă poate evolua, iar aceasta înseamnă
că orice problemă îşi are soluţia în ea însăşi, că orice eşec conţine o şansă
de succes. Nu putem recunoaşte succesul decât dacă am avut experienţa
înfrângerii. Prin eşecuri ne dezvoltăm aptitudinile şi cunoştinţele care ne vor
aduce succesul. Învăţăm să facem alegeri înţelepte prin experienţa pe care o
câştigăm făcând alegeri greşite. În final, nu există eşec sau alegere greşită.
Există doar rezultate.
Pur şi simplu am învăţat un alt mod de a
nu face ceva, am aflat o altă opţiune care nu aduce rezultatele dorite. În
timp, vom găsi calea cea bună.
Interpretarea legii polarităţii poate fi
dusă şi mai departe, la ideea că toate posibilităţile şi înţelepciunea de care
avem nevoie se află deja în noi. Prin legea reflectării, ştim că trebuie doar
să ajungem la nivelul de conştiinţă la care acea înţelepciune este complet dezvoltată.
Încrederea şi convingerea că drumul începe în interior şi că toate hărţile şi uneltele
de care avem nevoie pentru această călătorie se află în noi vor reprezenta o transformare radicală de concepţie
pentru o mare parte a societăţii moderne.
Printr-o conştientizare lucidă putem
observa modul în care legea polarităţii se reflectă în viaţa noastră, ea
generând manifestări pe care, cunoscând această lege, să le putem modula
printr-un efort minim.
Nu suntem puşi niciodată în situaţia de
a alege între necesităŢile fizice ale fiinţei (ale eului) şi cele sufleteşti.
Dansul magic al vieţii se desfăşoară într-un echilibru dinamic constant, în
cadrul spectrului eu-suflet. O fi sufletul căpitanul navei, dar există şi momente
când trebuie să se dea la o parte pentru a lăsa eul să-şi facă treaba, să ducă
la bun sfârşit aspectul fizic al misiunii. Alteori, eul trebuie să renunţe la
perspectiva lui limitată, lăsând sufletul să fie călăuza.
La fel cum ne explorăm Sinele la fiecare
nivel, analizăm şi situaţiile din viaţa noastră, la multele lor niveluri, ca să
vedem unde e loc pentru dezvoltare sau schimbări. E necesar să privim din toate
perspectivele posibile situaţia în care ne aflăm şi vom vedea soluţia din
fiecare problemă, darul din fiecare dificultate, ocazia favorabilă din fiecare
conflict.
În fiecare experienţă de viaţă se află
comori nepreţuite. Marea provocare constă în a le recunoaşte şi a le fructifica
la maximum.
Dragostea şi ura, de pildă, sunt doua
stări în aparentă total diferite; şi încă sunt grade diferite în ură şi în
dragoste. De asemenea, sunt sentimente intermediare pentru care noi folosim
cuvintele simpatie si antipatie, care ajung să se confunde atât de strâns încât
deseori este dificil să se ştie dacă vreunul ne este simpatic sau antipatic,
sau ne este indiferent. Aceste sentimente opuse nu sunt decât grade diferite
ale unui sentiment unic, cum îl vom putea înţelege daca vom reflecta o clipă la
aceasta.
Mulţi dintre noi am făcut experienţa
personală de tranziţie rapidă, involuntară, care poate să se facă între
dragoste şi ură şi invers, în propria persoană şi în a altora, printr-un proces
de alchimizare. În cazul de faţă, iertarea, compasiunea sau înţelegerea sunt fenomene
ce pot declanşa alchimizarea unor resentimente în iubire.
Astfel, putem suprima părţile negative
ale unui fenomen psihic prin focalizarea asupra polului opus celui pe care vrem
să-l anihilăm. Vom reuşi astfel să cultivăm în fiinţă calităţi prin
transmutarea vibraţiilor negative în vibraţii pozitive, în diferite grade, din ce
în ce mai elevate. Înţelegând cât mai bine această lege şi aplicând-o vom fi
capabili de a ne stapâni sentimentele, de a ne modifica predispoziţiile, de a
ne modela personalitatea după cum considerăm că o putem alinia binelui personal
cel mai înalt.
Deşi ne dorim acest salt calitativ,
deseori avem nevoie de o energie care să declanşeze sau să susŢină ascensiunea,
fie că e vorba de încredere, înţelegere, forţă, iubire sau curaj. Acest surplus
energetic ni-l pot oferi îngerii. În funcţie de situaţia în care suntem
sau de fenomenul pe care dorim să-l modulăm, putem apela îngerii cu vibraţia
specifică. Îngerul păzitor, care solicită pentru noi ajutorul îngerilor specializaţi,
sau arhanghelul Uriel, care are rol alchimizator, pot fi apelaţi în orice
situaţie.
Legea reflectarii
Legea reflectării afirmă că ceea ce e
deasupra, la fel şi dedesubt, ceea ce e înăuntru, la fel şi în afară. Fiecare
din noi are întreg universul în interiorul său fiecare om este o
reprezentare a universului la nivel microcosmic. Iar Universul, la rândul său, ne reprezintă pe
fiecare la nivel macrocosmic.
Legea reflectării ne spune că totul
există la fiecare nivel de realitate. Prin urmare, persoana care-ţi
doreşti să devii există deja în tine. Transformarea personală înseamnă
înţelegerea profundă a firii noastre divine – trebuie să învăţăm să ne
mişcăm permanent între sfera fizicăşi cea spirituală, între perspectiva eului
şi cea a sufletului şi, în cele din urmă, să vedem toateperspectivele în
acelaşi timp.
Există o armonie, un raport, o
corespondenţă între diferitele planuri de manifestare a vieţii şi a fiinţei.
Tot ceea ce conţine universul emană din acelaşi izvor; aceleaşi legi, aceleaşi
principii, aceleaşi caracteristici se aplică la fiecare unitate sau la orice
combinaţie de unităţi, de activităţi şi fiecare dintre ele manifestă propriile
sale fenomene pe propriul său plan.
Dumnezeu a creat omul după chipul şi
asemănarea sa. Cu alte cuvinte, omul este o reflectare a divinităţii. “Precum
în cer aşa şi pe Pământ” ne spune Iisus în rugăciunea “Tatăl nostru”. Ceea ce
nu se potriveşte cu această reflectare face parte din experienţa umană.
Din perspectiva experienţei umane,
această lege ne spune că fiecare persoană pe care o întâlnim ne reflectă înapoi
ceva legat de noi înşine. Viaţa din planul orizontal (lumea exterioară)
este o oglindă a ceea ce se întâmplă în conştiinţă (lumea interioară).
Mulţi dintre noi încercăm să găsim
soluţii pentru problemele din relaţii privind mai întâi tiparele
comportamentale interpersonale şi încercând să le schimbăm. Acest lucru nu e
valabil decât uneori, întrucât ignoră cauzele care au declanşat respectivele
probleme, ca şi structura persoanelor implicate.
Problemele de natură exterioară reflectă
problemele de natură interioară. Dacă ne urâm pe noi înşine şi dacă ne e ruşine
de vreun aspect din viaţa noastră, nu vom putea să acţionăm cu consecvenţă
într-un mod iubitor faţă de altcineva. Este vorba de relaţia conflictuală pe
care o avem cu noi înşine. Există blocaje sau obstacole în conştiinţa noastră.
Nu vrem să ne vedem prejudecăţile, să ne uităm la suferinţa sau mânia noastră.
Nu vrem să înţelegem de ce îi minţim pe alţii sau nu ne ţinem promisiunile. Nu
vrem să ne analizăm frica şi nesiguranţa sau să verificăm de ce suntem
ambivalenţi ori tensionaţi. Considerăm că relaţiile ar trebui să fie
distractive şi ar trebui să ne distragă atenţia de la problemele pe care le
avem şi că nu ar trebui să ne facă să muncim. E necesar să ne găsim curajul de
a privi aceste impedimente şi a le remedia. Greşeala face parte din experienţa
umană - ne arată că suntem oameni. Ea are rostul de a ne oferi ocazia să
învăţăm şi să evoluăm. Cu cât profităm mai curând de această ocazie, cu atât
vom învăţa şi vom evolua mai repede, altfel vom repeta greşelile până când vom
fi dispuşi să învăţăm din ele.
Nu se pune problema de a încălca această
lege, pentru ca universul nostru interior se reflectă încontinuu în universul
exterior, indiferent de starea de spirit sau de gradul de evoluţie pe care îl
avem. Ci mai degrabă să urmărim să ne recunoaştem ca fiind reflectarea
divinităţii şi să împlinim scopul pentru care am fost creaţi. Dar cum ajungem să facem acest lucru? Pentru că
suntem implicaţi prea mult în sentimente de vină, ruşine şi în proiecţie
reciprocă, astfel încât nu mai putem vedea ce anume ne aparţine nouă şi ce
aparţine celorlalţi. De fapt, este foarte simplu, dar trebuie să ne reamintim
acest lucru, întrucât tendinţa de a proiecta este foarte puternică.
Dacă suntem furioşi sau trişti, cine
este responsabil pentru furia şi tristeţea noastră? Dacă învinuim,
criticăm sau încercăm să reparăm ceva, cine este responsabil pentru
cuvintele noastre? Dacă ne plângem de milă, pretinzând că suntem victime
sau ne rănim intenţionat, cine este responsabil pentru comportamentul nostru?
Ceilalţi oameni s-ar putea să ne declanşeze aceste stări, dar noi suntem
responsabili pentru tot ceea ce gândim, simţim, spunem sau facem. Deseori ştim
că suntem responsabili, dar nu îndrăznim să ne asumăm răspunderea. Asumarea se
exersează şi este un semn al maturităţii emoţionale şi spirituale.
Altfel, vom continua să ne proiectăm
lucrurile personale asupra altor oameni. Există foarte multe modalităţi de a
proiecta şi cu toţii suntem extrem de inventivi atunci când se pune problema de
a crea noi metode. Înţelegerea felului în care ne proiectăm ne poate ajuta
mult, dacă avem curajul de a privi acest proces. Însă toate formele de
proiecţie pot fi reduse la un simplu mesaj: „Nu e vorba despre mine, ci
despre tine”. Acesta este substratul. Refuzăm să ne uităm la ceea ce ne
aparţine şi încercăm să transmitem totul celuilalt. Proiecţia este un mecanism al
negării (nu eu sunt cauza) şi al exteriorizării sau asumării false a
răspunderii (tu eşti cauza).
Cu toţii avem tendinţa de a refuza
să recunoaştem şi sa ne asumăm răspunderea că am făcut o greşeală. Pentru că ne
e teamă şi refuzăm să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi, prin urmare, evităm să
ne asumăm responsabilitatea. Dar, procedând astfel, nu mai avem ocazia de a ne
îndrepta greşelile. Acest tipar este un cerc vicios. Evitând recunoaşterea şi
asumarea, dăm vina pe ceilalţi – iar aceştia ne răspund, învinuindu-ne la
rândul lor. Ciclul de atac şi contraatac continuă la infinit, până când cineva
îşi face curaj şi ia atitudine.
Cealaltă persoană se va simţi
eliberată şi odată ce înţelege că nu vrei să o învinuieşti sau să o umileşti,
nu se va mai simţi ameninţată, chiar mai mult va avea respect pentru curajul
dovedit.
Iisus ne-a vorbit despre spovedanie.
Aceasta presupune sa-ti recunoşti vina, să-ţi asumi greşeala şi să-ţi ceri
iertare. Un asemenea gest este foarte puternic; este ceva care
te transformă profund.
Cheia integrării corecte a acestei legi
în viaţa noastră este recunoaşterea. Recunoaşterea propriilor gânduri,
sentimente, cuvinte şi acţiuni, asumarea lor şi recunoaşterea
reflectării divinităţii în noi înşine. Sunt procese care se produc simultan.
Recunoaşterea şi asumarea a ceea ce ne aparţine atrage după sine răspunsul din
noi înşine a acelui aspect divin recunoscut. Cu cât facem mai des acest lucru,
cu atât accelerăm procesul cunoaşterii de sine şi al recunoşterii scânteii
divine din noi.
Cunoaşterea de sine nu e un lucru uşor.
Dumnezeu ne-a dăruit întreaga libertate pentru a reuşiacest lucru şi o lume în
care să ne oglindim. Ne-a mai dăruit o mulţime de îngeri care să ne asiste în
acest proces. Să nu ezităm să cerem ajutorul îngerului păzitor, Arhanghelului
Metatron, îngerilor cunoaşterii, ai discernământului, ai fiinţei, îngerilor
maturităţii sau ai iertării.
Legea ritmului
Legea ritmului explică faptul că totul
se desfăşoară în viaţă într-o anumită
ordine şi că există o traiectorie sau un
tipar de curgere. Întotdeauna există o
acţiune şi o reactiune, un progres şi un
recul, un maxim şi un minim. Aşa este pentru toate elementele
universului: sori, lumi, oameni, animale, spirit, energie, materie.
Aceasta lege se manifestă în creaţia şi
distrugerea lumilor, în progresul şi decadenta naţiunilor, în viaţa oricarui
lucru.
În natură observăm legea ritmului
manifestată prin fazele lunii, mareea alcătuită din flux şi reflux, răsăritul
şi asfinţitul soarelui, ciclurile anotimpurilor. Trupul şi emoţiile noastre au
şi ele ritmuri şi fluxuri. Fiecare lucru al firii îşi are propriul ritm şi
tipar.
Totul este o parte a ordinii din
univers. Ştiinţa explică toate acestea prin principiul "pentru orice
acţiune există o reacţie egală şi de sens contrar". Un pendul ilustrează această
lege când se mişcă în ritm regulat de la un pol la altul. Atât cât se va
balansa într-o direcţie se va mişca şi în direcţia opusă. Cu cât poţi să tragi
mai mult de coarda unui arc, cu atât mai departe va zbura săgeata.
Cu cât te laşi pătruns mai mult
de tristeţe, cu atât mai profundă va fi experienţa bucuriei. Trăirea
plenară, la spectru întreg, înseamnă să-ţi laşi pendulul interior să
oscileze amplu şi liber şi, de fapt, chiar să încurajezi amplitudinea
balansului. Faptul că ne ţinem mereu emoţiile şi experienţele în frâu ne
poate da senzaţia falsă că "deţinem controlul" asupra vieţii - un
iluzoriu sentiment de siguranţă sau de previzibilitate. Dar undeva în noi,
pendulul încă se balansează larg.
Dacă nu ne îngăduim să ne simţim şi să
ne exprimăm sentimentele, în timp, pendulul ne va străpunge
realitatea atent construită şi ne va forţa să vedem imaginea de ansamblu.
Sufletul nostru caută libertatea şi va emite semnale de alarmă când este
reprimat. Semnalele de alarmă pot fi subtile la început, cum ar fi o discuţie provocatoare
sau un accident din care scapăm ca prin urechile acului. Dacă suntem atenţi şi
eliberăm iar pendulul, permiţându-ne să ne exprimăm, sufletul se va simţi împăcat.
Când nu observăm semnalele subtile, data
viitoare vor fi mai directe. Poate se vor manifesta sub forma unei boli sau a
pierderii serviciului - ceva care să ne atragă atenţia şi să ne impună să fim
atenţi la nevoile şi dorinţele sufletului nostru. El va găsi un mod de a se
face auzit. Viaţa e mult mai uşoară când ne aflăm într-un dialog deschis cu el
şi ne dăm voie să simţim şi să facem deplina experienţă a vieţii. Când limităm balansul
pendulului în ceea ce priveşte experienţa personală, viaţa rămâne limitată în posibilităţi.
Să lăsăm viaţa să ne aducă tot ce are de oferit!
Legea vibraţiei ne-a învăţat că totul se
află într-o continuă schimbare. Legea ritmului merge mai departe şi spune că,
în permanenţă, totul fie creşte şi se dezvoltă, fie moare şi se usucă. În
consecinţă, orice parte a vieţii noastre, care nu creşte şi nu se extinde, moare
şi se usucă. Nu există nemişcare absolută. Nu există lucruri care să nu se schimbe.
Nu putem anula această lege, nici să-i
oprim cursul, putem însă să evităm efectele sale de recul, fapt care depinde de
experienţa pe care o avem şi un anumit grad de măiestrie dobândit prin
cunoaşterea de sine. Putem evita succesiunea
dezordonată a sentimentelor, a stărilor de spirit, a emoţiilor şi a altor
stări mentale datorate mişcării de du-te-vino a pendulului care ne antrenează
de la o extremitate la alta. Prin ridicarea nivelului de conştiinţă se produce
o polarizare la nivel superior a vibraţiilor de recul corespondente, atingând
astfel o stare de echilibru, libertate, dar şi fermitate lăuntrică. Este
ca si cum ne-am ridica deasupra unui lucru sau l-am lăsa să treacă pe
dinainte.
Legea vibraţiei spune că totul este
energie în mişcare. Legea ritmului duce acest concept cu un pas mai departe,
afirmând că orice om, orice loc şi orice situaţie îşi are propria combinaţie de
energie, puls, ritm şi flux. În consecinţă, noi avem un tipar propriu şi unic
de energie, puls, ritm şi flux. Când intrăm realmente în rezonanţă cu propriul
nostru sistem energetic, descoperim că avem ritmuri şi fluxuri diferite, la niveluri
diferite ale conştientizării lucide. Nivelurile exterioare ale conştiinŢei
noastre au tendinţa să pulseze într-un ritm similar
cu cel al mediului nostru exterior. Când ajungem însă la punctul nostru
de linişte, ne găsim adevăratul ritm şi puls al sufletului.
Pulsul ritmic al sufletului nostru e ca
un val de energie care ne poate propulsa în viaţă, dacă rămânem pe frecvenţa
lui. Acesta este ritmul nostru adevărat, fundamental. Când intrăm pe frecvenţa
curentului personal de propulsie şi plutim pe creasta valului de energie,
ajungem într-o concordanţă şi o armonie depline cu sinele nostru. Toată fiinţa se află în echilibru. Cu cât suntem în
stare să rămânem mai acordaţi la frecvenţa curentului personal de înaintare, cu
atât mai puţin ne afectează mediul înconjurător.
Indiferent de energiile, ritmurile şi
pulsurile celorlalţi, noi putem să ne menţinem simţul de sine stabil şi sigur,
atât timp cât plutim pe aripile curentului nostru lăuntric.
Acest aspect al legii ritmului este
important pentru crearea şi manifestarea în parteneriat cu Spiritul. Când ne
folosim propriul curent dinamic, ne aflăm pe creasta valului de dragoste ce
trece prin noi. Ne aflăm în esenţa noastră divină şi ne oferim viaţa ca pe o
manifestare umană a unui aspect divin. Atunci, suntem una cu Spiritul.
Atunci apare magia! Sincronicitate şi
miracole!
Folosirea curentului dinamic personal ne
permite şi să creem împreună cu ceilalţi, la cele mai înalte niveluri. Când
suntem pe val şi ne aflăm în esenţa sufletului, putem simţi mai uşor ritmul
acestuia şi pulsul celor împreună cu care creăm, având astfel posibilitatea să
ne lăsăm ritmurile să danseze împreună. Şi nici măcar nu trebuie să fie un
lucru conştient. Cu cât stăm mai mult în esenţa noastră divină, cu atât vom recunoaşte
mai bine, instinctiv, esenţa divină din ceilalţi şi dansul va
începe!
Îngerii ne pot ajuta să descoperim şi să
intrăm pe frecvenţa acestui curent personal de propulsie, să plutim pe creasta
valului de energie şi să ne menţinem în acestă plutire în deplină armonie
cu sinele nostru. Îngerul păzitor, arhanghelii Metatron, Gabriel, Mihail,
Rafael, Uriel, îngerii fiinţei, ai armoniei, ai înţelepciunii, îngerii discernământului,
ai cunoaşterii sau ai creativităţii aşteaptă apelul nostru în orice moment
al vieţii noastre. Ei ne vor ajuta să ne regăsim ritmul propriu şi să-l armonizăm
cu ritmul divinităţii din interiorul şi din exteriorul fiinţei noastre.
Legea unimii
Legea Unimii afirmă că tot ceea ce vine
din Dumnezeu este de la Dumnezeu.
Orice îşi are originea în întreg,
aparţine întregului. La fel cum Dumnezeu nu poate fi divizat, nici o expresie a
lui Dumnezeu nu poate fi divizată. Fiecare este întreg şi complet. Nici o
expresie a lui Dumnezeu nu are vreo lipsă şi toate expresiile lui Dumnezeu sunt
Bune. Aceasta este legea care a făcut
posibilă crearea lui Adam, primul om. Aceasta este
semnificaţia cuvintelor din Geneză, când se spune că omul a fost făcut “după
asemănarea Sa”. Dumnezeu, Esenţa Creatoare a Tot Ceea Ce Este, nu poate fi
descris pe deplin.
Dar, deşi nu-L putem descrie complet
prin folosirea cuvintelor şi conceptelor, noi Îl putem experimenta pe Dumnezeu.
Această trăire este, în mod esenţial, MISTICA.
Este trăirea pe care au avut-o profeţii.
Ei au experimentat starea de a fi Una cu Dumnezeu.
Ei au venit la Dumnezeu cu evlavie si
respect, dar nu cu frică. La urma urmei, nu se apropiau de “un altul”, ci de
sursa – de creatorul lor. La fel ne apropiem şi noi de Dumnezeu, cum vine un
fiu sau o fiică la Tatăl sau la Mama sa. Ne apropiem cu mintea şi inima
deschise, căutând sfat, înţelepciune, călăuzire, înţelegere şi sprijin.
Iisus ne-a spus că Împărăţia Cerurilor
sălăşluieşte în interiorul nostru. Cu toate acestea, mulţi dintre noi am căutat
în zadar să-l găsim pe Dumnezeu în afara noastră.
Învăţăm să venim la Dumnezeu cu mâinile
goale, să venim la altar cu smerenie şi respect. Învăţăm să vorbim direct cu
El, din inima noastră – şi să-I cerem îndrumare sau ajutor. Aceasta este
adevărata rugăciune. Ea vine din străfundul inimii şi este sinceră.
Atunci când venim la Dumnezeu, intrăm în
templul interior. Ne deschidem posibilităţii de a primi iubirea, grija şi
îndrumarea lui Dumnezeu. Ne deschidem către posibilitatea
ca, indiferent cât de mult ne-am luptat
sau am suferit în această viaţă, să ne conectăm la iubire şi adevăr şi să readucem
viaţa, din nou, la o stare de armonie şi aliniere cu legile spirituale.
Legea Unimii spune că esenţa noastră
trăieşte în Dumnezeu. Este “calea, adevărul şi viaţa” la care trebuie să ne
aliniem şi pe care trebuie să le urmăm.
Nimeni altcineva nu ne poate da
răspunsurile şi nu ne poate purta către acest adevăr.
Trebuie să venim la el benevol. Trebuie
să ne cerem legătura cu esenţa creatoare din interior. Locul în care cerem
acest lucru este adevăratul templu. Nu este vorba despre un loc exterior. Nu e
un loc din lume. Este un loc din inima si mintea noastra. Este un loc sfânt,
deoarece acolo Îl întâlnim pe Dumnezeu. Nici un alt loc din lume nu este atât
de sfânt precum acesta, fiindcă numai în acest loc putem găsi adăpost.
Atunci când Îl găsim pe Dumnezeu în
interiorul inimii şi al minţii noastre, nu ne putem da puterea altora şi nici
nu vom căuta să devenim o autoritate pentru altcineva.
Vom respinge autoritatea exterioară şi
vom descoperi autoritatea din interior.
Dat fiind că Dumnezeu este întreg
şi complet, iar noi suntem din Dumnezeu şi de la Dumnezeu, şi noi suntem
întregi şi compleţi. Esenţa lui Dumnezeu se află în mine şi în tine, căci
suntem puieţi al aceluiaşi copac.
Scânteia Divină trăieşte în inima
noastră. Putem uita că este acolo. Ne putem pierde în spectacolul dramatic al
lumii şi în viaţa noastră agitată. Însă scânteia rămâne în miezul fiinţei
noastre şi o putem găsi şi îngriji.
Într-adevăr, aceasta este ceea ce
practica spirituală aduce după sine. Este comuniunea cu Dumnezeu, în tăcerea
inimilor noastre. Practica spirituală are grijă de Scânteia Divină lăuntrică şi
o ajută să se dezvolte într-o flacără constantă, care îşi revarsă lumina asupra
tuturor locurilor întunecate ale sufletului. Aceasta scoate la lumină greşelile
şi arde neadevărul. Ne centrează şi ne
ţine conectaţi la Sursa noastră, astfel încât să putem servi în lume cu
compasiune pentru alţii şi pentru noi înşine. În felul acesta, dăm naştere propriei divinităţi în timp
ce ne aflăm încă în formă umană.
Conştiinţa unităţii este starea de
conştiinţă în care intrăm atunci când simţim prezenţa lui Dumnezeu în
interiorul inimilor şi minţilor noastre. În această stare de conştiinţă, Siritul
lui Dumnezeu locuieşte înăuntrul nostru. Putem experimenta această stare ca o căldură
sau energie în centrul inimii – şi ca pace şi linişte în interiorul minţii.
Trăim în profunzimea deplină a momentului prezent, fără dorinţa de a ne gandi
la trecut sau la viitor. În acest moment, ştim că suntem perfecţi exact aşa cum
suntem şi la fel sunt şi ceilalţi. Nu vedem probleme. Nu există nimic care ar
trebui schimbat sau reparat. Nu există lipsă sau neajunsuri. Totul este
perfect, aşa cum este.
Cum este timpul petrecut în comuniune cu
Dumnezeu? Este o experienţă de extaz, întrucât simţim recunoştinţa pentru tot
ceea ce înseamnă viaţă şi binecuvântăm şi iubim totul.
Atunci când trăim în conştiinţa
unităţii, nu ne simţim separaţi de Dumnezeu sau de fraţii şi surorile noastre.
Aceasta este semnificaţia “raiului” pe Pământ, întrucât Dumnezeu este prezent
în inimile şi gândurile noastre.
Nerespectarea acestei
legi atrage după sine starea de separare si de a nu merita ceea ce-ţi
doreşti. Mulţi oameni se simt singuri, izolaţi, abandonaţi de Dumnezeu
de a cărui existenţă nici nu sunt siguri. De asemeni, sunt mulţi oameni
care se luptă cu ideea că poate nu merită să aibă tot ce-şi doresc. Dacă suntem
manifestarea umană a unui aspect dumnezeiesc, nu merită oare orice părticică
din Dumnezeu să primească tot ceea ce e mai bun? Nu vorbim aici
despre pretenia la titluri sociale sau la un stil de viaţă extravagant, cu
cheltuieli frivole, pur şi simplu fiindcă “ni se cuvine”, ci despre a ne
îngădui să merităm superlativul absolut al unei vieţi echilibrate, împlinite,
conştiente şi bogate, pentru că suntem aici ca să-l slujim pe Dumnezeul din
noi.
În contextul universal al vieţii mai
există un mod de a aborda chestiunea meritului.
Toţi venim pe lume cu trei sarcini
principale:
1 – să ştim cine suntem, dintr-o perspectivă spirituală,
înseamnă să ne explorăm fiecare aspect al fiinţei, nelăsând nici o piatră
neîntoarsă. Prin această explorare, ajungem nu numai să ne cunoaştem Sinele, ci
începem să-L cunoaştem şi să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeu, din moment ce
noi suntem în Dumnezeu şi El e în noi.
2 – să ne trăim misiunea spirituală înseamnă să ne
menţinem fiecare aspect al vieţii în armonie şi în concordanţă cu acea misiune.
Atunci, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă vor fi o reprezentare a
esenţei noastre divine şi un dar pentru lume. Trăindu-ne misiunea sufletului ne
lăsăm însemnul unic asupra lumii şi creem în mod conştient o moştenire pentru
generaţiile viitoare.
3 – învăţarea
lecţiilor înseamnă să acceptăm şansa de a învăţa şi de a ne dezvolta cu fiecare
experienţă. Fiecare interacţiune cu lumea din jurul nostru ne oferă un dar.
Avem îndatorirea să cunoaştem darul sau
lecţia, s-o primim şi s-o integrăm în conştiinţa noastră, pentru a ne extinde
în continuare sentimentul de Sine.
Când ne concentrăm viaţa asupra acestor
trei sarcini, nu se mai pune problema că merităm să ni se împlinească visurile,
ci, mai degrabă, că avem responsabilitatea să le concretizăm.
Pentru a ne realinia la
conştiinţa unităţii putem apela la ajutorul îngerului păzitor, al Arhanghelului
Mihail, al Arhanghelului Metatron, al îngerilor credinţei, fiinţei, ai iubirii,
ai recunoştinţei sau a oricăror îngeri pe care sufletul este inspirat sa-i cheme. Pentru
că toate fiinţele umane iniţial au fost parte integrantă a conştiinţei divine,
acum se realizează procesul invers de reintegrare. Şi de cele mai multe ori reintegrarea
se realizează prin acelaşi aspect prin care fiinţa la un moment dat s-a îndepărtat.
De aceea, este bine să ne lăsăm inspiraţi de îngerul păzitor, care cunoaşte cel
mai bine povestea sufletului nostru încă de când a fost creat.
Legea vibraţiei
Legea vibraţiei susţine că tot ce există
în univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este
alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Scaunul pe care stăm este
energie în mişcare, la fel casa în care locuim, pământul pe care călcăm,
mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm,
trupul – totul este energie în mişcare la nivel fundamental.
Materia solidă este energie care
vibrează în ritm foarte lent şi cu frecvenţă joasă, în vreme ce aerul are o
vibraţie foarte rapidă şi cu frecvenţă înaltă. Vibraţia Spiritului este atât de
intensă şi atât rapida, încât practic el este în repaos, la fel ca o roata
care se învârte cu o aşa de mare rapiditate încât pare că stă pe loc. Gândurile
reprezintă tot energie în mişcare. La fel şi acţiunile, iar obiceiurile sunt
tipare repetitive a energiei aflate în mişcare.
Noi nu putem nici să creăm, nici să
distrugem energia – nu putem decât s-o transformăm în ceva nou. Asta înseamnă
că toată energia care a existat şi va exista vreodată există şi acum într-o
formă sau alta. Trupul nostru s-a format prin fuziunea unui ovul cu un
spermatozoid, ei înşişi rezultatul procreerii şi al evoluţiei de când a apărut
viaţa pe Pământ. Obiceiurile noastre sau format ca efect al tiparelor noastre
de gândire şi al socializării, influenţate de mentalităţi care s-au
schimbat şi s-au transformat milenii de-a rândul.
Prin urmare, dacă vrem să schimbăm un
obicei, nu-l putem distruge. Putem doar să-l transformăm într-unul nou. Dacă
vrem să ne schimbăm modul de a gândi, nu putem distruge vechea gândire – putem
doar s-o transformăm într-una nouă.
Una dintre cele mai înalte şi mai
puternice forme de energie o reprezintă gândul. Gândul este energie electrică
vibrând la o frecvenţă foarte înaltă. Fiecare gând produce o vibraţie, care
călătoreşte prin univers şi începe să prindă formă. Acel gând s-a născut
dintr-o altă formă de energie şi va exista, sub o formă sau alta, pentru
totdeauna. Acest fapt înseamnă că avem o uriaşă responsabilitate în privinţa
supravegherii şi disciplinării gândurilor noastre. Gândurile formează
câmpuri de energie care călătoresc din mintea noastră către lumea exterioară.
Un gând trecător va primi puţină energie, dar dacă acel gând începe să se
dezvolte şi noi îi acordăm atenţie, devine tot mai puternic. Cu cât i se dă mai
multă atenţie, cu atât are mai multă influenţă asupra lumii noastre şi a
relaţiei noastre cu ea.
Legea atracţiei
Legea atracţiei este una dintre cele
două legi care derivă din legea vibraţiei si care ne spune că asemănarea duce
la apropiere – că vom atrage energii similare cu a noastră şi cu cea a
subiectului asupra căruia ne concentrăm gândurile. Vibraţiile cu frecvenţe
similare se atrag, cele cu frecvenţe diferite se resping. De aceea atragem
lucrurile asupra cărora ne concentrăm, la care ne gândim sau cărora le dăm
energie. Lucrul la care ne gândim îl facem adesea să se manifeste. Când
gândim pozitiv, atragem spre noi oameni şi situaţii pozitive. Când gândim
negativ, atragem oameni şi împrejurări negative. Ce se aseamănă se adună,
atragem spre noi ceea ce noi înşine proiectăm în afară. Ceea ce căutăm este
exact ceea ce vom găsi. Ne definim aşteptarea în minte, iar mintea noastră va
reacţiona în consecinţă. Energia pleacă în univers sub forma unui gând sau a
unei comenzi, astfel că vom atrage
obiectul la care ne-am gândit.
Există un câmp de vibraţie energetică
numit aură, care înconjoară toate obiectele şi fiinţele umane. Vibraţia
trupului crează aura, iar gândurile şi modul în care procesăm experienţele
vieţii o guvernează. Câmpul energetic vibrează cu o frecvenţă mai mare în jurul
oamenilor care utilizează niveluri mai ridicate de conştientizare lucidă.
Pentru cei care sunt mai puţin conştienţi şi care trec prin viaţă "pe
pilot automat", câmpurile energetice vibrează cu o frecvenţă mai
joasă.
Legea schimbării
A doua lege derivată, legea schimbării,
ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o mişcare
continuă, totul se schimbă în mod constant. În ultimă instanţă, există doar
schimbare. Nimic nu rămâne vreodată la fel. Toţi cunoaştem persoane
care nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt.
Schimbarea produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Oamenii vor
accepta situaţii neplăcute pentru simplul motiv că li se pare mai uşor sau mai
sigur decât să schimbe ceva - li se pare că măcar ştiu ce urmează să li se
întâmple, chiar dacă este rău. Dacă fac vreo schimbare, intră într-o lume dincolo
de sfera lor de experienţă.
Celor cu o capacitate înalt
dezvoltată de conştientizare şi cu un simţ mai dezvoltat al posibilităţilor
oferite de viaţă, ideea de a merge înainte pe valurile schimbării li se pare
mult mai puţin ameninţătoare. Sunt mai siguri pe ei şi au mai multă încredere
că, într-un fel sau altul, universul le va purta de grijă. Pentru ei,
schimbarea poate fi chiar incitantă, pentru că există mereu ceva nou - o nouă
şansă, o provocare inedită, un nou dar din partea vieţii.
Nici aici nu se pune problema încălcării
acestei legi, ci de a o înţelege corect întrucât conţine în ea întreaga cheie a
transformării. Pentru a ne schimba starea de spirit sau stările mentale e
suficient să ne schimbăm vibraţia. Orice
om îşi poate schimba vibraţia printr-un efort de voinţă, fixând atenţia pe
starea de voinţă. Voinţa conduce atenţia şi
atenţia modifică vibraţia. Dacă ne cultivăm arta atenţiei cu ajutorul voinţei
vom găsi secretul stăpânirii sentimentelor şi stărilor mentale.
Orice gândire, orice emoţie şi orice
stare mentală are procentul corespunzător şi gradul său de vibraţie. Graţie
unui efect de voinţă a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stări
mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce un sunet
muzical ce face să vibreze un instrument într-o anumită manieră, la fel cum se
poate reproduce o culoare facând imediat obiectul să vibreze. Prin
cunoaşterea principiului vibraţiei la fenomenele mentale, fiecare îşi
poate polariza spiritul său, putând să-l facă să aibă gradul de vibraţie dorit.
Se obţine astfel un control perfect al stărilor sale mentale, a caracterului
său etc.
Principiul vibraţiei există la toate
fenomenele produse de marii înţelepţi, care sunt capabili în aparenţă să
înlăture legile naturii, deşi în realitate nu fac decât să utilizeze o lege
pentru a se apăra contra alteia, un principiu pentru a desfiinţa efectul
altora şi care obţin rezultate uimitoare, schimbând vibraţiile obiectului
material şi a formelor de energie, săvârşind astfel ceea ce se cheamă în mod
curent minuni.
Manifestările gândirii, emoţiei,
voinţei, dorinţei sau oricărei stări sau condiţii mentale sunt însoţite de
vibraţii, din care o parte sunt exteriorizate şi tind să influenţeze prin
inducţie spiritul altor indivizi. În consecinţă, e important sa fim atenţi la
toate manifestările individuale, să le armonizăm şi să le stăpânim,întrucât au
repercursiuni asupra întregului univers.
În acest proces de
transformare, armonizare şi control, de imens ajutor ne sunt îngerul
păzitor, arhanghelul Mihail,arhanghelul Uriel, arhanghelul Gabriel, arhanghelul
Metatron, îngerii cunoaşterii, ai discernământului, ai înelegerii, îngerii
înţelepciunii, ai armoniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu