Legile divine

  Totul curge în viaţă supunându-se legilor sau principiilor universale. Nu trebuie neapărat să cunoaştem sau să înţelegem legile pentru a le respecta, dar dacă nu le cunoaştem, nu vom înţelege niciodată complet cum am realizat ceea ce am dorit sau de ce am gresit. Ne e mai uşor să reusim când înţelegem aceste legi şi modul în care le aplicăm pentru a crea conştient.

  Legile universului formează un argument solid pe care să ne construim viaţa. Sinergia cu care acţionează aceste legi poate aduce rezultate extraordinare. Sarcina noastră este să înţelegem şi sa aplicam aceste legi, să le folosim pentru a manifesta viaţa pe care ne-o dorim şi care se află în armonie cu misiunea sufletului. Odată ajunşi în acest punct, orice devine posibil. Din moment ce totul este legat în univers prin vibraţii de energie, când misiunea sufletului nostru va începe să-şi manifeste propria vibraţie, va aduce toate elementele de care avem nevoie exact la momentul potrivit, în locul potrivit şi cu oamenii potriviţi. Se creează o sinergie între toate componentele şi, ca prin minune, totul începe să capete un sens magic şi totul se îmbină perfect!

 Înţelegerea unor concepte la nivelul constiintei constituie primul pas către integrarea lor conştientă în viaţă. Dar pentru a stăpâni utilizarea acestor legi în procesul conştient de creare a vieţii, trebuie să ne dăm seama cum ne influenţează ele viaţa acum.

Legea cauzei şi a efectului (karmei)

Legea cauzei şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant şi fiecare efect devine cauza unui alt efect. Nu există nimic la întâmplare. Nimic nu începe un nou lanţ de evenimente. Universul e un ciclu perpetuu. Orice spunem sau facem are o consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie sa privim consecinta ca pe o pedeapsă. Pur şi simplu, are un rezultat. Karma e doar rezultatul sau consecinţa unei acţiuni.

  Există multe expresii care ilustrează această lege: "Ce semeni, aia culegi", "Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezeşte gura", "Cum îţi aşterni, aşa dormi", "După faptă şi răsplată". Altfel spus, ceea ce emiţi se întoarce la tine (de fapt, nici nu te părăseşte vreodată).

  E important să examinăm efectele din viaţa noastră şi cauzele lor. Trebuie să devenim conştienţi de toate alegerile pe care le facem, pentru că toate vor deveni cauzele rezultatelor de pe parcursul drumului. Dacă gândurile noastre sunt cele care ne creează viaţa, cum trebuie să ne schimbăm gândurile (cauza) pentru a obţine un efect diferit?

Şi căror forţe exterioare le permitem să provoace efecte asupra vieţii noastre?

  Legea karmei este legea vindecării în acţiune. Ea afirmă că nu poţi ataca o persoană, fără să te ataci pe tine însuţi. Într-un final, trebuie să simţi suferinţa pe care ai cauzat-o.  

  

Agresiunea este o forma de proiecţie prin care încercăm să-i dăm altuia durerea noastră. Dacă suferim, dorim ca şi alţii să sufere – aşadar, agresam, iar apoi ne simţim vinovaţi. Vina menţine agresiunea în câmpul nostru energetic. Credem că am scăpat de suferinţa noastră, dar nu este aşa. Ea se află încă acolo. Apoi, într-o zi, în viaţa noastră intră cineva sau ceva care ne declanşează vina şi o aduce la suprafaţă pentru a fi vindecată. Poate că suntem agresati sau răniţi de către altcineva. Poate că doar vizionăm un film sau citim o carte care ne tulbură.  

  

Atunci când vina se ridică la suprafaţă şi ne cuprinde, iese la lumină şi ocazia de a ne vindeca. Primim o şansă pentru a ne asuma greşelile şi remuşcările cu privire la ceea ce am spus sau făcut altuia. Avem ocazia să ne recunoaştem greşeala, să o corectăm şi să cerem iertare.  

  

Negarea ne împiedică întotdeauna să ne manifestăm responsabilitatea adecvată pentru gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile noastre. Până nu înlăturăm acest mecanism de negare, nu putem înfrunta adevărul despre noi înşine. Legea karmei ne asigură că vina şi ruşinea noastră vor fi conştientizate şi aduse spre vindecare. Deci, chiar dacă nu facem nimic spre a ne sparge cochilia negării, viaţa o va face, într-un final, în locul nostru, întrucât, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea corespunzătoare.

  

Majoritatea dintre noi suntem mai fericiţi atunci când ne oferim benevol să ne asumăm responsabilitatea, decât atunci când suntem “forţaţi” de evenimente să o facem. De ce să ne proiectăm vina asupra celorlalţi, când aceasta creează o distanţă inutilă sau o amânare între păcatul nostru şi îndreptarea lui? De ce să-i implicăm şi pe alţii în melodrama noastră, dacă putem descoperi rădăcina suferinţei sau a fricii şi tratarea ei?

  

Roata karmică nu reprezintă decât oameni care îşi proiectează durerea şi încearcă să o trateze într-o relaţie cu altcineva. Ea ne oferă multe ocazii de a ne privi problemele şide a ni le asuma.  

Roata karmică nu este alimentată de electricitate. Ea se autosusţine. Prin urmare, nu încetează să se rotească. Nu te dai jos de pe roata karmică, oprind-o. Te dai jos, prin asumarea propriilor probleme – o dată pentru totdeauna.

Acesta nu e însă un lucru uşor, dar avem cu toţii însoţitori puternici, iar ajutorul de care avem nevoie ne va fi dat. Trebuie să avem încredere în acest lucru. Şi, cu cât vom crede mai mult, cu atât mai repede vom avea rezultate. Arhanghelii Metatron, Gabriel, Mihail, Uriel şi Rafael, îngerul păzitor, îngerii înţelegerii, ai cunoaşterii, ai dicernământului, îngerii înţelepciunii aşteaptă momentul în care să le solicităm ajutorul. S-o facem chiar în momentul în care ne confruntăm cu situaţia în sine, înainte de a trece la fapte şi a crea efecte pe care apoi să le regretăm. Să le cerem îndrumarea şi ea ne va fi oferită.

  

Legea egalităţii

Această lege afirmă că fiecare fiinţă umană este egală şi că nu putem iubi un om, în detrimentul altuia. Bărbaţii şi femeile sunt egali, rasele neagră, albă, galbenă şi roşie sunt egale. Hinduşii, creştinii, musulmanii, evreii şi budiştii sunt egali.

Heterosexualii şi homosexualii sunt egali, cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei cu handicapuri şi cei fără, sunt egali.

Pentru că toţi suntem aspecte ale lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este, în esenţa lui spirituală, mai bun sau mai rău decât celălalt. Pornim toţi pe picior de egalitate, ca aspecte ale divinului. La nivelul sufletului, nimeni nu poate avea putere asupra ta, nici tu nu poţi avea putere asupra altcuiva. Sufletul nu stie de titluri, de poziţie socială sau de statut economic. Sufletul ştie doar că întâlneşte un alt suflet şi cinsteşte călătoria făcută împreună.

Iisus a mers chiar mai departe, spunând că trebuie să învăţăm să-i iubim pe toţi, până şi pe cei mai sadici criminali. El a spus: „Aşa cum aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, aşa Mi-aţi făcut Mie”. Iar aceasta nu este o învăţătură simplă.

Legea Egalităţii creează o punte între oameni – punte ce deschide canalul spre iubirea divină. Iubindu-se şi acceptându-se unii pe alţii, oamenii îşi pot redeştepta conştiinţa legată de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu este mai spiritualizat decât altul. Din punct de vedere spiritual, noi suntem cu toţii egali. Cu toţii merităm iubire şi toţi trebuie să învăţăm să o dăruim şi să o primim fără condiţii. În lumea spiritului, nu există ierarhie.

 O persoană care trăieşte conform Legii Egalităţii simte, în mod constant, că e nevoie să-şi extindă limitele şi să păşească dincolo de propria zonă de confort. Simte că e necesar să renunţe la prejudecăţi şi să-şi însuşească o perspectivă mai largă şi mai altruistă în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. I se cere să „intre în pielea” duşmanului său şi să înţeleagă perspectiva aceluia cu care nu este de acord.

Cel care îşi propune să respecte drepturile omului – care sunt dovada, pe planeta Pământ, a principiului spiritual al egalităţii – nu poate avea o minte îngustă şi o inimă închisă. Calea spirituală a acelora care îşi iau un angajament faţă de egalitatea dintre oameni le prezintă ocazii mereu provocatoare de a renunţa la ideile false şi limitate de a adopta un adevăr mai profund şi mai cuprinzător. O astfel de persoană îşi ia angajamentul de a-i iubi nu doar pe aceia care îi aprobă setul de valori şi credinţe, ca şi pe cei care nu o fac.

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Aceasta este regula de aur pentru toate interacţiunile umane.

 Învăţăturile separării spun că unii au dreptate şi alţii greşesc – iar cei care au dreptate trebuie să-i învingă sau să-i doboare pe aceia care nu au dreptate.  

Învăţăturile egalităţii afirmă că nici una dintre părţi nu deţine adevărul întreg. Prin urmare, fiecare parte trebuie ascultată cu respect.

Calea spre pace, conform învăţăturilor egalităţii, este de a onora viziunea şi credinţele unei persoane care se află de partea opusă – chiar şi dacă nu suntem de acord cu ele.

Practica acceptării afirmă că nu e nevoie ca o persoană să fie de acord cu alta pentru a o accepta, ci doar să asculte ce are de zis, să-i respecte părerea, chiar şi dacă o face să nu se simtă în largul ei. Prin practica acceptării noi creăm egalitatea, pornind tot timpul de la atitudinea că ideea celuilalt este la fel de importantă şi demnă de a fi ascultată, ca şi a noastră.

Aceasta reprezintă un progres revoluţionar în interacţiunea umană. Este o deplasare din perspectiva deosebirii – care alimentează conflictul şi neînţelegerile, spre cea a egalităţii – care susţine pacea şi toleranţa. Dacă vrem să avem pace în suflet şi pace în lume, trebuie să renunţăm la următoarele nevoi: nevoia de a avea dreptate (a considera că alţii greşesc) şi nevoia de a fi de acord.

  

Emiterea de judecăţi atrage după sine nerespectarea acestei legi divine.

Cu toţii avem în viaţă oameni pe care îi excludem din legea egalităţii. Suntem dispuşi să acceptăm egalitatea oricăror altor oameni şi grupuri, dar nu şi a „acestuia” – indiferent cine este acesta pentru noi.

Mai mult, în fiecare zi, fiecare dintre noi emite sute de judecăţi în legătură cu alţi oameni. Încercăm să justificăm aceste judecăţi în mintea noastră. Considerăm că sunt obiectivi, atunci când nu suntem. Îi privim pe ceilalţi, nu aşa cum îi vede Dumnezeu – cu înţelegere şi compasiune – ci aşa cum îi percepem noi la un moment dat. Nu avem perspectiva spirituală care să cuprindă întreaga imagine – şi anume, reţeaua de interconexiuni ce o influenţează pe persoana pe care o judecăm. Această perspectivă vine doar dintr-o conştiinţă eliberată de judecată.

Unul din primele lucruri pe care e necesar să le conştientizăm pe cărarea spirituală este că judecăţile noastre nu sunt corecte, nici justificabile. Ceea ce percepem nu este, în mod necesar, adevărat. Ori de câte ori vedem o persoană într-o lumină negativă, o atacăm pe ea şi, în cele din urmă, ne atacăm pe noi înşine. A considera că cineva este rău, nu numai că este supărător pentru acea persoană; este supărător şi pentru noi înşine.

Fiecare inegalitate pe care o percepem este, pur şi simplu, o eroare de percepţie. Dacă dorim să trăim o viaţă de adevăr, trebuie să ne rectificăm percepţiile de inegalitate, înainte de a le lăsa să ne influenţeze şi să provocăm astfel suferinţă pentru noi înşine şi pentru alţii.

Conştiinţa noastră este rezultatul gândurilor pe care le avem şi, dacă emitem multe gânduri negative sau neadevărate, vom fi temători şi necăjiţi tot timpul. Cu toate acestea, nu este nevoie să încercăm să ne formăm să fim pozitivi, atunci când avem gânduri negative. Acest lucru nu face altceva decât să întărească negativitatea, făcând-o să fie ceva rău sau greşit.

Trebuie doar să devenim conştienţi de gândirea noastră negativă şi să ne amintim că nici una dintre judecăţile noastre nu este corectă sau justificabilă. Trebuie doar să înţelegem judecata, fără să ne pedepsim sau să ne umilim pe noi înşine şi, pur şi simplu, să spunem: „Sunt conştient de faptul că judec”, sau „Pot vedea că mi-am închis inima şi că, atunci când ma aflu în această stare, nu privesc lucrurile corect sau drept”.  Conştientizarea este, prin ea însăşi, o rectificare. Nu trebuie să schimbăm nimic. Nu trebuie să negăm judecata sau să o îndepărtăm. Nu trebuie să o considerăm ca fiind ceva rău sau care necesită modificări. Trebuie doar să fim conştienţi de existenţa ei şi să o tratăm cu blândeţe. Dacă ne tratăm judecăţile cu blândeţe, ne vom da seama că multe dintre ele se nasc din frică. Apoi, ne putem privi frica în faţă şi o putem aborda cu compasiune. Dacă procedăm astfel, într-un final, frica se diminuează.

Frica se dizolvă întotdeauna în prezenţa iubirii. Iar judecata nu poate rămâne prezentă, atunci când ne-am luat angajamentul de a practica egalitatea.

  

Dacă avem nevoie de ajutor, mai ales în procesul de conştientizare a emiterii judecăţilor, dar şi în cel de raportare concretă la cei din jur, îngerul păzitor, îngerii iubirii, ai iertării,  îngerii cunoaşterii, ai discernământului, Arhanghelul Mihail, îngerii compasiunii, îngerii împăcării, ai păcii sau ai fraternităţii ne sunt alături şi aşteaptă chemarea noastră. Să nu ezităm să o facem, întrucât procesul de eliminare a judecătilor este anevoios şi necesită o înţelegere profundă a lucrurilor şi multă atenţie, cu atât mai mult cu cât avem în jur persoane care judecă. Iar pacea sufletului nu poate fi obţinută decât integrând această lege divină în viaţa noastră.

  

Legea polarităţii

Legea polaritatii e mai uşor de înţeles dacă analizăm mai întâi derivata ei, legea relativităţii. Aceasta din urmă afirmă că nici un lucru nu poate exista singur, ci doar în relaţie cu opusul său. Sus şi jos, corect şi greşit, simplu şi dificil nu există decât unul în relaţie cu celălalt. Nu putem simţi bucuria dacă nu am fost niciodată trişti, curajul, fără să fi cunoscut teama, lumina, fără să fi avut experienţa întunericului. Mai mult, nu există niciodată doar două posibilităţi.

Legea polarităţii ne spune că totul există pe un spectru şi că între extremităţile spectrului există un număr infinit de puncte. Întunericul e o lumină mai slabă; teama, un grad de curaj mai scăzut; tristeţea înseamnă mai puţină bucurie. Nimic nu este în întregime alb sau negru.

Există mii de nuanţe de gri. Prin urmare, legea polarităţii ne arată că atunci când avem de luat o hotărâre nu trebuie să rămânem cu senzaţia că avem doar două posibilităţi.

Întotdeauna există mai multe opţiuni, dacă privim lucrurile mai în profunzime sau ne schimbăm perspectiva.  

Consultând termometrul vom vedea că nu e posibil de delimitat unde se termină căldura şi unde începe frigul. Nu există o caldură absolută şi nici un frig absolut. Aceşti doi termeni “cald şi frig” indică numai grade diferite ale aceluiaşi lucru, ce se manifestă cu frig şi cald şi care constituie numai o variantă a vibraţiei. Astfel, cald şi frig nu sunt decât doi poli a ceea ce noi numim “caldură” şi fenomenele care le însoţesc sunt manifestările legii polarităţii. Acelaşi fenomen este adevărat în cazul luminii şi întunericului, care sunt unul şi acelaşi lucru, deosebirea constând într-o diferenţă de

grade între cei doi poli ai fenomenului: când ne părăseşte noaptea şi când începe ziua.

Din moment ce totul există de-a lungul unui spectru, contrariile se întrepătrund.

Aşadar, în orice situaţie există toate posibilităţile în care situaţia respectivă poate evolua, iar aceasta înseamnă că orice problemă îşi are soluţia în ea însăşi, că orice eşec conţine o şansă de succes. Nu putem recunoaşte succesul decât dacă am avut experienţa înfrângerii. Prin eşecuri ne dezvoltăm aptitudinile şi cunoştinţele care ne vor aduce succesul. Învăţăm să facem alegeri înţelepte prin experienţa pe care o câştigăm făcând alegeri greşite. În final, nu există eşec sau alegere greşită. Există doar rezultate.

Pur şi simplu am învăţat un alt mod de a nu face ceva, am aflat o altă opţiune care nu aduce rezultatele dorite. În timp, vom găsi calea cea bună.

Interpretarea legii polarităţii poate fi dusă şi mai departe, la ideea că toate posibilităţile şi înţelepciunea de care avem nevoie se află deja în noi. Prin legea reflectării, ştim că trebuie doar să ajungem la nivelul de conştiinţă la care acea înţelepciune este complet dezvoltată. Încrederea şi convingerea că drumul începe în interior şi că toate hărţile şi uneltele de care avem nevoie pentru această călătorie se află în noi vor reprezenta o transformare radicală de concepţie pentru o mare parte a societăţii moderne.  

Printr-o conştientizare lucidă putem observa modul în care legea polarităţii se reflectă în viaţa noastră, ea generând manifestări pe care, cunoscând această lege, să le putem modula printr-un efort minim.

Nu suntem puşi niciodată în situaţia de a alege între necesităŢile fizice ale fiinţei (ale eului) şi cele sufleteşti. Dansul magic al vieţii se desfăşoară într-un echilibru dinamic constant, în cadrul spectrului eu-suflet. O fi sufletul căpitanul navei, dar există şi momente când trebuie să se dea la o parte pentru a lăsa eul să-şi facă treaba, să ducă la bun sfârşit aspectul fizic al misiunii. Alteori, eul trebuie să renunţe la perspectiva lui limitată, lăsând sufletul să fie călăuza.

La fel cum ne explorăm Sinele la fiecare nivel, analizăm şi situaţiile din viaţa noastră, la multele lor niveluri, ca să vedem unde e loc pentru dezvoltare sau schimbări. E necesar să privim din toate perspectivele posibile situaţia în care ne aflăm şi vom vedea soluţia din fiecare problemă, darul din fiecare dificultate, ocazia favorabilă din fiecare conflict.

În fiecare experienţă de viaţă se află comori nepreţuite. Marea provocare constă în a le recunoaşte şi a le fructifica la maximum.

Dragostea şi ura, de pildă, sunt doua stări în aparentă total diferite; şi încă sunt grade diferite în ură şi în dragoste. De asemenea, sunt sentimente intermediare pentru care noi folosim cuvintele simpatie si antipatie, care ajung să se confunde atât de strâns încât deseori este dificil să se ştie dacă vreunul ne este simpatic sau antipatic, sau ne este indiferent. Aceste sentimente opuse nu sunt decât grade diferite ale unui sentiment unic, cum îl vom putea înţelege daca vom reflecta o clipă la aceasta.

Mulţi dintre noi am făcut experienţa personală de tranziţie rapidă, involuntară, care poate să se facă între dragoste şi ură şi invers, în propria persoană şi în a altora, printr-un proces de alchimizare. În cazul de faţă, iertarea, compasiunea sau înţelegerea sunt fenomene ce pot declanşa alchimizarea unor resentimente în iubire.

Astfel, putem suprima părţile negative ale unui fenomen psihic prin focalizarea asupra polului opus celui pe care vrem să-l anihilăm. Vom reuşi astfel să cultivăm în fiinţă calităţi prin transmutarea vibraţiilor negative în vibraţii pozitive, în diferite grade, din ce în ce mai elevate. Înţelegând cât mai bine această lege şi aplicând-o vom fi capabili de a ne stapâni sentimentele, de a ne modifica predispoziţiile, de a ne modela personalitatea după cum considerăm că o putem alinia binelui personal cel mai înalt.

Deşi ne dorim acest salt calitativ, deseori avem nevoie de o energie care să declanşeze sau să susŢină ascensiunea, fie că e vorba de încredere, înţelegere, forţă, iubire sau curaj. Acest surplus energetic ni-l pot oferi îngerii. În funcţie de situaţia în care suntem sau de fenomenul pe care dorim să-l modulăm, putem apela îngerii cu vibraţia specifică. Îngerul păzitor, care solicită pentru noi ajutorul îngerilor specializaţi, sau arhanghelul Uriel, care are rol alchimizator, pot fi apelaţi în orice situaţie.

Legea reflectarii

Legea reflectării afirmă că ceea ce e deasupra, la fel şi dedesubt, ceea ce e înăuntru, la fel şi în afară. Fiecare din noi are întreg universul în interiorul său  fiecare om este o reprezentare a universului la nivel microcosmic. Iar Universul, la rândul său, ne reprezintă pe fiecare la nivel macrocosmic.

Legea reflectării ne spune că totul există la fiecare nivel de realitate. Prin urmare, persoana care-ţi doreşti să devii există deja în tine. Transformarea personală înseamnă înţelegerea profundă a firii noastre divine – trebuie să învăţăm să ne mişcăm permanent între sfera fizicăşi cea spirituală, între perspectiva eului şi cea a sufletului şi, în cele din urmă, să vedem toateperspectivele în acelaşi timp.

Există o armonie, un raport, o corespondenţă între diferitele planuri de manifestare a vieţii şi a fiinţei. Tot ceea ce conţine universul emană din acelaşi izvor; aceleaşi legi, aceleaşi principii, aceleaşi caracteristici se aplică la fiecare unitate sau la orice combinaţie de unităţi, de activităţi şi fiecare dintre ele manifestă propriile sale fenomene pe propriul său plan.

Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa. Cu alte cuvinte, omul este o reflectare a divinităţii. “Precum în cer aşa şi pe Pământ” ne spune Iisus în rugăciunea “Tatăl nostru”. Ceea ce nu se potriveşte cu această reflectare face parte din experienţa umană.

Din perspectiva experienţei umane, această lege ne spune că fiecare persoană pe care o întâlnim ne reflectă înapoi  ceva legat de noi înşine. Viaţa din planul orizontal (lumea exterioară) este o oglindă a ceea ce se întâmplă în conştiinţă (lumea interioară).

Mulţi dintre noi încercăm să găsim soluţii pentru problemele din relaţii privind mai întâi tiparele comportamentale interpersonale şi încercând să le schimbăm. Acest lucru nu e valabil decât uneori, întrucât ignoră cauzele care au declanşat respectivele probleme, ca şi structura persoanelor implicate.

Problemele de natură exterioară reflectă problemele de natură interioară. Dacă ne urâm pe noi înşine şi dacă ne e ruşine de vreun aspect din viaţa noastră, nu vom putea să acţionăm cu consecvenţă într-un mod iubitor faţă de altcineva. Este vorba de relaţia conflictuală pe care o avem cu noi înşine. Există blocaje sau obstacole în conştiinţa noastră. Nu vrem să ne vedem prejudecăţile, să ne uităm la suferinţa sau mânia noastră. Nu vrem să înţelegem de ce îi minţim pe alţii sau nu ne ţinem promisiunile. Nu vrem să ne analizăm frica şi nesiguranţa sau să verificăm de ce suntem ambivalenţi ori tensionaţi. Considerăm că relaţiile ar trebui să fie distractive şi ar trebui să ne distragă atenţia de la problemele pe care le avem şi că nu ar trebui să ne facă să muncim. E necesar să ne găsim curajul de a privi aceste impedimente şi a le remedia. Greşeala face parte din experienţa umană - ne arată că suntem oameni. Ea are rostul de a ne oferi ocazia să învăţăm şi să evoluăm. Cu cât profităm mai curând de această ocazie, cu atât vom învăţa şi vom evolua mai repede, altfel vom repeta greşelile până când vom fi dispuşi să învăţăm din ele.

Nu se pune problema de a încălca această lege, pentru ca universul nostru interior se reflectă încontinuu în universul exterior, indiferent de starea de spirit sau de gradul de evoluţie pe care îl avem. Ci mai degrabă să urmărim să ne recunoaştem ca fiind  reflectarea divinităţii şi să împlinim scopul pentru care am fost creaţi. Dar cum ajungem să facem acest lucru? Pentru că suntem implicaţi prea mult în sentimente de vină, ruşine şi în proiecţie reciprocă, astfel încât nu mai putem vedea ce anume ne aparţine nouă şi ce aparţine celorlalţi. De fapt, este foarte simplu, dar trebuie să ne reamintim acest lucru, întrucât tendinţa de a proiecta este foarte puternică.

Dacă suntem furioşi sau trişti, cine este responsabil pentru furia şi tristeţea noastră? Dacă învinuim, criticăm sau încercăm să reparăm ceva, cine este responsabil pentru cuvintele noastre? Dacă ne plângem de milă, pretinzând că suntem victime sau ne rănim intenţionat, cine este responsabil pentru comportamentul nostru? Ceilalţi oameni s-ar putea să ne declanşeze aceste stări, dar noi suntem responsabili pentru tot ceea ce gândim, simţim, spunem sau facem. Deseori ştim că suntem responsabili, dar nu îndrăznim să ne asumăm răspunderea. Asumarea se exersează şi este un semn al maturităţii emoţionale şi spirituale.

Altfel, vom continua să ne proiectăm lucrurile personale asupra altor oameni. Există foarte multe modalităţi de a proiecta şi cu toţii suntem extrem de inventivi atunci când se pune problema de a crea noi metode. Înţelegerea felului în care ne proiectăm ne poate ajuta mult, dacă avem curajul de a privi acest proces. Însă toate formele de proiecţie pot fi reduse la un  simplu mesaj: „Nu e vorba despre mine, ci despre tine”. Acesta este substratul. Refuzăm să ne uităm la ceea ce ne aparţine şi încercăm să transmitem totul celuilalt. Proiecţia este un mecanism al negării (nu eu sunt cauza) şi al exteriorizării sau asumării false a răspunderii (tu eşti cauza).

Cu toţii avem  tendinţa de a refuza să recunoaştem şi sa ne asumăm răspunderea că am făcut o greşeală. Pentru că ne e teamă şi refuzăm să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi, prin urmare, evităm să ne asumăm responsabilitatea. Dar, procedând astfel, nu mai avem ocazia de a ne îndrepta greşelile. Acest tipar este un cerc vicios. Evitând recunoaşterea şi asumarea, dăm vina pe ceilalţi – iar aceştia ne răspund, învinuindu-ne la rândul lor. Ciclul de atac şi contraatac continuă la infinit, până când cineva îşi face curaj şi ia atitudine.

Cealaltă persoană  se va simţi eliberată şi odată ce înţelege că nu vrei să o învinuieşti sau să o umileşti, nu se va mai simţi ameninţată, chiar mai mult va avea respect pentru curajul dovedit.

Iisus ne-a vorbit despre spovedanie. Aceasta presupune sa-ti recunoşti vina, să-ţi asumi greşeala şi să-ţi ceri iertare. Un asemenea gest este foarte puternic; este ceva care te transformă profund.

Cheia integrării corecte a acestei legi în viaţa noastră este recunoaşterea. Recunoaşterea propriilor gânduri, sentimente, cuvinte şi acţiuni, asumarea lor şi recunoaşterea reflectării divinităţii în noi înşine. Sunt procese care se produc simultan. Recunoaşterea şi asumarea a ceea ce ne aparţine atrage după sine răspunsul din noi înşine a acelui aspect divin recunoscut. Cu cât facem mai des acest lucru, cu atât accelerăm procesul cunoaşterii de sine şi al recunoşterii scânteii divine din noi.

Cunoaşterea de sine nu e un lucru uşor. Dumnezeu ne-a dăruit întreaga libertate pentru a reuşiacest lucru şi o lume în care să ne oglindim. Ne-a mai dăruit o mulţime de îngeri care să ne asiste în acest proces. Să nu ezităm să cerem ajutorul îngerului păzitor, Arhanghelului Metatron, îngerilor cunoaşterii, ai discernământului, ai fiinţei, îngerilor maturităţii sau ai iertării.

 Legea ritmului

Legea ritmului explică faptul că totul se desfăşoară în viaţă într-o anumită

ordine şi că există o traiectorie sau un tipar de curgere. Întotdeauna există o

acţiune şi o reactiune, un progres şi un recul, un maxim şi un  minim. Aşa este pentru toate elementele universului: sori, lumi, oameni, animale, spirit, energie, materie.

Aceasta lege se manifestă în creaţia şi distrugerea lumilor, în progresul şi decadenta naţiunilor, în viaţa oricarui lucru.  

În natură observăm legea ritmului manifestată prin fazele lunii, mareea alcătuită din flux şi reflux, răsăritul şi asfinţitul soarelui, ciclurile anotimpurilor. Trupul şi emoţiile noastre au şi ele ritmuri şi fluxuri. Fiecare lucru al firii îşi are propriul ritm şi tipar.

Totul este o parte a ordinii din univers. Ştiinţa explică toate acestea prin principiul "pentru orice acţiune există o reacţie egală şi de sens contrar". Un pendul ilustrează această lege când se mişcă în ritm regulat de la un pol la altul. Atât cât se va balansa într-o direcţie se va mişca şi în direcţia opusă. Cu cât poţi să tragi mai mult de coarda unui arc, cu atât mai departe va zbura săgeata.

 Cu cât te laşi pătruns mai mult de tristeţe, cu atât mai profundă va fi experienţa bucuriei. Trăirea plenară, la spectru întreg, înseamnă să-ţi laşi pendulul interior să oscileze amplu şi liber şi, de fapt, chiar să încurajezi amplitudinea balansului. Faptul că ne ţinem mereu emoţiile şi experienţele în frâu ne poate da senzaţia falsă că "deţinem controlul" asupra vieţii - un iluzoriu sentiment de siguranţă sau de previzibilitate. Dar undeva în noi, pendulul încă se balansează larg. 

Dacă nu ne îngăduim să ne simţim şi să ne exprimăm sentimentele, în timp, pendulul ne va străpunge realitatea atent construită şi ne va forţa să vedem imaginea de ansamblu. Sufletul nostru caută libertatea şi va emite semnale de alarmă când este reprimat. Semnalele de alarmă pot fi subtile la început, cum ar fi o discuţie provocatoare sau un accident din care scapăm ca prin urechile acului. Dacă suntem atenţi şi eliberăm iar pendulul, permiţându-ne să ne exprimăm, sufletul se va simţi împăcat. 

Când nu observăm semnalele subtile, data viitoare vor fi mai directe. Poate se vor manifesta sub forma unei boli sau a pierderii serviciului - ceva care să ne atragă atenţia şi să ne impună să fim atenţi la nevoile şi dorinţele sufletului nostru. El va găsi un mod de a se face auzit. Viaţa e mult mai uşoară când ne aflăm într-un dialog deschis cu el şi ne dăm voie să simţim şi să facem deplina experienţă a vieţii. Când limităm balansul pendulului în ceea ce priveşte experienţa personală, viaţa rămâne limitată în posibilităţi. Să lăsăm viaţa să ne aducă tot ce are de oferit!  

Legea vibraţiei ne-a învăţat că totul se află într-o continuă schimbare. Legea ritmului merge mai departe şi spune că, în permanenţă, totul fie creşte şi se dezvoltă, fie moare şi se usucă. În consecinţă, orice parte a vieţii noastre, care nu creşte şi nu se extinde, moare şi se usucă. Nu există nemişcare absolută. Nu există lucruri care să nu se schimbe.

Nu putem anula această lege, nici să-i oprim cursul, putem însă să evităm efectele sale de recul, fapt care depinde de experienţa pe care o avem şi un anumit grad de măiestrie dobândit prin cunoaşterea de sine. Putem evita succesiunea dezordonată a sentimentelor, a stărilor de spirit, a emoţiilor  şi a altor stări mentale datorate mişcării de du-te-vino a pendulului care ne antrenează de la o extremitate la alta. Prin ridicarea nivelului de conştiinţă se produce o polarizare la nivel superior a vibraţiilor de recul corespondente, atingând astfel o stare de echilibru, libertate, dar şi fermitate lăuntrică. Este ca si cum ne-am ridica deasupra unui lucru sau l-am lăsa să treacă pe dinainte.

Legea vibraţiei spune că totul este energie în mişcare. Legea ritmului duce acest concept cu un pas mai departe, afirmând că orice om, orice loc şi orice situaţie îşi are propria combinaţie de energie, puls, ritm şi flux. În consecinţă, noi avem un tipar propriu şi unic de energie, puls, ritm şi flux. Când intrăm realmente în rezonanţă cu propriul nostru sistem energetic, descoperim că avem ritmuri şi fluxuri diferite, la niveluri diferite ale conştientizării lucide. Nivelurile exterioare ale conştiinŢei noastre au tendinţa să pulseze într-un ritm similar cu cel al mediului nostru exterior. Când  ajungem însă la punctul nostru de linişte, ne găsim adevăratul ritm şi puls al sufletului.

Pulsul ritmic al sufletului nostru e ca un val de energie care ne poate propulsa în viaţă, dacă rămânem pe frecvenţa lui. Acesta este ritmul nostru adevărat, fundamental. Când intrăm pe frecvenţa curentului personal de propulsie şi plutim pe creasta valului de energie, ajungem într-o concordanţă şi o armonie depline cu sinele nostru. Toată fiinţa se află în echilibru. Cu cât suntem în stare să rămânem mai acordaţi la frecvenţa curentului personal de înaintare, cu atât mai puţin ne afectează mediul înconjurător.

Indiferent de energiile, ritmurile şi pulsurile celorlalţi, noi putem să ne menţinem simţul de sine stabil şi sigur, atât timp cât plutim pe aripile curentului nostru lăuntric.

Acest aspect al legii ritmului este important pentru crearea şi manifestarea în parteneriat cu Spiritul. Când ne folosim propriul curent dinamic, ne aflăm pe creasta valului de dragoste ce trece prin noi. Ne aflăm în esenţa noastră divină şi ne oferim viaţa ca pe o manifestare umană a unui aspect divin. Atunci, suntem una cu Spiritul.

Atunci apare magia! Sincronicitate şi miracole!  

Folosirea curentului dinamic personal ne permite şi să creem împreună cu ceilalţi, la cele mai înalte niveluri. Când suntem pe val şi ne aflăm în esenţa sufletului, putem simţi mai uşor ritmul acestuia şi pulsul celor împreună cu care creăm, având astfel posibilitatea să ne lăsăm ritmurile să danseze împreună. Şi nici măcar nu trebuie să fie un lucru conştient. Cu cât stăm mai mult în esenţa noastră divină, cu atât vom recunoaşte mai bine, instinctiv, esenţa divină din ceilalţi şi dansul va începe!  

Îngerii ne pot ajuta să descoperim şi să intrăm pe frecvenţa acestui curent personal de propulsie, să plutim pe creasta valului de energie şi să ne menţinem în acestă plutire în deplină  armonie cu sinele nostru. Îngerul păzitor, arhanghelii Metatron, Gabriel, Mihail, Rafael, Uriel, îngerii fiinţei, ai armoniei, ai înţelepciunii, îngerii discernământului, ai cunoaşterii sau ai creativităţii aşteaptă apelul nostru în orice moment al vieţii noastre. Ei ne vor ajuta să ne regăsim ritmul propriu şi să-l armonizăm cu ritmul divinităţii din interiorul şi din exteriorul fiinţei noastre.

Legea unimii

Legea Unimii afirmă că tot ceea ce vine din Dumnezeu este de la Dumnezeu.

Orice îşi are originea în întreg, aparţine întregului. La fel cum Dumnezeu nu poate fi divizat, nici o expresie a lui Dumnezeu nu poate fi divizată. Fiecare este întreg şi complet. Nici o expresie a lui Dumnezeu nu are vreo lipsă şi toate expresiile lui Dumnezeu sunt Bune. Aceasta este legea care a făcut posibilă crearea lui Adam, primul om. Aceasta este semnificaţia cuvintelor din Geneză, când se spune că omul a fost făcut “după asemănarea Sa”. Dumnezeu, Esenţa Creatoare a Tot Ceea Ce Este, nu poate fi descris pe deplin.  

Dar, deşi nu-L putem descrie complet prin folosirea cuvintelor şi conceptelor, noi Îl putem experimenta pe Dumnezeu. Această trăire este, în mod esenţial, MISTICA.

Este trăirea pe care au avut-o profeţii. Ei au experimentat starea de a fi Una cu Dumnezeu.

Ei au venit la Dumnezeu cu evlavie si respect, dar nu cu frică. La urma urmei, nu se apropiau de “un altul”, ci de sursa – de creatorul lor. La fel ne apropiem şi noi de Dumnezeu, cum vine un fiu sau o fiică la Tatăl sau la Mama sa. Ne apropiem cu mintea şi inima deschise, căutând sfat, înţelepciune, călăuzire, înţelegere şi sprijin.

  

Iisus ne-a spus că Împărăţia Cerurilor sălăşluieşte în interiorul nostru. Cu toate acestea, mulţi dintre noi am căutat în zadar să-l găsim pe Dumnezeu în afara noastră.

Învăţăm să venim la Dumnezeu cu mâinile goale, să venim la altar cu smerenie şi respect. Învăţăm să vorbim direct cu El, din inima noastră – şi să-I cerem îndrumare sau ajutor. Aceasta este adevărata rugăciune. Ea vine din străfundul inimii şi este sinceră.  

Atunci când venim la Dumnezeu, intrăm în templul interior. Ne deschidem posibilităţii de a primi iubirea, grija şi îndrumarea lui Dumnezeu. Ne deschidem către posibilitatea

ca, indiferent cât de mult ne-am luptat sau am suferit în această viaţă, să ne conectăm la iubire şi adevăr şi să readucem viaţa, din nou, la o stare de armonie şi aliniere cu legile spirituale.

  

Legea Unimii spune că esenţa noastră trăieşte în Dumnezeu. Este “calea, adevărul şi viaţa” la care trebuie să ne aliniem şi pe care trebuie să le urmăm.

Nimeni altcineva nu ne poate da răspunsurile şi nu ne poate purta către acest adevăr.

Trebuie să venim la el benevol. Trebuie să ne cerem legătura cu esenţa creatoare din interior. Locul în care cerem acest lucru este adevăratul templu. Nu este vorba despre un loc exterior. Nu e un loc din lume. Este un loc din inima si mintea noastra. Este un loc sfânt, deoarece acolo Îl întâlnim pe Dumnezeu. Nici un alt loc din lume nu este atât de sfânt precum acesta, fiindcă numai în acest loc putem găsi adăpost.

  

Atunci când Îl găsim pe Dumnezeu în interiorul inimii şi al minţii noastre, nu ne putem da puterea altora şi nici nu vom căuta să devenim o autoritate pentru altcineva.

Vom respinge autoritatea exterioară şi vom descoperi autoritatea din interior.

  Dat fiind că Dumnezeu este întreg şi complet, iar noi suntem din Dumnezeu şi de la Dumnezeu, şi noi suntem întregi şi compleţi. Esenţa lui Dumnezeu se află în mine şi în tine, căci suntem puieţi al aceluiaşi copac.

Scânteia Divină trăieşte în inima noastră. Putem uita că este acolo. Ne putem pierde în spectacolul dramatic al lumii şi în viaţa noastră agitată. Însă scânteia rămâne în miezul fiinţei noastre şi o putem găsi şi îngriji.

Într-adevăr, aceasta este ceea ce practica spirituală aduce după sine. Este comuniunea cu Dumnezeu, în tăcerea inimilor noastre. Practica spirituală are grijă de Scânteia Divină lăuntrică şi o ajută să se dezvolte într-o flacără constantă, care îşi revarsă lumina asupra tuturor locurilor întunecate ale sufletului. Aceasta scoate la lumină greşelile şi  arde neadevărul. Ne centrează şi ne ţine conectaţi la Sursa noastră, astfel încât să putem servi în lume cu compasiune pentru alţii şi pentru noi înşine. În felul acesta, dăm naştere propriei divinităţi în timp ce ne aflăm încă în formă umană.

  

Conştiinţa unităţii este starea de conştiinţă în care intrăm atunci când simţim prezenţa lui Dumnezeu în interiorul inimilor şi minţilor noastre. În această stare de conştiinţă, Siritul lui Dumnezeu locuieşte înăuntrul nostru. Putem experimenta această stare ca o căldură sau energie în centrul inimii – şi ca pace şi linişte în interiorul minţii. Trăim în profunzimea deplină a momentului prezent, fără dorinţa de a ne gandi la trecut sau la viitor. În acest moment, ştim că suntem perfecţi exact aşa cum suntem şi la fel sunt şi ceilalţi. Nu vedem probleme. Nu există nimic care ar trebui schimbat sau reparat. Nu există lipsă sau neajunsuri. Totul este perfect, aşa cum este.

Cum este timpul petrecut în comuniune cu Dumnezeu? Este o experienţă de extaz, întrucât simţim recunoştinţa pentru tot ceea ce înseamnă viaţă şi binecuvântăm şi iubim totul.

Atunci când trăim în conştiinţa unităţii, nu ne simţim separaţi de Dumnezeu sau de fraţii şi surorile noastre. Aceasta este semnificaţia “raiului” pe Pământ, întrucât Dumnezeu este prezent în inimile şi gândurile noastre.

  Nerespectarea acestei legi atrage după sine starea de separare si de a nu merita ceea ce-ţi doreşti. Mulţi oameni se simt singuri, izolaţi, abandonaţi de Dumnezeu de a cărui existenţă nici nu sunt siguri. De asemeni, sunt mulţi oameni care se luptă cu ideea că poate nu merită să aibă tot ce-şi doresc. Dacă suntem manifestarea umană a unui aspect dumnezeiesc, nu merită oare orice părticică din Dumnezeu să primească tot ceea ce e mai bun? Nu vorbim aici despre pretenia la titluri sociale sau la un stil de viaţă extravagant, cu cheltuieli frivole, pur şi simplu fiindcă “ni se cuvine”, ci despre a ne îngădui să merităm superlativul absolut al unei vieţi echilibrate, împlinite, conştiente şi bogate, pentru că suntem aici ca să-l slujim pe Dumnezeul din noi.

În contextul universal al vieţii mai există un mod de a aborda chestiunea meritului.

Toţi venim pe lume cu trei sarcini principale:

1 – să ştim cine suntem, dintr-o perspectivă spirituală, înseamnă să ne explorăm fiecare aspect al fiinţei, nelăsând nici o piatră neîntoarsă. Prin această explorare, ajungem nu numai să ne cunoaştem Sinele, ci începem să-L cunoaştem şi să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeu, din moment ce noi suntem în Dumnezeu şi El e în noi.

2 – să ne trăim misiunea spirituală înseamnă să ne menţinem fiecare aspect al vieţii în armonie şi în concordanţă cu acea misiune. Atunci, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă vor fi o reprezentare a esenţei noastre divine şi un dar pentru lume. Trăindu-ne misiunea sufletului ne lăsăm însemnul unic asupra lumii şi creem în mod conştient o moştenire pentru generaţiile viitoare.

 3 – învăţarea lecţiilor înseamnă să acceptăm şansa de a învăţa şi de a ne dezvolta cu fiecare experienţă. Fiecare interacţiune cu lumea din jurul nostru ne oferă un dar.

Avem îndatorirea să cunoaştem darul sau lecţia, s-o primim şi s-o integrăm în conştiinţa noastră, pentru a ne extinde în continuare sentimentul de Sine.

Când ne concentrăm viaţa asupra acestor trei sarcini, nu se mai pune problema că merităm să ni se împlinească visurile, ci, mai degrabă, că avem responsabilitatea să le concretizăm.

  

  Pentru a ne realinia la conştiinţa unităţii putem apela la ajutorul îngerului păzitor, al Arhanghelului Mihail, al Arhanghelului Metatron, al îngerilor credinţei, fiinţei, ai iubirii, ai recunoştinţei sau a oricăror îngeri pe care sufletul este inspirat sa-i cheme. Pentru că toate fiinţele umane iniţial  au fost parte integrantă a conştiinţei divine, acum se realizează procesul invers de reintegrare. Şi de cele mai multe ori reintegrarea se realizează prin acelaşi aspect prin care fiinţa la un moment dat s-a îndepărtat. De aceea, este bine să ne lăsăm inspiraţi de îngerul păzitor, care cunoaşte cel mai bine povestea sufletului nostru încă de când a fost creat.

Legea vibraţiei

Legea vibraţiei susţine că tot ce există în univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Scaunul pe care stăm este energie în mişcare, la fel casa în care locuim, pământul pe care călcăm, mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm, trupul – totul este energie în mişcare la nivel fundamental.

Materia solidă este energie care vibrează în ritm foarte lent şi cu frecvenţă joasă, în vreme ce aerul are o vibraţie foarte rapidă şi cu frecvenţă înaltă. Vibraţia Spiritului este atât de intensă şi atât rapida, încât practic el este în repaos, la fel ca o roata care se învârte cu o aşa de mare rapiditate încât pare că stă pe loc. Gândurile reprezintă tot energie în mişcare. La fel şi acţiunile, iar obiceiurile sunt tipare repetitive a energiei aflate în mişcare.

Noi nu putem nici să creăm, nici să distrugem energia – nu putem decât s-o transformăm în ceva nou. Asta înseamnă că toată energia care a existat şi va exista vreodată există şi acum într-o formă sau alta. Trupul nostru s-a format prin fuziunea unui ovul cu un spermatozoid, ei înşişi rezultatul procreerii şi al evoluţiei de când a apărut viaţa pe Pământ. Obiceiurile noastre sau format ca efect al tiparelor noastre de gândire şi al socializării,  influenţate de mentalităţi care s-au schimbat şi s-au transformat milenii de-a rândul.

Prin urmare, dacă vrem să schimbăm un obicei, nu-l putem distruge. Putem doar să-l transformăm într-unul nou. Dacă vrem să ne schimbăm modul de a gândi, nu putem distruge vechea gândire – putem doar s-o transformăm într-una nouă.

Una dintre cele mai înalte şi mai puternice forme de energie o reprezintă gândul. Gândul este energie electrică vibrând la o frecvenţă foarte înaltă. Fiecare gând produce o vibraţie, care călătoreşte prin univers şi începe să prindă formă. Acel gând s-a născut dintr-o altă formă de energie şi va exista, sub o formă sau alta, pentru totdeauna. Acest fapt înseamnă că avem o uriaşă responsabilitate în privinţa supravegherii şi disciplinării gândurilor noastre. Gândurile formează câmpuri de energie care călătoresc din mintea noastră către lumea exterioară. Un gând trecător va primi puţină energie, dar dacă acel gând începe să se dezvolte şi noi îi acordăm atenţie, devine tot mai puternic. Cu cât i se dă mai multă atenţie, cu atât are mai multă influenţă asupra lumii noastre şi a relaţiei noastre cu ea.

Legea atracţiei

Legea atracţiei este una dintre cele două legi care derivă din legea vibraţiei si care ne spune că asemănarea duce la apropiere – că vom atrage energii similare cu a noastră şi cu cea a subiectului asupra căruia ne concentrăm gândurile. Vibraţiile cu frecvenţe similare se atrag, cele cu frecvenţe diferite se resping. De aceea atragem lucrurile asupra cărora ne concentrăm, la care ne gândim sau cărora le dăm energie. Lucrul la care ne gândim îl facem adesea să se manifeste. Când gândim pozitiv, atragem spre noi oameni şi situaţii pozitive. Când gândim negativ, atragem oameni şi împrejurări negative. Ce se aseamănă se adună, atragem spre noi ceea ce noi înşine proiectăm în afară. Ceea ce căutăm este exact ceea ce vom găsi. Ne definim aşteptarea în minte, iar mintea noastră va reacţiona în consecinţă. Energia pleacă în univers sub forma unui gând sau a unei comenzi, astfel  că vom atrage obiectul la care ne-am gândit.

Există un câmp de vibraţie energetică numit aură, care înconjoară toate obiectele şi fiinţele umane. Vibraţia trupului crează aura, iar gândurile şi modul în care procesăm experienţele vieţii o guvernează. Câmpul energetic vibrează cu o frecvenţă mai mare în jurul oamenilor care utilizează niveluri mai ridicate de conştientizare lucidă. Pentru cei care sunt mai puţin conştienţi şi care trec prin viaţă "pe pilot automat", câmpurile energetice  vibrează cu o frecvenţă mai joasă.

Legea schimbării

  

A doua lege derivată, legea schimbării, ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o mişcare continuă, totul se schimbă în mod constant. În ultimă instanţă, există doar  schimbare. Nimic nu rămâne vreodată la fel. Toţi cunoaştem persoane care nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt. Schimbarea produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Oamenii vor accepta situaţii neplăcute pentru simplul motiv că li se pare mai uşor sau mai sigur decât să schimbe ceva - li se pare că măcar ştiu ce urmează să li se întâmple, chiar dacă este rău. Dacă fac vreo schimbare, intră într-o lume dincolo de sfera lor de experienţă.

 Celor cu o capacitate înalt dezvoltată de conştientizare şi cu un simţ mai dezvoltat al posibilităţilor oferite de viaţă, ideea de a merge înainte pe valurile schimbării li se pare mult mai puţin ameninţătoare. Sunt mai siguri pe ei şi au mai multă încredere că, într-un fel sau altul, universul le va purta de grijă. Pentru ei, schimbarea poate fi chiar incitantă, pentru că există mereu ceva nou - o nouă şansă, o provocare inedită, un nou dar din partea vieţii.

  

Nici aici nu se pune problema încălcării acestei legi, ci de a o înţelege corect întrucât conţine în ea întreaga cheie a transformării. Pentru  a ne schimba starea de spirit sau stările mentale e suficient să ne schimbăm vibraţia. Orice om îşi poate schimba vibraţia printr-un efort de voinţă, fixând atenţia pe starea de voinţă. Voinţa conduce atenţia şi atenţia modifică vibraţia. Dacă ne cultivăm arta atenţiei cu ajutorul voinţei vom găsi secretul stăpânirii sentimentelor şi stărilor mentale.

Orice gândire, orice emoţie şi orice stare mentală are procentul corespunzător şi gradul său de vibraţie. Graţie unui efect de voinţă a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stări mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce  un sunet muzical ce face să vibreze un instrument într-o anumită manieră, la fel cum se poate reproduce o culoare facând imediat  obiectul să vibreze. Prin cunoaşterea principiului vibraţiei la fenomenele mentale, fiecare îşi poate polariza spiritul său, putând să-l facă să aibă gradul de vibraţie dorit. Se obţine astfel un control perfect al stărilor sale mentale, a caracterului său etc.

Principiul vibraţiei există la toate fenomenele produse de marii înţelepţi, care sunt capabili în aparenţă să înlăture legile naturii, deşi în realitate nu fac decât să utilizeze o lege pentru a se apăra  contra alteia, un principiu pentru a desfiinţa efectul altora şi care obţin rezultate uimitoare, schimbând vibraţiile obiectului material şi a formelor de energie, săvârşind astfel ceea ce se cheamă în mod curent minuni.

Manifestările gândirii, emoţiei, voinţei, dorinţei sau oricărei stări sau condiţii mentale sunt însoţite de vibraţii, din care o parte sunt exteriorizate şi tind să influenţeze prin inducţie spiritul altor indivizi. În consecinţă, e important sa fim atenţi la toate manifestările individuale, să le armonizăm şi să le stăpânim,întrucât au repercursiuni asupra întregului univers.

   În acest proces de transformare, armonizare şi control, de imens ajutor ne sunt îngerul păzitor, arhanghelul Mihail,arhanghelul Uriel, arhanghelul Gabriel, arhanghelul Metatron, îngerii cunoaşterii, ai discernământului, ai înelegerii, îngerii înţelepciunii, ai armoniei.